“A învăţa făcând” – devine din ce în ce mai mult unul dintre principiile de bază ale învăţământului contemporan. Aristotel spunea că „ceea ce urmează să facem după ce am învăţat, învăţăm numai făcând”.
Metoda proiectelor este o strategie didactică bazată pe interese, necesitate şi posibilităţi de dezvoltare. Ea presupune lucrul în echipă, interacţiunea directă, dar şi brainstorming-ul, care devin mijloace de bază ale procesului educativ. Prin metoda proiectului se lasă elevului mai multă libertate de exprimare şi acţiune şi se oferă ocazii reale de a lua decizii şi de a-şi asuma responsabilităţi. Toate acestea duc, implicit, la crearea unei motivaţii puternice şi la o implicare deopotrivă efectivă şi afectivă a elevilor. Simplul fapt, că sunt consultaţi în alegerea temelor şi se ţine cont de părerea lor, îi face pe elevi să aibă mai multă încredere în forţele proprii.
O temă este o idee, dar şi o posibilitate de a-i ajuta pe elevi să înveţe prin acţiune practică, cu finalitate reală, în care ei îmbină acţiunile de culegere a informaţiilor cu cele de participare la o alta, concretă, aplicativă pe o temă.
Elaborarea proiectelor tematice ne impune o largă varietate a surselor de informare, dar şi un dialog cu elevii în care, ascultându-i, punându-le întrebări despre ceea ce ştiu sau ce ar dori să ştie, descoperim ce îi interesează şi putem să organizăm conţinuturile într-un plan logic de învăţare.
Importantă în derularea acestei metode a proiectelor este implicarea mai mare a părinţilor în activitatea propriilor copii („persoane-resursă”), ducând la o mai bună cunoaştere a activităţii din şcoală, dar şi la cunoaşterea mai profundă, mai realistă a copiilor lor, consolidându-se punţile afective şi de comunicare între aceştia.
Învăţătorul încetează să mai fie un transmiţător de cunoştinţe, devenind un facilitator, un sfătuitor (consilier) al învăţării. Învăţătorul provoacă, organizează şi stimulează situaţiile de învăţare. Elevii sunt conduşi către autoînvăţare şi sunt motivaţi să planifice independent şi colectiv, să implementeze şi să evalueze procesul de învăţare.
Proiectul este un demers didactic în grup, într-o interacţiune continuă, prin care se urmăreşte integrarea noilor informaţii în structuri cognitive proprii şi transferarea lor în conţinuturi noi, aplicabile în practic, o comunitate de învăţare în care fiecare contribuie atât la propria învăţare, cât şi la procesul de învăţare colectiv, o acţiune de cercetare şi acţiune practică în acelaşi timp.
Ideea realizării unui proiect izvorăşte din setea elevilor de a acumula tot mai multe informaţii referitoare la un anumit subiect sau de a realiza legături între cunoştinţele asimilate prin intermediul diferitelor discipline de învăţământ într-o anumită perioadă şcolară.
Activităţile integrate care se desfăşoară pe parcursul unui proiect tematic asigură o învăţare activă, reflectând interesele şi experienţa elevilor şi au finalităţi reale. Pentru ca scopul propus să aibă finalitate trebuie respectate anumite principii democratice: „Cooperare, co-participare/Co-influenţă, negociere/ Luarea deciziilor în comun/ Coresponsabilitate/ Libertate, iniţiativă/ Respect şi toleranţă.”
Lucrul pe baza proiectelor tematice are un caracter interdisciplinar şi permite abordarea subiectelor propuse din mai multe unghiuri, dezvoltând multilateral personalitatea copilului.
Această metodă modernă cuprinde trei faze (etape), după cum urmează:
– FAZA I SAU DEBUTUL PROIECTULUI (preparatorie, de iniţiere atât pentru învăţător cât şi pentru elevi) care constă în alegerea temei de investigat, stabilirea scopului, a competenţelor specifice predării integrate specifice temei alese, analiza resurselor materiale, umane şi de timp necesare derulării proiectului tematic, conceperea hărţii proiectului tematic de către învăţătoare în colaborare cu elevii, alcătuirea inventarului de probleme (ceea ce ştiu elevii deja şi ceea ce nu ştiu şi ar trebui să afle despre această temă), amenajarea spaţiului tematic, discuţii cu persoanele implicate.
– FAZA A II-A SAU CONŢINUTUL PROIECTULUI, care constă în activităţile practice ale elevilor (documentare, investigare), stabilirea de roluri şi responsabilităţi, aranjarea spaţiului tematic, strategiile didactice utilizate în derularea proiectului (resurse materiale, umane şi de timp, metode tradiţionale) – realizarea propriu-zisă a proiectului.
– FAZA A III-A SAU EVALUAREA TEMEI, care constă în evaluarea propriu-zisă a temei abordate pe o perioada de timp bine delimitată. Evaluarea poate fi făcută sub diferite forme: convorbiri, dramatizări, portofolii cu lucrările elevilor, machete, lucrări colective, albume şi CD-uri cu poze, probe orale, probe practice, probe scrise etc.
Indiferent de ce tip de învăţare promovează un proiect elevii au de rezolvat probleme şi situaţii diferite. Ei formulează judecăţi de valoare în urma prelucrării datelor cunoscute ale problemei, combină ideile, îşi atribuie responsabilităţi, relaţionează, îşi respectă limita capacităţilor individuale în cadrul grupului, fac analogii între diferite situaţii, activităţi desfăşurate, participă cu interes la proiectarea secvenţelor de lecţie, fac transfer de cunoştinţe de la un proiect la altul, de la o lecţie la alta.
Această metodă nouă are o viziune mai amplă asupra dezvoltării armonioase a personalităţii copilului, pune un accent deosebit pe colaborarea dintre elevi – Profesor şi părinţi. Printr-un proiect tematic, părintele se transformă într-un adevărat partener de lucru al propriului copil, având posibilitatea de a participa activ cu acesta la lecţiile ce se desfăşoară la clasă. Părintele nu mai este un simplu spectator la lecţiile demonstrative susţinute de învăţătoare, ci un „membru” al clasei din care face parte copilul lui.
Ce evaluează cadrul didactic în timpul derulării proiectului şi la sfârşitul proiectului:
– Stilul de învăţare al elevilor, cât şi cum se implică;
– Performanţele individuale;
– Strategiile individuale şi de grup în rezolvarea unor situaţii problemă;
– Cuvinte şi expresii noi însuşite;
– Implicarea directă în realizarea condiţiilor materiale necesare proiectului;
– Strategia de soluţionare a cazurilor apărute;
– Impactul aplicaţiilor practice asupra copiilor;
– Capacitatea de înţelegere a noilor concepte, idei, noţiuni.
– Modul de prezentare a produselor realizate;
– Experienţa de viaţă a elevilor legată de subiect;
– Cauza dificultăţilor întâmpinate;
– Limitele şi avantajele proiectului;
– Soluţiile originale găsite de elevi, care au condus la reuşita proiectului.
– Capacitatea copiilor de a formula ipoteze, de a propune noi proiecte la „proiectul mamă”;
Fiecare proiect generează noi idei pentru proiectul următor, convinge elevii că misterul este unul nou, necunoscuta proiectului le creează situaţii concrete de investigare, dezbatere, prelucrare a informaţiilor, valorizare a aptitudinilor.
Lucrul la proiect nu este o activitate individuală a cadrului didactic, ci un demers care antrenează o sumă de parteneri şi colaboratori care contribuie realmente la atingerea ţintelor propuse.
Putem afirma că metoda proiectelor tematice este una dintre cele mai eficiente metode atât pentru elevi, cât şi cadrul didactic, chiar dacă implică un studiu individual susţinut, o pregătire meticuloasă şi serioasă în privinţa documentării, o multitudine de materiale didactice, o imensă muncă de căutare a modalităţilor celor mai potrivite în stabilirea inventarului de activităţi. Satisfacţiile sunt pe măsura efortului depus, căci ce poate fi mai mare prilej de mulţumire pentru învăţător decât bucuria de a-şi vedea închegat colectivul clasei, de a-i înţelege mai bine pe elevi prin prisma relaţiilor lor cu părinţii, de a constata că activitatea clasei a devenit mai interesantă şi mai stimulativă.
O clasă la care se aplică metoda proiectului este o clasă „diferită” din punct de vedere psiho-social faţă de celelalte. Cuvântul „diferită” nu înseamnă ceva mai bun sau mai rău în acest context ci înseamnă mai bine pregătit pentru viaţă, ceea ce pentru şcoala românească ar trebui sa fie o finalitate importantă.
Modele realizate de elevii claselor aV-a la ora de Istorie: COMUNITATEA NEOLITICA
BIBLIOGRAFIE:
Preda, – Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.
Breben, E. Gongea, – Metode interactive de grup – ghid metodic –, Editura Arves, 2002.
Ciolan, – Învăţarea integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
Cerghit, I. Neacşu,– Prelegeri pedagogice, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.
Cerghit, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri, strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2001.
Preda, M. Pletea, F. Grama, A. Cocoş, D. Oprea, M. Călin, – Ghid pentru proiecte tematice, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005.
Ciobotaru, Şt. Antonovici, M. Popescu, D. Fenichiu, Aplicaţii ale metodei proiectelor, Ed. CD PRESS, Bucureşti, 2008.
Ana, S.M Cioflica, – Proiecte tematice orientative, Ed. Tehno-Art, 2004.