Evaluarea este un chin, atunci când ești în online. Să predai e simplu, poate fi chiar amuzant, dacă îți place ce faci. Poate fi provocator, sau poate fi o meserie pe care o faci. Învățarea nu e chiar treaba ta, ci al elevului. Ai un curriculum, ai predat ce ai putut mai bine. Dar evaluarea e în responsabilitatea ta. Iar pentru asta atât profesorul cât și întreg sistemul educațional trebuie să asigure cele 3 caracteristici esențiale ale evaluării: să fie continuă, completă și corectă.
Dar de ce avem nevoie de evaluare?
O întrebare a cărei răspunsuri se găsesc în alte și multe alte întrebări, dar mai ales în funcțiile procesului de evaluare a mediului educațional în complexitatea sa. Alain Kerland consideră că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebări cheie:
Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?
În raport cu ce se (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?
Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?
Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea?
Etapele evaluării
Structura procesului de evaluare, analizat în viziune sistemică de mai mulți autori cuprinde următoarele trei etape: verificarea, măsurarea și notarea.
Verificarea presupune colectarea de informații referitoare la nivelul performanțelor școlare ale evaluaților, respectiv la cunoștințele, abilitățile, capacitățile, competențele, comportamentele și atitudinile acestora, prin aplicarea unui ansamblu de strategii, metode, tehnici, procedee și instrumente.
Măsurarea reprezintă acțiunea de interpretare și aprecierea performanțelor evaluaților prin raportarea lor la indicatori de performanță, la sisteme de referință, la standarde de performanță, la sisteme de criterii de evaluare. În general, evaluarea se referă la acordarea unei semnificații cantitative caracteristicilor calitative, măsurarea, în calitate de componentă a evaluării se referă la acordarea unor semnificații.
Notarea sau decizia de ameliorare, presupune precizarea și mai exactă, rafinarea semnificației atribuite prin măsurare, grație emiterii unor judecăți de valoare asupra rezultatelor și adoptării deciziei. În actul evaluativ decizia este luată ca urmare a asocierii rezultatelor cu scări de notare și acordării de note sau calificative școlare. Notarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de apreciere prin note școlare a progresului școlar realizat de elevi, respectiv cuantificarea nivelului lor de cunoștințe, abilități, capacități, atitudini, aptitudini, etc.
Forme de evaluare
În mare parte în literatura de specialitate formele de evaluare sunt structurate în:
metode tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice;
metode complementare (moderne): observarea sistematică a comportamentului, referatul/eseul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
A se preciza că nu am identificat în literatura românească o metodă modernă de evaluare cu ajutorul calculatoarelor, chiar dacă aceasta este tratată de multe ori ca suport al evaluării în multe articole. În continuare voi încerca să fac abstracție de la electronic.
În oricare din formele de evaluare prezentate, în momentul realizării structurii testului de verificare trebuie să avem în vedere corelarea conținutului cu obiectivele învățării: cunoaștere, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare, aptitudini și deprinderi.
După elaborarea testului acesta trebuie validat. Validitatea testului recunoaște dacă acesta măsoară ceea ce este destinat să măsoare
Conținut: cunoașterea conținutului;
Construct: inteligența, creativitatea, capacitatea de a rezolva probleme;
Concurență: verifică dacă are cunoștințe și din alte domenii conexe concurente;
Predictivă: dacă va putea folosi acele cunoștințe în materii viitoare;
Fidelitatea testului – obținerea de rezultate constante în cazul aplicărilor succesive;
Obiectivitatea – gradul de apreciere între diferiți evaluatori independenți;
Aplicabilitatea – concordanța dintre forma și conținutul testului.
Instrumente de evaluare
Nici unul din instrumentele de mai sus nu este în schimb dedicat metodelor complete de evaluare. Voi încerca o analiză a acestora pe metodele de evaluare:
Pentru probele orale putem folosi fără nici o problemă comunicarea video-audio unu la unu, sau pur și simplu camerele web în grupurile de Meet sau Zoom, în care evaluatul să poată expune răspunsul la o întrebare sau o lecție învățată. Se poate.
După opinia mea probele scrise ies din discuție pentru instrumentele on-line. Inclusiv partea de teze scrise nu mai este aplicabilă.
Probele practice, mai greu cu ele.
Din metodele moderne, nu am nici o idee cum s-ar putea face observarea și autoevaluarea în mediul on-line. Pentru referate și proiecte putem folosi instrumente de management al conținutului pentru încărcarea acestora și evaluarea ulterioară de către profesor. Sau putem folosi clasicul e-mail pentru transmiterea spre evaluare a acestora. Dacă vorbim despre proiecte aplicate (modele, schițe, etc.) elevul poate filma prezentarea acestora și o poate posta on-line de asemenea.
Instrumentele de evaluare on-line ne pun la dispoziție o gamă largă de posibilități de evaluare, uneori tehnica fiind mult mai pregătită decât suntem noi dispuși să explorăm. Pe lângă recomandările descrise mai sus pentru elaborarea testelor, on-line-ul pune la dispoziția evaluatorilor un set de standarde și specificații dedicate instruirii asistate de calculator.
Scriam că evaluarea trebuie să fie corectă. În on-line marea problemă este verificarea identității. Mai ales în instrumentele gratuite care nu folosesc conturi instituționale. Trebuie să fie completă, continuă și corectă, pentru că rezultatele evaluării sunt folosite ulterior pentru beneficii specifice sistemului: burse, cămine, tabere, premii și altele. Iar pentru a fi corectă, toți participanții la proces trebuie să fie conștienți de acele lucruri.
Pentru a crește gradul de corectitudine a unui examen on-line, în formatul grilă, o soluție de e-learning trebuie să poată pună la dispoziția creatorului de teste următoarele funcționalități esențiale:
Definirea și gruparea întrebărilor pe categorii ;
Alocarea dinamică în teste a întrebărilor de pe diferite categorii;
Dispunerea aleatorie a întrebărilor și variantelor de răspuns în test;
Definirea diferitelor tipuri de întrebări în categorii: cu un singur răspuns, cu răspunsuri multiple, răspunsuri scurte și multe alte variante;
Programarea testelor la anumite intervale orare;
Limitarea timpului pentru execuția unui test în funcție de numărul de întrebări și de nivelul de dificultate, validat în prealabil;
Închiderea automată a unui test și salvarea rezultatelor la expirarea timpului alocat;
Limitarea posibilității de întoarcere la întrebările anterioare;
Punctaj diferit pe tipuri de întrebări și nivel de dificultate;
Posibilitatea de reluare a testului de la întrebarea, momentul în care s-a întrerupt accesul on-line la test, din varii motive dependente sau nu de platformă sau evaluat;
Protejarea accesului în teste cu o parolă comunicată pe alte canale (eventual într-o sesiune Meet, Zoom sau alt instrument în care să se asigure prezența elevilor);
Limitarea accesului la rezultatele testului până la finalizarea participării tuturor participanților la proces.
După opinia mea, doar platformele în care utilizatorul se conectează cu credențiale instituționale (matricol și parolă gestionată centralizat) sunt suficient de sigure pentru a permite evaluarea de la distanță.
BIBLIOGRAFIE:
Cucoș, C., Teoria și metodologia predării, Editura Polirom, Iași, 2010, ISBN: 978-973-46-0936-9
Florea, N.M., Valorificarea evaluărilor privind rezultatele școlare pentru ameliorarea procesului didactic, Editura ArsAcademica, March 2010, ISBN: 978-606-8017-47-1, https://www.researchgate.net/publication/230608787_Valorificarea_evaluarilor_privind_rezultatele_scolare_pentru_ameliorarea_procesului_didactic/citations
Tănase, M., Evaluarea – componentă esențială a procesului instructiv-educativ, Brașov, 2011, ISBN 978-973-0-11834-6, https://tanaseexpert.files.wordpress.com/2011/11/evaluarea-componenta-esentiala-a-procesului-instructiv-educativ1.pdf