DOBĂ MONICA G.P.N. STĂNILEȘTI

 „Strategiile didactice utilizate în învăţământul preşcolar”
1. Organizarea spaţiului fizic al sălii de grupă pe zone/sectoare/arii
 Libertatea pe care o lasă programa actuală cadrelor didactice în amenajarea mediului educaţional pentru desfăşurarea jocurilor şi a activităţilor alese, precum şi a activităţilor comune permite fiecărei educatoare să ţină seama de condiţiile particulare ale zonei, grădiniţei, spaţiului clasei, materialelor disponibile, intereselor copiilor etc. şi conduce la o varietate foarte mare de modele întâlnite în practică. Aşadar, la nivelul sistemului se regăsesc săli cu 2-3 astfel de spaţii amenajate (este situaţia cea mai des regăsită, cele mai frecvente spaţii amenajate fiind “Biblioteca”, “Arta” şi “Construcţii”), săli de grupă care nu au amenajat nici un astfel de spaţiu (situaţii izolate şi care se datorează spaţiului foarte redus al sălii de grupă sau multifuncţionalităţii ei), precum şi săli în care sectorizarea este multiplă (“Lumea poveştilor”, “Matematică”, “Ştiinţe”, “Jocuri de creaţie” – “Căsuţa păpuşilor”, “Construcţii”, “Micul actor”, “Muzică”…).
 Diversitatea organizării zonelor pentru jocurile şi activităţile alese nu se găseşte numai în numărul acestora, ci şi în denumirile pe care le poartă. Astfel, pentru domeniul “Educarea limbajului” zona de joc se numeşte de cele mai multe ori “Biblioteca”, dar şi “Lumea literelor”, “Lumea poveştilor”, “Basme clasice”. Pentru domeniul matematic întâlnim fie “Matematica”, „Manipulative”, “Colţul numerelor” sau “Prietenul meu calculatorul”, iar pentru cel al ştiinţelor regăsim: “Ştiinţe ale naturii”, “Căsuţa animalelor” etc.
 În cazul spaţiului pentru jocurile de creaţie ale copiilor, jocurile cu rol, el se cheamă de obicei “Căsuţa păpuşilor”, dar şi “Bucătăria” sau “Casa mea”.
 Există grupe preşcolare unde sunt amenajate spaţii originale, ca de pildă: “Şah”, “Pompierii”, “Timpul”.
 Există însă şi săli de grupă (foarte puţine la număr) unde nu numai că nu sunt organizate aceste spaţii, care au fost gândite pentru a încuraja jocurile şi activităţile libere ale copiilor, dar sala este amenajată cu măsuţe aşezate pe rânduri, asemenea băncilor din clasele primare.
 Desfăşurarea activităţilor alese, a jocurilor şi a altor activităţi cu copiii folosind sectoarele/ariile/zonele din sala de clasă, este resimţită ca o schimbare importantă, utilă pentru copii. În acest context, faptul că li se oferă copiilor o mai mare libertate este apreciat în mod deosebit de cadrele didactice, dar, pe de altă parte, le determină să declare că acest lucru este foarte solicitant pentru educatoare, în principal datorită necesităţii unei cantităţi importante de material didactic şi a unei atenţii distributive deosebite pe care trebuie să o acorde copiilor o singură persoană.
 O altă problemă ridicată de câteva dintre cadrele didactice intervievate a fost şi aceea că “se lucrează prea mult pe arii de stimulare şi nu se realizează o pregătire pentru şcoală în acest fel”. Însă, această părere ne conduce la ideea că programa preşcolară a fost eronat desluşită şi aplicată de cadrele didactice respective şi că acestea nu au înţeles că obiectivele programei pot fi îndeplinite atât în cadrul activităţilor comune, cât şi în cadrul activităţilor alese. 2. Ergonomia derulării activităţilor didactice
În urma observărilor la grupă realizate, se poate afirma că cele mai multe dintre activităţile cu copiii preşcolari au fost preponderent statice şi s-au desfăşurat în interiorul spaţiului de învăţare.
Activităţile dinamice se regăsesc în mai puţin de un sfert din situaţiile observate, iar cele desfăşurate în afara spaţiului clasei sunt şi mai puţine. În majoritatea cazurilor, copiii nu desfăşoară activităţi în afara sălii de grupă, iar majoritatea momentelor dinamice sunt cele din “pauze” – acordate copiilor de la program normal, pe care aceştia aleg să şi le petreacă în curtea grădiniţei, sau momentul înviorării petrecut pe holul grădiniţei.
Semnificativă este atmosfera surprinsă de unii observatori: “Nu este încurajată atmosfera de joc; ea este similară cu cea din clasa I”.
Sunt şi cadre didactice (un sfert din cele asistate) care reuşesc să imprime un echilibru tipurilor de activităţi proiectate şi derulate în sala de grupă.
Credem că acest lucru este un semnal de alarmă pentru noi toţi şi, totodată, mobilul pentru stabilirea unor ţinte, în plan profesional, de îmbunătăţire sau revizuire a activităţii cu copiii, în aşa fel încât să asigurăm echilibrul între activităţile statice şi cele dinamice (atât în cursul unei zile cât şi în timpul unei săptămâni) şi să acordăm atenţia cuvenită mişcării în aer liber a copilului de vârstă preşcolară.
3. Forme de organizare a grupelor preşcolare
Formele de organizare a activităţii sunt corelate cu tipurile de activităţi derulate cu copiii preşcolari. Astfel:
– la activităţile şi jocurile libere sau la activitatea pe zone/sectoare/arii de stimulare predomină lucru în grupuri mici sau individual, iar grupul mare se reuneşte doar pentru aprecierea produselor activităţii;
– la activităţile obligatorii, comune se lucrează de cele mai multe ori cu tot grupul, dar uneori această formă se combină cu rezolvarea unor sarcini individual, în scris (prin fişe de lucru) sau oral; evaluarea muncii în cazul activităţilor comune, obligatorii se face cu întregul grup sau individual. Folosirea dominantă a activităţii cu grupul extins este justificată de educatoare prin cuprinderea unui volum mai mare de lucru.
– activitatea opţională se derulează predominant în grupuri mici;
Observaţiile realizate pe baza asistenţelor la activităţi cuprind şi următoarele idei:
– lucrul în perechi este foarte rar folosit în grupele preşcolare;
– activităţile în grupuri mici sunt o permanenţă în cazul activităţilor liber alese, când copiii lucrează pe sectoare/arii de stimulare, iar grupurile se constituie pe baza opţiunii copiilor;
– lucrul pe grupuri mici pune şi mai mult problema resurselor materiale, drept pentru care cadrele didactice din mediul rural nu pot utiliza des aceste forme de organizare.