EVALUAREA ÎN MEDIUL ON LINE

ELISABETA CUSTARA COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE “REGINA MARIA”, CONSTANŢA

Activitatea online are, dincolo de avantajele evidente, limite în relaționarea cadru didactic – elev. Are însă și limite, care au impact negativ asupra învățării eficiente, întrucât o importantă latură a activității didactice față-în-față nu se poate face virtual. În mod explicabil, sprijinul pe care în mod tradițional îl ofereau elevilor cu nevoi speciale sau cu dificultăți de învățare este greu de oferit online, date fiind limitările tehnologice implicite. În realitate, în mediul online, fiecare elev poate să reprezinte pentru cadrul didactic o posibilă situație de dificultate în învățare, făcând astfel dificilă identificarea celor cu probleme reale. Chiar dacă profesorul își cunoaște bine clasa și elevii și știe cine are nevoie de sprijin suplimentar, acest lucru s-ar putea realiza eventual ulterior activității de predare online, prin consiliere individuală. Este foarte dificilă interacțiunea personalizată cu un elev anume în contextul în care contactul nu este direct, profesorul este urmărit online de o clasă întreagă și fiecare elev îi solicită atenția.
Evaluarea online este susţinută de aceleaşi principii de valabilitate, fiabilitate, flexibilitate şi echidistanţă şi utilizează multe din strategiile folosite în predarea şi evaluarea tradiţionale faţă în faţă. Diferenţa constă în contextul evaluării, în interacţiunile dintre evaluator şi cei care sunt evaluaţi şi procesele de colectare şi administrare.
 Evaluarea online poate fi utilizată:

ca o sursă independentă de dovezi pentru evaluare;
ca o contribuţie la întregul proces de evaluare;
în vederea colectării, transmiterii şi administrării materialelor de evaluare şi resurselor.

Evaluarea online poate furniza:

mai mare flexibilitate asupra locului, momentului şi modului în care este efectuată evaluarea;
o mai largă gamă de opţiuni elevilor pentru a-şi demonstra cunoştinţele şi abilităţile.

Evaluarea poate fi efectuată de către cadrul didactic, elev, colegi sau de către o persoană sau un grup din afară. Cele mai comune strategii de evaluare online sunt în prezent: utilizarea comunicării prin computer ca mediu de transfer pentru a trimite şi a comenta pe marginea temelor de genul: eseuri; alcătuirea şi predarea de portofolii; şi pentru testarea pe computer, de ex. răspunsuri scurte, întrebări cu răspuns de tipul alegere multiplă şi quiz-uri. Unele dintre opţiunile online enumerate în literatura de specialitate includ:

teme scrise;
participarea la discuţii online;
eseuri;
publicarea lucrărilor/prezentărilor elevilor;
quiz-uri şi întrebări online;
activităţi experienţiale, cum ar fi jocul de rol;
teme colaborative;
dezbateri;
portofolii;
revizuiri;
examene online (cu carte deschisă, structurate, cronometrate).

Există un număr de beneficii percepute în utilizarea computerelor în procesul de evaluare care pot fi enumerate ca:

posibilitatea de a nota cu rapiditate şi în mod adecvat un număr mare de răspunsuri.
monitorizarea răspunsurilor elevilor.
evaluarea poate avea loc într-un mediu cu acces deschis.
evaluările pot fi păstrate şi reutilizate.
furnizarea de feedback imediat.

Articolele de evaluare pot fi selectate la întâmplare pentru a furniza un document diferit fiecărui elev. Evaluarea ar trebui să fie îndeajuns de flexibilă şi diversă pentru a lua în considerare nevoile şi circumstanţele diferite ale elevilor care urmează cursuri online.
Flexibilitatea poate însemna:

susţinerea de exerciţii de evaluare pentru a dovedi circumstanţele şi nevoile elevilor;
furnizarea de flexibilitate în durată sau furnizarea de opţiuni pentru situaţii neprevăzute pentru a compensa lipsa de fiabilitate sau diferenţele în ceea ce priveşte conexiunile tehnologice;
furnizarea posibilităţii de alegere a locului de desfăşurare a procesului de evaluare deoarece elevii pot efectua exerciţii de evaluare la locul de studiu, care poate fi acasă, locul de muncă sau orice loc aleg.

Măsura în care aceste alegeri sunt disponibile în învăţarea online depinde de mulţi factori, inclusiv aspecte pragmatice de management al învăţării şi al cursanţilor, strategiile de predare utilizate, tehnologiile şi software utilizat, cerinţe de a începe şi a finaliza la anumite date.
Metode/ Teste de tip chestionar • Tipuri:

Răspunsuri “da/nu” (true/false)
Răspunsuri multiple (multiple choice)
Nu se pune accent pe creativitate
Evaluare cu un nivel înalt de obiectivitate
Efort în pregătirea întrebărilor/răspunsurilor
Aplicabile în orice domeniu

Teste de tip chestionar • Strategii:

Prezenţa răspunsurilor greşite ce par corecte
Un număr de minim 3 răspunsuri/întrebare
Foarte uşor de automatizat şi de procesat Teste propunând probleme spre soluţionare
 Implică nu doar memorare, ci şi înţelegerea şi abilitatea de a utiliza cunoştinţe dobândite
Evaluare cu obiectivitate relativă
Dificil de evaluat în mod automat

Evaluare | Cerinţe

Susţinerea simultană de examene multiple
Prezentarea imediată a rezultatelor
Identificarea elevilor
Evaluarea exclusiv electronică, fără a implica utilizarea de hârtie
Alegerea aleatoare a întrebărilor de test
Restricţionarea automată a perioadei de timp disponibile pentru examen

 Evaluare | Metode

Cuantificarea numărului de răspunsuri greşite/corecte pentru fiecare întrebare pusă
Nr. răspunsuri corecte din nr. total de întrebări
Căutarea părţilor greşite dintr-un răspuns
Penalizări pentru fiecare răspuns greşit
Căutarea părţilor corecte dintr-un răspuns
Crearea testului – specificarea întrebărilor şi răspunsurilor
Încărcarea testului pe server (upload)
Accesarea testului de către studenţi
Susţinerea testului
Vizualizarea punctajului

Autoevaluarea, evaluarea de către colegi, învăţarea prin descoperire, reflecţia şi articularea sunt doar câteva metode prin care elevii sunt încurajaţi să-şi administreze propria învăţare şi evaluare. Alte metode includ opţiuni de discutare a activităţilor de evaluare, mod de prezentare, durată a evaluării şi decizii referitoare la punctaj sau notare. Provocarea care rămâne este aceea de a găsi rezultate măsurabile pentru a demonstra însuşirea competenţelor şi a abilităţilor dorite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *