Suntem martorii unei mari provocări în evoluția omenirii cauzate de noul coronavirus, care a marcat profund majoritatea domeniilor de activitate și a avut un registru emoțional diversificat în mentalul colectiv – de la frică la curaj, de la pesimism la optimism, de la indiferență la nepăsare și implicare activă în bătălia antivirus. Această stare critică va putea fi depășită de omenire prin înțelepciune, asumare de responsabilități, stabilirea unor criterii juste pentru evaluarea acțiunii umane, a granițelor moralei și comportamentului civilizat, a drepturilor și libertăților cetățenești.
Este regretabil că, în prag de an școlar 2020-2021, factorii de decizie din țările Uniunii Europene n-au stabilit încă varianta optimă pentru un învățământ offline, online sau hibrid în organizarea resurselor materiale și umane, care permite derularea eficientă a proceselor educaționale și asigurarea protecției la infectarea cu noul coronavirus.
Deși există o gamă diversificată de păreri, varianta învățământului clasic este cea mai eficientă și trebuie adaptată la condițiile actuale pentru reducerea la minim a riscului de îmbolnăvire. În acest scop, este necesar ca activitatea dintr-o unitate școlară să fie organizată în două schimburi, cu mențiunea că durata acestora va fi redusă și vor fi reluate numai după dezinfectarea și igienizarea claselor. Desigur, elevii din ciclul primar și gimnaziu vor fi programați în prima parte a zilei pentru desfășurarea activității educaționale din școală.
Trecerea de la tradiţie la inovaţie, personalizarea actului educational prin diversificarea metodelor interactive, adaptarea curriculumului şcolii la mediul socio-cultural, aplicarea teoriei inteligenţelor multiple, pentru a diversifica abilităţile specifice de a interacţiona eficient cu lumea, constituie puncte de reper în abordarea diferenţiată a conţinutului învăţământului, cunoaşterea elevilor şi a disponibilităţilor acestora de învăţare.
În scenariile didactice, dascălii veritabili se bazează pe principii didactice eficiente în procesul educaţional: însuşirea conştientă şi activă a cunoştinţelor, intuiţia, îmbinarea teoriei cu aplicaţiile practice, însuşirea temeinică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, sistematizarea şi continuitatea, tratarea individuală a elevilor). Indiferent de disciplina predată, o lecţie activă se sprijină pe metode şi procedee active care să insufle elevilor motivaţia de a dobândi cunoştinţe noi, pe cât posibil printr-un studiu activ, intensiv.
Profesorul trebuie să cunoască mecanismele şi finalităţile învăţării pentru a regiza lecţii atractive, de înaltă ţinută ştiinţifică. Trebuie să corecteze eventualele disfuncţionalităţi care apar în demersul didactic printr-o permanentă conexiune inversă.
Modernizarea proceselor educaționale presupune responsabilitate pentru destinul tinerilor și adaptarea factorilor implicați la metode și strategii eficiente în proiectare și derularea unor scenarii didactice interactive centrate pe elev. Misiunea profesorului este de a dezvolta strategii de predare care să permită elevilor să îşi exprime modalităţile multiple de a înţelege şi de a valoriza propria lor unicitate. Scopul este ca fiecare elev să se dezvolte la maximum de capacitate în conformitate cu potenţialul propriu.
Originalitatea sa în optimizarea actului educaţional se manifestă în alegerea conţinutului cerut de programa şcolară, a metodelor de predare activ-participative, centrate pe elev, a mijloacelor de învăţământ eficiente realizării obiectivelor propuse, dar şi a relaţiilor stabilite cu elevii într-un cadru motivaţional interactiv, de trăiri cognitive intense, bazate pe fluxuri informative bidirecţionale între educator şi educat.
Din sistemul metodelor de învăţământ fac parte:
metode de comunicare verbală – expozitive (povestirea, explicaţia, prelegerea şcolară) și interogative (conversaţia, dialogul) ;
metode de comunicare scrisă (munca cu manualul, studiul de text);
metode de explorare a realităţii – în mod direct (învăţarea prin descoperire, observarea independentă, experimentul, studiul de caz) sau în mod indirect (demonstraţia, problematizarea);
metode de acţiune – operaţionale sau instrumentale (exerciţiile, lucrările de laborator, lucrările practice, tema de cercetare sau proiectul) ;
metode de evaluare – observare curentă, chestionare orală, control prin lucrări scrise, lucrări practice, aplicarea de teste, verificarea cu ajutorul unor mijloace tehnice, examenele.
Se remarcă eficienţa metodelor activ-participative, de implicare totală a elevului în actul învăţării. Nu trebuie neglijată nici evaluarea, ca înlănţuire de operaţii de măsurare, apreciere şi decizie, esenţiale pentru determinarea progreselor la învăţătură, conducerea procesului de învăţământ şi perfecţionarea lui continuă. De asemenea, conexiunea inversă (feedback) este o componentă operaţională importantă care asigură controlul de retur (retroacţiune).
Evaluarea trebuie să reprezinte nu numai o cuantificare formală a progresului şcolar, ci şi un etalon de reflecţie asupra calităţii procesului educaţional, un feedback pentru fiecare dascăl de a-şi îmbunătăţi modul de predare.
Elevul, la rândul său, trebuie să înţeleagă şi să accepte evaluarea, să fie corect informat asupra progresului şcolar, să fie pus în situaţii de competiţie pentru a-şi cunoaşte nivelul de pregătire. Scopul urmărit este ca elevul să devină un partener activ al scenariilor regizate de către profesor, să participe la propria educare şi pregătire pentru integrarea în societate.
Deplasarea accentului de pe latura informativă a evaluării pe cea formativă, constituirea băncilor de itemi la nivel naţional, promovarea unor criterii obiective de performanţă corelate cu oferta educaţională reprezintă teme de reflecţie pentru factorii decizionali.
Dascălii cu vocaţie profesională, preocupaţi de propria pregătire psihopedagogică şi de specialitate, se pot adapta uşor la noile cerinţe prin realizarea unor lecţii atractive, susţinute de un material didactic adecvat, extinderea strategiilor activ-participative, centrate pe metodologia operaţionalizării obiectivelor şi pe criterii de performanţă, armonizarea tehnicilor de evaluare predictivă, formativă şi sumativă, tratarea interdisciplinară şi transferul cunoştinţelor într-un cadru motivaţional cu deschidere către viaţă.
Așa cum s-a dovedit în istorie, situațiile de criză profundă, chiar dacă au afectat dramatic omenirea, au reprezentat “salturi calitative” pe noi trepte ale culturii și civilizației. Nu este exclus ca la intrarea în mileniul trei să trăim transformări fără precedent în sfera relațiilor umane, a modului de raportare la mediu, a progresului științific, tehnic și tehnologic.