METODE, TEHNICI ȘI STRATEGII APLICATE PENTRU REALIZAREA EVALUǍRII ONLINE LA DISCIPLINA LIMBA FRANCEZǍ

PIESZCZOCH NICOLETA COLEGIUL TEHNIC”LATCU VODA” SIRET, JUD. SUCEAVA

 Invǎțǎmântul, în perioada actualǎ, trece printr-o serie de modificǎri: de la cel clasic la cel online. Disciplina limba francezǎ ca și celelalte discipline a suferit unele ajustǎri benefice.
 Învăţământul asistat de calculator, un mister al societǎții actuale, își propune sǎ dezvolte gândirea, imaginația și creativitatea elevilor.
 Utilizat în evaluare, calculatorul le oferă, atât profesorilor cât şi elevilor, o mare diversitate de modalităţi. Spre deosebire de metodele de evaluare tradiţionale, evaluarea cu ajutorul calculatorului este debarasată de orice elemente de subiectivism, ca şi de emoţiile care-i însoţesc pe cei mai mulţi dintre elevi la verificările curente şi la examene.
 Ea economiseşte timpul şi efortul evaluatorilor care, astfel, pot fi utilizate în alte domenii. Se schimbă, deci, însuşi raportul profesor-elev, prin creşterea încrederii elevilor în obiectivitatea profesorilor.
Mai mult, elevii înşişi se pot autoevalua pe parcursul muncii independente pe care o depun zilnic, beneficiind de feed-back-ul atât de necesar unei învăţări eficiente şi performante.
 Pentru o eficiențǎ crescutǎ, am utilizat Platforma eTwinning, platformǎ care oferă atât cadrelor didactice cât și elevilor, instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul de învăţare şi contribuie la optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare prin valorificarea valenţelor formative ale proiectelor. Promovează totodată colaborarea şi relaţionarea între şcolile europene prin intermediul tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor (TIC); Wikispaces (http://www.wikispaces.com). Aplicaţia dispune de o interfaţă simplă, conţine forum, inserare de fişiere, linkuri, imagini, statistici şi un număr nelimitat de pagini. Permite crearea unui site web al cărui conţinut este creat în colaborare de către utilizatori, păstrând versiunile successive.
 Proiectele eTwinning ne oferǎ șansa de a folosi limba franceză în afara şcolii. Proiectele eTwinning constituie, prin latura lor transdisciplinară, un avantaj pentru școlile partenere implicate.
 Aplicația Google Classroom îmbunătățește predarea, învățarea și colaborarea, este un serviciu gratuit pentru profesorii și elevii din orice școală și este inclusă în pachetul de aplicații Google pentru educație. Platforma Google Classroom are o interfață prietenoasă și intuitivă, este accesibilă, sigură, poate fi configurată rapid în câteva minute de către administratorul TIC al școlii și poate fi utilizată cu succes. Pe platforma Google Classroom, se pot utiliza instrumente digitale utile pentru profesori, elevi și părinți.
 Folosirea aplicației Google Classroom nu generează costuri suplimentare pentru școală pentru că acest serviciu este disponibil gratuit pentru educație. Economia de timp pentru profesori datorită utilizării la clasă a instrumentelor digitale moderne de predare și colaborare oferite de această platformă este un alt avantaj.
 Cu Google Classroom profesorii își eficientizează timpul, își organizează mai bine lecțiile și comunică în timp real cu elevii. Aplicația permite crearea, colectarea și notarea temelor în mediul online. Profesorii pot vedea chiar înainte să ajungă în sala de clasă cine și-a terminat tema și pot oferi feedback direct fiecărui elev, pot posta anunțuri și întrebări. Astfel, comunicarea la clasă devine mai eficientă și, în același timp, se extinde și în afara orelor.
 Flipped Classroom ( clasa rǎsturnatǎ) este o abordare pedagogicǎ de instruire axatǎ pe implicarea elevilor și învǎțarea activǎ, oferind profesorului o oportunitate mai bunǎ de a face fațǎ nivelurilor mixte, dificultǎților elevilor și preferințelor de învǎțare diferențiate în timpul orelor de curs.Mută ​​activitățile, inclusiv cele care ar fi putut fi considerate în mod tradițional teme, în clasă. Într-o sală de clasă răsturnată, studenții urmăresc prelegeri online, colaborează la discuții online sau efectuează cercetări acasă, în timp ce se angajează în concepte în clasă cu îndrumarea unui mentor.
 Modelul HyFlex este un model de curs care are componentele învǎțǎrii hibride într-o structurǎ flexibilǎ de curs, ce le dǎ posibilitatea elevilor sǎ participe la orǎ fie în clasǎ fie în clasa online, fie în ambele. Elevii pot sǎ aleagǎ sǎ participe cum preferǎ ori sǎptǎmânal ori în funcție de topicul învǎțat, ținând cont de nevoile și preferințele lor.
 Jamboard este o tablă interactivă dezvoltată de Google, ca parte a familiei G Suite. Jamboard este o tablă digitală cu ajutorul căreia până și echipele aflate la distanță pot să schițeze idei și să le salveze în drive, astfel încât acestea să poată fi accesate de pe orice dispozitiv.
 Kahoot este o aplicație prin care putem crea lecții interactive cu quiz-uri pentru participanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *