Evaluarea este o noţiune generică şi frecventă, fiind folosită cu multiple semnificaţii în diverse domenii. Cuvântul “a evalua” îndrumă spre multe alte cuvinte cu un rost asemănător: a estima, a aprecia, a judeca, a măsura, a examina, a considera, a constata, a cântări, a nota, a observa, a valida (sau invalida), a valoriza (sau devaloriza), a expertiza. Cu cât o îndeletnicire este mai complexă şi se urmăreşte atingerea unor scopuri, a unor obiective, cu atât sunt mai necesare acţiunile de evaluare.
METODE COMPLEMENTARE DE EVALUARE
Metodele şi tehnicile moderne de evaluare au multiple valenţe formative care le recomandă ca modalităţi adecvate de optimizare a practicilor evaluative, fiind susceptibile, în primul rând, să faciliteze coparticiparea elevilor la evaluarea propriilor rezultate.
Observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor. În activitatea pe care o desfășoară zilnic la clasă, profesorul obține prin intermediul acestei metode informații relevante asupra performantelor elevilor din perspectiva 1) capacității lor de acțiune și reacționare, 2) a competențelor și abilităților de care dispun. 3) trăsături de personalitate și implicit pentru calitatea și eficiența demersului didactic.
Fișa de evaluare este un instrument în care cadrul didactic consemnează date cu privire la comportamentul sau modul de acțiune al elevului (fapte deosebite, probleme de natura comportamentală, aptitudini ge-nerale sau specifice etc.), pe care apoi le prelucrează și le interpretează.
Prezinta avantajul că profesorul decide asupra comportamentului sau performanțelor pe care le considera relevante, semnificative pentru a fi reținute și nu presupune implicarea elevului în completarea fișei.
Investigația. Este o metodă complementară de evaluare prin care se obțin informații cu privire la capacitatea elevului de a aplica în mod original, creativ, în situații noi și variate, cunoștințele asimilate.
Proiectul. Este o metodă complexă de evaluarea, mult mai amplă decât investigația, recomandata mai ales in cadrul evaluarii sumative; se poate realiza individual sau in grup. Implică abordarea completă a unei teme, la nivelul particularităților de vârstă. De obicei cuprinde o parte teoretică și o parte practică, experimentală. În cazul în care, datorita specificului disciplinei, partea experimentală este redusă sau nu se poate realiza, îmbracă forma referatului.
Portofoliul este o metodă și un instrument de evaluare complex, integrator, flexibil prin care profesorul urmărește progresul realizat de elev la o disciplină în plan cognitiv, atitudinal, comportamental de-a lungul unui semestru sau an școlar.
Referatul, (folosit ca bază de discuţie în legătură cu o temă dată fiind menit să contribuie la formarea sau dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă ale elevilor din clasele mari sau ale studenţilor), este şi o posibilă probă de evaluare a gradului în care elevii sau studenţii şi-au însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă.
El este întocmit fie pe baza unei bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii prealabile, în acest din urmă caz, referatul sintetizând rezultatele investigaţiei, efectuate cu ajutorul unor metode specifice (observarea, convorbirea, ancheta etc.).
Eseul, preluat din literatură (unde este folosit pentru a exprima liber şi cât mai incitant, anumite opinii, sentimente şi atitudini, referitoare la diverse aspecte ale vieţii oamenilor, într-un număr de pagini cât mai mic), poate fi folosit şi ca metodă de evaluare.
Chestionarul, folosit pe scară largă în anchetele de teren de către sociologi, precum şi ca metodă de cercetare psihopedagogică, poate fi folosit şi ca instrument de evaluare, mai ales atunci când profesorul doreşte să obţină informaţii despre felul în care elevii percep disciplina predată sau stilul lui de predare şi de evaluare.
Profesorul nu va putea dezvolta elevul pentru şi prin libertatea raţională şi creativă, dacă el însuşi nu o cunoaşte, nu o înţelege, nu are un comportament de om liber. Reconsiderarea relaţiei autoritate-libertate, orientarea prioritară spre elev, spre obiectivele formativ-educative au generat şi o altă alternativă în sistemul concepţiilor educaţionale- perspectiva umanistă asupra educaţiei. Excesul de control dăunează conduitei fireşti, valorile morale trebuie să joace un rol mai important, omul trebuie format pentru schimbare, afirmarea sa trebuie să fie liberă şi constructivă.
BIBLIOGRAFIE
Constantin Cucoş, “Pedagogie”, Editura “Polirom”, Bucureşti, 2006;
Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2004. performante.
MEN, SNEE, Ghid de evaluare pentru invatamantul primar, Bucuresti 1999;