METODA ”PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE”

PROF. ALINA MIHĂILESCU COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICA ”MATEI BASARAB” RM. VALCEA

Propusă de Edward de Bono, metoda thinking hats este o altă metodă inter­activă, de gândire critică, ce presupune interpretarea de roluri de către parti­cipanţii care îşi aleg una dintre cele şase pălării – figurine decupate sau simple simboluri – de culori diferite, cărora le corespund semnificaţii şi, implicit, modalităţi diferite de interpretare.
Participanţii la jocul didactic trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să îşi asume rolul sugerat de aceasta:

Pălăria alba este neutră, oferă o privire obiectivă asupra faptelor discutate, limitându-se la a da informaţii despre subiectul ales; semnifică gândirea obiectivă.
Pălăria galbenă este cea care oferă o perspectivă pozitivă asupra situaţiei, semnifică gândirea optimistă.
Pălăria roşie este cea care oferă o perspectivă emoţională asupra faptelor abordate; semnifică gândirea influenţată de afect.
Pălăria verde este cea care exprimă idei noi şi oferă o perspectivă productivă asupra situaţiei, semnifică gândirea creativă.
Pălăria albastră este cea care exprimă controlul procesului de gândire, supraveghind, dirijînd bunul mers al lucrurilor; semnifică gândirea spe­culativă.
Pălăria neagră este cea care oferă o perspectivă sumbră, judecând faptele; semnifică gândirea critică, negativistă.

 Purtătorii celor şase pălării trebuie să intre perfect în pielea personajelor, să gândească din perspectiva pălăriei sub care se află. Pălăria poate fi purtată individual, dar şi colectiv (mai mulţi elevi care poartă aceeaşi pălărie trebuind să coopereze, pentru a găsi cele mai bune interpretări ale cazului discutat din perspectiva sugerată de culoarea pe care o poartă). La fel, acelaşi elev poate trece sub pălării diverse.
Concret, metoda funcţionează astfel: se oferă cazul propus spre a fi discutat şi pălăriile gânditoare elevilor. Cei care poartă pălăria:

albă: trebuie să ofere doar informaţii despre caz, ca un fel de computer sau ecran pe care acestea se derulează pur şi simplu (faptele sunt următoarele:…);
roşie: trebuie să-şi expună emoţiile, sentimentele în legătură cu cazul, fără a încerca să le justifice (sentimentul meu e că…, [nu] îmi place că…);
neagră: trebuie să ofere o apreciere negativă a faptelor, punctând aspectele negative sau erorile acestora, dar şi pericolele demersurilor propuse (nu e bine pentru că…, ne expunem la riscul ca…);
galbenă: trebuie să se concentreze, dimpotrivă, pe cele pozitive, pe bene­ficiile şi valoarea faptelor, explorînd concret şi clar sugestiile primite (care sunt beneficiile… ?, dar obiectivele…);
verde: e responsabil de creativitatea grupului, deci de căutarea şi găsirea soluţiilor şi alternativelor la acestea (ce-ar fi dacă…, putem face asta şi altfel… ?);
albastră: e responsabil de controlul demersurilor desfăşurate, defineşte problema şi deduce întrebările, formulează ideile principale şi concluziile, într-un cuvânt monitorizează bunul mers al lucrurilor (care e următorul pas… ?, haideţi să rezumăm…).

Avantajele metodei sunt evidente:

stimulează activitatea şi metoda critică, capacitatea de interrelaţionare şi respect mutual;
încurajează capacitatea de comunicare şi puterea de a lua decizii a fiecărui elev;
dezvoltă mai ales inteligenţa interpersonală, dar şi cea lingvistică sau logico-matematică;
combate pasivismul în faţa unui fenomen, toţi membrii clasei fiind invitaţi să îl interpreteze, pe rând;
are o mare aplicabilitate, indiferent de categoria de vârstă sau de nivelul de cultură, educaţie ş.a. al participanţilor;
determină pluriperspectivismul, schimbarea perspectivei de gândire asupra unui fapt şi, implicit, empatia;
încurajează gândirea complexă, atît cea individuală, cât şi cea de grup etc.

 Utilizarea frecventă sau inadecvată a metodei are însă unele dezavantaje ce trebuie luate în considerare:
– există posibilitatea ca metoda „pălăriilor gânditoare” să nu fie luată în serios şi să fie, în consecinţă, percepută ca o simplă activitate recreativă, mai ales în cazul în care elevilor participanţi nu li se explică foarte bine „regulile jocului” şi conotaţiile cromaticii;

chiar în cazul în care principiile metodei sunt înţelese cum trebuie de către elevi, eşecul ei poate fi determinat şi de identificarea totală a elevilor cu una dintre pălăriile gânditoare (ceea ce ar duce apoi la refuzul ulterior al schimbării pălăriei, deci la refuzul interpretării faptelor din opera literară din altă perspectivă decât cea iniţială);
metoda limitează, aşadar, posibilităţile de analiză a operei literare.

 Aplicație: Într-o lecţie de caracterizare a unui personaj literar, se pot da elevilor următoarele sarcini:

prezintă informaţiile ştiute despre personajul X (purtătorul pălăriei albe);
prezintă motivaţia opţiunilor personajului (purtătorul pălăriei galbene);
judecă atitudinea personajului faţă de celelalte personaje (purtătorul pălăriei negre);
adu argumente de ordin afectiv în legătură cu opţiunile personajelor (purtă­torul pălăriei roşii);
adu interpretări numai/fă nişte afirmaţii surprinzătoare asupra faptelor personajelor (purtătorul pălăriei verzi);

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *