Cunoaşterea copilului constituie prima condiţie a organizării eficiente a procesului de învăţământ, a acţiunii de instrucţie şi educaţie. Cunoaşterea copiilor se poate realiza prin evaluare, care poate fi sintetic definită ca procesul de culegere de informaţii despre copil cu scopul de a lua decizii legate de evoluţia lui. În acest sens, evaluarea are un rol esenţial, întrucât constituie o modalitate obiectivă de punere în evidenţă a progresului şi randamentului şcolar şi reprezintă un mijloc important de reglare şi autoreglare a activităţii de învăţare, furnizând informaţia necesară pentru adoptarea unor măsuri de ameliorare a activităţilor.
Evaluarea performanţelor copilului preşcolar în învăţare se realizează păstrând caracteristicile evaluării activităţii didactice, dar în modalităţi specifice acestui nivel de educare şi instruire, determinate de treapta de învăţământ şi de natura conţinutului evaluat, având în vedere faptul că achiziţionarea de cunoştinţe nu reprezintă un scop în sine în această etapă de vârstă. Trebuie să se înregistreze mereu progresele pe care le realizează preşcolarii în procesul de învăţare şi de aceea evaluarea este gândită ca un instrument pentru îmbunătăţirea activităţii didactice, nu ca o „probă” a ceea ce ştiu sau nu ştiu să facă preşcolarii la un anumit moment dat.
În ansamblul problematicii pe care o generează, acţiunea de evaluare a rezultatelor preşcolarilor are drept scop măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, dobândite de copii în cadrul actului educaţional, care să ofere ulterior soluţii de perfecţionare a activităţii de predare- învăţare. În acelaşi timp, evaluarea urmăreşte şi aspectele formative ale muncii didactice, concretizată în atitudinile şi comportamentele dobindite de copilul preşcolar prin procesul de învăţământ. Trebuie să se pună în practică metode şi tehnici de evaluare diverse, care să ajute la stabilirea nivelului pregătirii copiilor, să se depisteze lipsurile şi cauzele care le-au generat, pentru a contribui la formarea şi autoformarea preşcolarului.
Există foarte multe metode de evaluare a copiilor, majoritatea binecunoscute, de la observaţie- parte importantă a oricărui proces de evaluare a copiilor, până la aplicarea unor probe/ teste standardizate. Întregul proces evaluativ din învăţământul preşcolar se realizează cu ajutorul probelor orale, scrise, practice, cunoscute sub denumirea de metode tradiţionale, dar şi prin metode alternative de evaluare, adaptate strategiilor specifice învăţământului preşcolar, care sunt utilizate ca metode complementare în raport cu metodele tradiţionale.
În literatura de specialitate sunt menţionate ca metode alternative: observarea sistematică a comportamentului copiilor, investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea, interevaluarea, consemnarea grafică a preferinţelor sau progreselor copiilor, etc. Metodele alternative de evaluare presupun o investigare de mai lungă durată a comportamentului preşcolarilor. Astfel, procedeuri tradiţionale, precum observarea curentă a comportamentului copiilor, întrebări de evaluare, exerciţii, probe scrise şi practice, etc. sunt completate de teste de diagnostic, fişe de evaluare, chestionare, studii de caz, interviuri individuale, teste standardizate, teste de randament, de aptitudini, formative, fişe individuale de progres, probe pentru evaluarea originalităţii şi creativităţii, elaborări şi eşantionări de proiecte. În ultima perioadă s-au făcut diverse eforturi de a integra anumite tehnologii noi în procesul măsurării şi aprecierii, spre exemplu, tehnicile bazate pe utilizarea calculatorului, tehnicile video, de înregistrare audio, ş.a. Dealtfel, este încurajată şi „evaluarea complementară” prin utilizarea unor mari varietăţi de strategii alternative, destinate evaluării calitative.
Metoda portofoliului ocupă un loc însemnat în practica şcolară curentă, ca o alternativă la tehnicile tradiţionale de evaluare şi constituie o provocare adecvată capacităţilor preşcolarului. Portofoliul, numit şi „cartea de vizită” a copilului este considerat o metodă de evaluare flexibilă, complexă, integratoare pentru că include rezultate relevante, obţinute prin celelalte tehnici de evaluare (tradiţionale şi complementare) sau prin activităţi extraşcolare. Reprezentând o însumare a muncii preşcolarului, portofoliul ne sintetizează întreaga sa activitate, oferind informaţii bogate despre aceasta de-a lungul unui ciclu de învăţământ, an şcolar sau semestru. Fiind şi o formă de evaluare sumativă a achiziţiilor, se dă posibilitatea de a urmări progresul copilului în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental. Structura unui portofoliu depinde de scopul pentru care acesta a fost proiectat: de prezentare, de progres, de evaluare. Structurat sub forma unei mape deschise, în permanenţă existând posibilitatea de a se mai adăuga câte ceva, portofoliul este un element flexibil de evaluare, care permite fiecărui copil să lucreze în ritmul său propriu, să-şi pună în valoare toate calităţile pe care le are.
Indiferent de forma în care se utilizează evaluarea, desfaşurată în scopul de reglare şi autoreglare a activităţii didactice, este un proces complex, dar în acelaşi timp firesc şi normal, integrat procesului de învăţământ. Ea furnizează date importante despre capacităţile de învăţare ale copiilor, pentru ca, în deplină cunoştinţă de cauză, să se stabilească obiectivele activităţii următoare şi să se adopte cele mai potrivite mijloace de realizare.
BIBLIOGRAFIE:
Radu, I. T. ( 1999) – „Evaluarea în procesul didactic”, EDP, Bucureşti,;
Stoica, A., (2000) – „Reforma evaluării în învăţământ”, Ed. Sigma, Bucureşti;
Stoica, A., Mustaţă, S., (1997), Evaluarea rezultatelor şcolare. Ghid metodologic, (pag. 108- 119), Editura Lyceum, Chişinău.