METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ONLINE EDUCAȚIA FĂRĂ GRANIȚE ÎN ERA DIGITALĂ

FLOREA CRISTINA

Ultimele luni ne-au făcut să reconsiderăm metodele de evaluare folosite, dat fiind faptul că testele tradiționale nu mai sunt la fel de relevante și eficiente în momentul în care învățământul s-a mutat în mediul online. A fost și este în continuare nevoie de idei inedite care să permită determinarea nivelului de cunoștiințe al elevului în urma parcurgerii unui modul didactic, păstrând totuși interesul elevilor ridicat. Disciplina „matematică”, dar și celelalte materii din domeniul real, sunt dificil de evaluat în aceste condiții.
Posibilitățile de evaluare sunt mai facile în cazul în care orele de curs sunt interactive. Elevii primesc notă pentru activitatea în mediul online, acest fapt motivându-i să participe activ la cursuri. Se poate observa faptul că prin această metodă elevii urmăresc cu atenție calculele și conceptele introduse, situația fiind similară cu cea dintr-o sală de clasă obișnuită. Acest tip de evaluare funcționează în special în cazul conceptelor care au fost anterior introduse, fiind verificat astfel nivelul de aprofundare al informației, dar și atenția la orele de matematică.
Vechile teste de teorie au fost înlocuite de formulare Google Forms, care permit simularea unor teste grilă. Este evident dezavantajul acestora, dat fiind faptul că „înșelarea” acestui sistem este relativ simplă, însă consider că metoda este una perfectă pentru elevii care doresc să își evalueze nivelul și să își identifice punctele slabe. Ceea ce este de apreciat la acest tip de formular este posibilitatea unui „feedback” instant, corectarea neluând mai mult de câteva secunde. Bineînțeles, aceste teste nu pot fi notate, ci doar folosite în procesul de autoevaluare.
Kahoot! este o altă platformă care permite evaluarea într-un mod inedit, stimulând în același timp spiritul competitiv. Un exemplu de aplicație ar fi verificarea cunoașterii valorilor unor primitive, programul oferind 4 variante de răspuns pentru o întrebare. Elevii trebuie să fie rapizi pentru a acumula cât mai multe puncte, ceea ce contează la clasamentul final. Sunt de părere că putem să răsplătim elevul „cel mai rapid” și „cel mai atent” cu o notă bună la sfârșitul jocului, dat fiind faptul că rapiditatea demonstrează o bună cunoaștere a tabelului de care este nevoie pentru a putea continua analiza matematică în clasa a XII-a. Metoda poate fi folosită și la clasa a XI-a în cazul capitolului „Derivate”.
Evaluarea poate fi realizată individual, fiecare elev având un telefon cu cameră foto. În momentul în care se dorește acest lucru, camera este îndreptată către foaia de hârtie iar elevul descrie mersul exercițiului, fiind ajutat la exercițiile mai grele sau dacă se încurcă. Se asigură astfel o continuă comunicare între cadrul didactic și fiecare elev în parte, ca și în sala de clasă. O alternativă la această variantă ar fi fost folosirea de tablete grafice, soluție slab accesibilă însă din cauza numărului mic de elevi care dețin astfel de dispozitive.
Clasele în care matematicii îi sunt alocate mai puține ore sau beneficiază de un opțional legat de matematică pot avea ocazia să își prezinte cunoștiințele cu ajutorul tehnologiei. Una dintre note ar putea fi obținută în urma unui proiect care să fie la granița dintre matematică și o altă pasiune a elevilor. De exemplu, un elev interesat de artă ar putea să explice importanța geometriei în compozițiile unor artiști. Această opțiune este mai accesibilă acum ca niciodată și presupune înțelegerea unor concepte matematice și descoperirea aplicaților lor în afara sălii de clasă, provocându-i pe elevi să găsească legături între domenii și să se pregătească pentru viața din afara școlii.
În concluzie, deși schimbările nu sunt mereu întâmpinate cu entuziasm, învățământul trebuie să se adapteze. Scopul său este să creeze oameni capabili să facă față schimbării, așa că noi, profesorii, trebuie să facilităm această evoluție a copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *