LIXANDRU CARMEN, SCOALA GIMNAZIALA NR. 188, BUCURESTI

Instituțiile educaționale din Romania se bazează în mod curent pe metodele tradiționale de învățare, adică urmează modelul binecunoscut de poziționare față-în-față cu profesorul în sala de clasă. Deși în ultimul timp s-a încercat o combinație de stiluri de învățare, mare parte dintre aceste metode nu pot trece de pragul tradițional. Brusca apariție a pandemiei cauzate de Corona Virus a zdruncinat lumea întreagă și a pus la mare încercare sistemul educațional din întreaga lume, obligându-i pe cei implicați în educație să schimbe macazul către metodele on-line peste noapte.
 Multe dintre instituțiile academice, care erau inițial neîncrezătoare în aceste metode, nu au avut altă opțiune decât aceea de a trece imediat la predarea on-line. Și în contextul în care, cei avizați să o facă, ne spun ca nu există varianta rapidă de revenire la normal, întreg sistemul educațional se luptă să facă față situației. Singurul lucru ce îi unește pe cei implicați în acest sistem, este faptul că absolut toți au un țel comun: să îi protejeze pe elevi, pe studenți, pe profesori și pe oricine din mediul academic.
 Există câteva extrem de importante caracteristici ale învațământului on-line: accesibilitatea (atât din perspectiva financiară, cât și din cea logistică), flexibilitatea, durabilitatea sunt doar câteva noțiuni importante de luat în calcul. Se spune că modul on-line de predare este ușor accesibil și că poate ajunge chiar și în cele mai îndepartate localități. Este considerat a fi un mod ieftin de educație, dacă se iau în calcul costurile reduse de transport, cazare sau materiale didactice. La categoria flexibilitate se spune că este foarte ușor pentru cel care învață on-line să își planifice un orar. Elevii pot învăța de oriunde și oricum, dezvoltând chiar abilități noi. Acest proces de învățare on-line este recunoscut chiar și de guvern ca având o importanță din ce în ce mai mare.
 Explozia severă de Corona Virus ne determina să mai adaugăm la toate acestea și faptul că predarea on-line a servit drept pansament într-o perioada de criză. Cum mare parte din lume este carantinată sau orașe întregi s-au transformat în orașe fantomă din cauza restricțiilor severe impuse, școlile au trecut la pedagogia on-line. Această catastrofă ne va arăta partea lucrativă a învățării on-line, începând cu faptul că se poate lucra cu un număr foarte mare de elevi aflați în orice locație posibilă. A încerca să ne opunem acestei schimbări nu ar aduce niciun ajutor sistemului educațional.
 Au apărut, astfel, o multitudine de tehnologii dedicate învățării on-line dar, de foarte multe ori, ele creeaza mari dificultăți. Aceste dificultăți variază de la erori de descărcare, de instalare, de logare, probleme ale sistemului audio și video, și așa mai departe. Uneori, studenții chiar sunt plictisiți de predarea on-line și nu mai este atractivă pentru ei, existând chiar situații în care aceștia își doresc o abordare față-în-față. Este foarte clar pentru toată lumea că predarea nu este eficientă în totalitate decât dacă se ajunge ca elevul să și pună în practica ceea ce a învățat. Uneori, predarea on-line este doar teoretică și astfel elevii nu învață eficient. Educatorul e cel care da starea potrivita, prin dinamizarea atmosferei cu muzica, voce… insa trebuie sa te apropii de starea lor incercand printr-un joc sa-l „ridici”.
 Cum ne credibilizam in fata lor? Oamenii au putere asupra altora in masura in care sunt perceputi ca avand autoritate, forta sau experienta.
 Conul invatarii Edgar Dale: 10%-ce citim, 20% – ce auzim, 30%- ce vedem, 50%- ce vedem si auzim, 70% ce spunem, ne implicam-intrebari deschise, 90% joc de rol, activitati individuale si de grupuri si storytelling. Pentru elevii cu abilitati vizuale folosim filme, fise. Pentru cei auditivi utilizam cantece, inflexiuni ale vocii. Pentru kinestezici folosim o tabla ( google jambord) si informatia se leaga de creierul lor.
 Ceea ce trebuie să ne fie, însa, foarte clar, este faptul că trăim vremuri în care avem soluții. Dacă e să privim înapoi în timp la alte situații de restriște pentru om, cum ar fi războaie sau calamități naturale, observăm că în afară de a spune „stop joc” oricărei situații care implică procesul de învățare, oamenii nu aveau altceva de ales. Sunt zeci de națiuni pe Pamânt care au pus pauză mersului la școală pentru ani de zile sau care, din păcate, încă mai au interzis acest lucru.
 Tehnologia și-a adus, în sfârșit, aportul în această privință, și, de ce să nu recunoaștem, ne-a scos dintr-o mare încurcătură. Da, există lispuri încă. Nu, nu este sistemul de predare on-line la fel de cald și de uman ca cel tradițional. Nu, nu pot să mai citesc eu, dascălul, în privirea elevului meu, dacă a înțeles sau nu. Dar, pe termen scurt, această predare on-line ne-a ținut pe toți pe linia de plutire. Nu ne-a suflat în pânze, nu am avut viteză și poate nici performanță. Dar am dat la vâsle și am înaintat. Important este că nu am stat pe loc nici noi, dascălii și nici ei, elevii.
 Și, dacă ar fi să fim mai profunzi decât atât, cred că ar trebui să recunoaștem ceva foarte important: pansamentul acesta, care s-a numit învățarea on-line și care ne-a acoperit neajunsurile într-o perioadă grea, ne-a fost aplicat în mare parte de către elevii noștri! Da! Să recunoaștem cu toții că a fost un tratament pentru care le-am cerut ajutorul și ar trebui să ne bucure că ei nu s-au dat în lături nicio clipă în a ni-l oferi!
 Concluzia: noi trebuie să fim mândri că am educat copii buni, iar ei sa fie mândri că ne sunt de ajutor! De ce să nu recunoaștem că noi și ei suntem cea mai bună echipa în orice!