BALACI MARIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE BIBESCU”, CRAIOVA

Educația de tip incluziv este o educație de calitate, accesibilă și care își îndeplinește menirea de a se adresa tuturor copiilor, fără discriminare. În întreaga lume, din ce în ce mai mulți copii care provin din medii defavorizate urmează grădinițele, școlile primare sau gimnaziale. În cele mai multe țări se stipulează prin lege că toți copiii trebuie să beneficieze de educație. Educația incluzivă are ca principiu fundamental un învățământ pentru toți, împreună cu toți, care constituie un deziderat și o realitate ce câștigă adepți și se concretizează în experiențe și bune practici de integrare/ incluziune.
Fiecare copil este diferit și special și are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilități. Toți copiii au dreptul la educație în funcție de nevoile lor.
Grădinița are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă față greutăților cu care aceștia se confruntă.Pentru a evalua copilul, educatoarea trebuie să aibă în vedere competențele și capacitățile educaționale ale fiecărui copil și să identifice:cum este fiecare;ce știe fiecare;ce face fiecare;cum cooperează cu ceilalți.
Educația incluzivă caută să răspundă nevoilor de învățare ale tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor, cu un accent deosebit pe cei vulnerabili din punctul de vedere al marginalizării şi excluziunii sociale.Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi Şcolile obişnuite cu o orientare incluzivă sunt cele mai eficiente mijloace de combatere a discriminării şi creează comunităţi primitoare, dezvoltând o societate incluzivă şi oferind tuturor accesul la educaţie .
Școala incluzivă presupune, în primul rând, recunoașterea dreptului fiecărui copil la educație, și apoi înțelegerea diferențelor de adaptare și învățare, specifice fiecărui copil în parte, ca fiind naturale. Desigur, procesul de transformare a școlii tradiționale într-una incluzivă cere:timp și tehnici noi de abordare din partea fiecărui profesor. Principiul egalității de șanse reprezintă conceptul de bază al școlii incluzive, prin aplicarea căruia aceasta contribuie la anularea diferențelor de valorizare bazate pe criterii subiective, de ordin etnic sau social.Incluziunea la nivel școlar se realizează prin respectarea și valorizarea diferențelor socio-culturale existente în rândul elevilor și prin promovarea bogăției și a diversității experienței educative care rezultă din aceste diferențe ,școala incluzivă devine astfel o școală deschisă tuturor, o școală prietenoasă flexibilă, o școală care abordează procesul de predare – învățare – evaluare într-un mod dinamic și atractiv, o școala care, prin sprijinul pe care îl oferă tuturor copiilor, se constituie într-un factor de bază al incluziunii sociale, contribuind la eliminarea prejudecăților legate de apartenența la un anumit mediu și la spargerea barierelor existente între diferitele grupuri din interiorul unei comunități.O școala incluzivă este o școala deschisă către orice elev, o școală care primește orice elev, îl valorizează și îl face să se simtă acasă. Este, a-și spune ,școala ideală, unde toată lumea se duce cu plăcere și toți copiii sunt ajutați să-și atingă maximumul potențialului nativ. Este școala care oferaă sprijin accentuat pentru acei copii care au nevoie .Din păcate realitatea nu este întotdeauna la nivelul idealului. Există multe practici care generează disconfort în rândul elevilor, părinților și uneori chiar și al cadrelor didactice. Tendința de a ignora copilul care are un ritm de învățare mai lent e un fenomen foarte răspândit, și nu se ține cont că acel copil nu are neapărat un nivel scăzut de inteligență ci pur și simplu un alt ritm de învățare. Copiii care provin, de exemplu, din învățământul special și au fost integrați în școlile de masă trebuie să facă față acelorași standarde ca și ceilalți copii, și astfel se confruntă cu fenomene de excludere sau de ignorare.
 
 
BIBLIOGRAFIE:
-Ecaterina Vrășmaș-,, Educația copilului preșcolar”, Editura Pro Humanitas, București, 1999;
-Ecaterina Vrășmaș-,,Introducere în educația cerințelor speciale”, Editura Credis, București, 2004.
– Maria Robu-,,Empatia în educație-Necesități pedagogice modern”Editura,Didactica Publishing House”București,2008