„Nu poţi să-i înveţi pe alţii ceea ce tu nu ştii. Nu ajunge să ştii bine ceva pentru a-i învăţa pe alţii. Trebuie să ştii CUI te adresezi şi CUM să o faci!” P. Klapper
Cam aşa gândeam când a început prin 11 martie 2020 starea de urgenţă din cauza Covidului şi şcoala se făcea de acasă (online).
Dacă până atunci am mai trimis câte un material prin intermediul email-ului şi am mai încercat câte o activitate pe computer sau la tabla interactivă Smart Board…iată că a început provocarea vieţii pentru dascălul ce avea o activitate de 25 ani la catedră, dar o activitate ,,normală’’. Şi iată că următorul citat mi se potrivea mai mult ca oricând:
„Cunoaşterea elevului constituie o condiţie a organizării eficiente a procesului de învăţământ, a activităţilor de instruire şi de educare.” (Ion Holban)
E adevărat că îmi cunoşteam bine elevii cu CES, că am făcut multe activităţi împreună, ştiam că unora le place matematica, altora scrierea, altora activităţile plastice şi tehnologice (le aducea relaxare), altora nu le puteai intra în voie cu nimic şi nu puteai să îi ţi-i la activitate prea mult, decât dacă îi convingeai prin metodele şi mijloacele potrivite că doar ,, se joaca’’.
După ore bune de muncă în fața calculatorului, eram mai obosită decât dacă aș fi fost în sala de clasă cu cei patru elevi cu Autism.
Consumam mai multe resurse ca să ma fac înțeleasa? Daaaa!!!
Îmi lipsea interacțiunea directă? Daaaa !!!
Pentru activitatea noastră am utilizat Microsoft Teams. Am învăţat în fiecare zi câte puţin şi noi, şi părinţii şi copiii. După prima săptămâna de cursuri on-line, pot afirma că tot ceea ce am găsit ca material didactic am adunat şi am îmbunătaţit sau am simplificat pentru că, nu-i aşa? aveam o clasă cu elevi cu CES. Pentru predare şi consolidare, filmulețele de pe Youtube au fost uneori cel mai bun suport pentru a oferi elevului (evaluatului) șansa de a înţelege, de a observa şi de a repeta.
Mi-am dat seama că eram într-o continuă căutare de nou şi de perfeţiune… Şi aşa cum spunea Mihai Eminescu: „Oamenii se-mpart în două: unii caută şi nu găsesc, alţii găsesc şi nu-s mulţumiţi.”…Sau doar căutam metodele şi mijloacele potrivite de a preda şi de a mă face înţeleasă? Voiam să fiu corectă atunci când urma evaluarea? ….Da, evaluarea trebuia să fie corectă.
Probele scrise ies din discuție pentru instrumentele on-line la elevul cu CES.
Cele orale (conversaţia de verificare prin întrebări şi răspunsuri) le putem folosi fără nici o problemă: comunicarea video-audio unu la unu, dar cu mult suport vizual….de preferat prezentările în Power Point. Aşa reuşeam de cele mai multe ori să le captez atenţia pentru o mai bună perioadă de timp. Ah….să specific că slide-urile erau personalizate în funcţie de ceea ce preferă fiecare (unul număra până la 10 boboceii de raţă, altul mingile, altul plastilina, altul cariocile). În ceea ce priveşte aplicarea unor teste de evaluare scrisă, cred că este imposibilă online cu aceşti copii, deoarece au în permanenţă nevoie de supraveghere, coordonare, confirmare a fiecărei etape pe care ei o parcurg până la finalizarea unei sarcini.
Chiar mă consideram norocoasă că până la apariţia onlinelui am apucat să-i cunosc atât de bine pe fiecare, altfel nu aveam nici o idee cum aş fi putut face observarea și autoevaluarea în mediul on-line.
Probele practice au fost greu de aplicat deoarece ştiam că pentru confecţionarea unor obiecte, întocmirea unor desene, trecerea unor probe sportive etc. aveau nevoie de sprijin, de ajutor şi coordonare pentru fiecare moment al activităţii.
Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor nu era posibil de realizat online, de multe ori comportamentul elevului cu CES acasă este total diferit de cel de la şcoală.
Misiunea noastră ca dascăli este de a pregăti elevul pentru „a fi” şi „a deveni”, pentru autonomie, pentru autoeducaţie şi autoevaluare şi dacă uneori reuşeşti acest lucru la şcoală, aceasta se pierde dacă nu există continuitate, dacă nu există consecvenţă în a păstra regulile învăţate, dacă nu există acea cale de verificare şi corectare a modului în care realizează o sarcină.
Ştim că la elevul cu CES există o obişnuinţă, un ritual al său sau o ordine în care el îşi desfăşoară activitatea. De aceasta depinde de multe ori implicarea sa în sarcini; el alege să participe sau nu în funcţie de felul în care percepe abordarea, de omul care îl invită la activitate şi de locul în care se desfăşoară aceasta. După lungi încercări şi răbdare pentru fiecare etapă, decide să participe la activitate până în momentul în care modul de abordare este favorabila lui.
Deci, munca în online cu copilul cu CES este în fiecare zi o provocare, o căutare de noi metode şi noi tehnici care să te facă mai bun, mai empatic şi mai convins că ceea ce spunea Tudor Arghezi ţi se potriveşte şi ţie:
„Aş scrie cu pensula mare pe pereţii odăii tale o poruncă: IUBEŞTE-ŢI MESERIA!”
AUTOR: DIACONESCU GEORGETA
26
ian.