GRĂDINIȚA NR 1 CU P.P. ORȘOVA PROF. IANCULOVICI SAVDIA

Învăţarea prin cooperare este o paradigmă de instruire în care echipe de studenţi lucrează la rezolvarea unor sarcini structurate (de exemplu, teme pentru acasă, experimente de laborator, sau proiecte), în condiţii care să îndeplinească cinci criterii: interdependenţa pozitivă, responsabilitate individuală, interacţiunea faţă-în-faţă, utilizarea adecvată a competenţelor de colaborare şi auto-evaluarea funcţionării echipei la anumite intervale de timp.
 Multe studii au arătat că, atunci când acestea sunt puse în aplicare în mod corect, învăţarea prin cooperare îmbunătăţeşte achiziţia şi reţinerea informaţiilor, deprinderile de gândire la nivel înalt, deprinderile de comunicare şi încrederea în sine (Johnson et al, 1991).
 Învăţarea prin cooperare a fost propusă ca răspuns la educaţia tradiţională condusă de curriculum. În mediile de învăţare cooperativă, studenţii interacţionează în grup eterogen intenţionat structurat pentru a sprijini învăţarea personală şi a altora din acelaşi grup.
 În educaţia on-line, învăţarea în cooperare se concentrează pe oportunităţile oferite prin incurajarea flexibilităţii individuale, cât şi afinităţii la o comunitate de învăţare (Paulsen, 2003). Învăţarea prin cooperare încearcă să promoveze atât beneficii oferite de libertatea de învăţare individuală cât şi beneficiile învăţării colaborative.
 Astfel, în mediile virtuale de învăţare se dezvoltă învăţarea în cooperare care pune
accentul pe libertatea individuală în cadrul comunităţilor de învăţare online.
 Învăţarea on-line prin cooperare oferă soluţii flexibile de învăţare.
Obiectivele sale specifice sunt: posibilitatea oferită utilizatorilor virtuali de a selecta componentele instrucţionale necesare, personalizarea mediilor lor de învăţare; oferirea de soluţii flexibile pentru adaptarea dinamică a conţinutului de instruire în funcţie de nevoile individuale în domeniul educaţiei în timp real. Sistemele de Management de Învăţare (Learning Management Systems – LMSs) sunt acum înlocuite de e-Learning 2.0, ce
suportă învăţarea prin colaborare prin blogs, wiki-uri şi software social (O’Hear, 2006).
 Cecetări în domeniul învăţării prin cooperare: rezultatele pozitive obţinute în cecetările asupra învăţării prin cooperare au arătat avantajele evidente ale acesteia şi au confirmat faptul că modurile de cooperare sunt „cros-curriculare” (Brown&Ciuffetelli, 2009). Învăţarea prin
cooperare cere ca instruiţii să fie angajaţi în activităţi în grup care necesită învăţarea şi-i adaugă şi alte dimensiuni importante.
 Rezultatele positive includ: câştiguri academice, îmbunătăţirea relaţiilor de competitivitate şi creşterea dezvoltării personale şi sociale (Brown&Ciuffetelli, 2009). Brady şi Tsay (2010) raportează că studenţii care au participat la activităţi de grup expun comportamente de colaborare, furnizează feedback constructiv şi cooperând cu grupul lor au avut o probabilitate mai mare de a primi scoruri mari la testarea de la sfârşitul semestrului. Rezultatele studiului realizat de Brady şi Tsay (2010) sprijină ideea că învăţarea cooperativă este o pedagogie activă care favorizează realizări academic.