Proiectarea activităților suport pentru învățarea în mediul online, crearea și utilizarea instrumentelor de evaluare aplicabile online, utilizarea aplicațiilor online, crearea și susținerea sesiunilor de învățare pe platforme educaționale, organizarea și desfășurarea activităților didactice, curriculare și extracurriculare în mediul online ar trebui să reprezinte pentru fiecare cadru didactic o provocare și o oportunitate de a evolua, de a ne perfecționa.
O lume nouă se întrezărește la orizont, iar în ce măsură se va și instaura rămâne să descoperim. Certă este necesitatea unui efort individual și curajul de a ieși din zona de confort.
În cele ce urmează am să prezint un instrument de evaluare realizat cu ajutorul site-ului Wordwall, care îți oferă o serie de șabloane predefinite pe care cadrul didactic le poate personaliza după bunul plac. Multe dintre acestea pot fi adaptate pentru preșcolari, utilizând imaginile în locul cuvintelor. Iată câteva instrumente digitale pe care le poți utiliza cu succes la grădiniță: „deschide caseta”, „chestionar concurs”, „adevărat sau fals”, „roata aleatoare”, „sortare în funcție de grup” etc. Important este că aceste instrumente le poți utiliza și în activitatea față-în-față, fiind extrem de atractive pentru cei mici și adaptabile în funcție de tema abordată.
La finalul grupei mijlocii, după o perioadă de absență de patru luni din grădiniță, am dorit să realizez o evaluare orală a cunoștințelor copiilor despre propria grupă. Astfel, am apelat la „chestionarul concurs”, un chestionar cu variante multiple, cu soluții de salvare și o rundă bonus. Am adresat copiilor întrebări, iar aceștia au răspuns oral, alegând varianta corectă de răspuns. Activitatea am desfășurat-o pe Zoom, iar copiii au fost încântați să participe.
Iată câteva fotografii din timpul activității:
PROF. APETREI LUIZA-ELENA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 26, IAȘI
26
ian.