Evaluarea în procesul de învățământ reprezintă o acțiune subordonată activității de instruire/educație, organizată la nivel de sistem, necesară pentru verificarea gradului de îndeplinire a obiectivelor propuse, verificare realizabilă la diferite intervale de timp, cu funcția centrală de reglare-autoreglare. Ca mecanism specific sistemelor deschise, cu funcția centrală de reglare-autoreglare, evaluarea asigură raportarea rezultatelor obținute într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice domeniului în vederea luării unei decizii optime.
Funcțiile acțiunii de evaluare didactică au o dublă semnificație : socială și pedagogică. Putem avansa următorul model de clasificare: 1) Funcții sociale de: a) validare socială a produselor sistemului de învățământ; b) orientare socială, școlară și profesională; c) selecție socială, școlară și profesională; 2) Funcții pedagogice de: a) informare pedagogică, (verificarea rezultatelor școlare pe criterii prioritar constatative); b) funcția de diagnoză pedagogică, ( interpretarea rezultatelor pe criterii prioritar calitative); c) prognoza pedagogică, ( anticiparea rezultatelor la niveluri de performanță și de competență superioare celor atinse anterior).
Implicarea evaluării într-un sistem complex de decizii importante la nivel de politică a educației permite sesizarea unui set de funcții de o mai mare diversitate:
funcția de evidențiere a eficacității sistemului de învățământ-“concretizată în nivelul de pregătire al elevilor pe parcursul studiilor și în nivel de competență la ieșirea din sistem și intrarea în viața activă”;
funcția de control care “face comparabile rezultatele obținute de școli de același grad și tip prin instruirea examinărilor naționale”;
funcția de certificare a nivelului de pregătire al absolvenților unui ciclu de învățământ, care susține luarea unor decizii optime ”de ameliorare a proceselor de instruire care le sunt propii”
funcția de apreciere a performanțelor școlare ale elevilor “prin sistemul certificat de notare”;
funcția de realizare a diagnozei “asupra dificultăților de învățare ale elevilor”;
funcția de realizare a prognozei referitoare la comportamentul și performanțele viitoare ale elevilor, posibile în diferite situații și contexte pedagogice;
funcția de feed-back continuu care asigură îmbunătățirea permanentă a instruirii, a predării și a învățării;
funcția de apreciere a eficacității și eficienței proceselor de instruire (prin analiza și optimizarea raporturilor dintre: obiective-rezultate obținute; rezultate obținute-rezultate utilizate; rezultate-calitatea proceselor de instruire inițiate și finalizate în școală și în afara școlii);
funcția de selecție școlară a elevilor prin examene/concursuri, realizate în raport de capacitățile, competențele și cunoștințele necesare în viitoarea treaptă școlară;
funcția de stimulare a spiritului de responsabilitate a profesorilor pentru nivelul calitativ de pregătire asigurat elevilor, funcție relevantă social, în raport de societatea civilă și de comunitatea educativă locală, teritorială și națională;
funcția de formare la elevi a unei imagini de sine și a unei capacități autoevaluative optive, cu efecte pozitive asupra interesului și a gradului de angajare a acestuia în procesul de învățare.
Structura acțiunii de valoare didactică include trei operații principale-măsurarea, aprecierea, decizia-corespunzătoare funcțiilor pedagogice prezentate anterior.
1) Măsurarea reprezintă măsurarea de evaluare cantitativă, realizabilă prin instrumente speciale (chestionare, ghiduri, tehnici statistice, etc.) finalizate prin date exacte (scor, cifre, statistici) sau descrieri obiective. Măsurarea nu angajează emiterea unor judecăți de valoare specific pedagogice, deschise interpretării pe termen scurt, mediu și lung.
2) Aprecierea reprezintă operația de evaluare calitativă care introduce un set de criterii de interpretare a rezultatelor consemnate anterior în urma operației de măsurare. Aceste criterii specific pedagogice vizează, permit interpretarea rezultatelor elevului în raport de: a) obiective specifice incluse în programe și de cele operaționale propuse de profesor; b) progresul sau regresul înregistrat față de ultima evaluare realizată de profesor; c) relația existentă între resursele investite, nivelul anterior de pregătire și potențialul psihopedagogic și social al elevului, baza didactico-materială a școlii și a clasei de elevi; calitatea formării inițiale și formarea continuă a profesorului-calitatea procesului de instruire-rezultatele elevului.
3) Decizia reprezintă operația de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă școlară, caracterizare, hotărâre, recomandare etc. cu valoare de prognoză pedagogică. Aceasta operație intră în categoria judecăților evaluative finale, realizabilă în raport de mai multe criterii pedagogice: a) valorificarea al maximum a potențialului elevului evaluat; b) ameliorarea permanentă a calității activității didactice; c) transformarea diagnozei în prognoză cu funcție de anticipare pozitivă; d) comunicarea pedagogică a deciziei în termeni manageriali de îndrumare metodologică a celui evaluat.
Evaluarea randamentului școlar presupune valorificarea tuturor operațiilor analizate anterior, ținând seama de următoarele criterii:a) rezultatele școlare (interpretate în sens cantitativ și calitativ); b) comportamentul elevului (privit în sens psihologic și pedagogic); c) succesul școlar (analizat în raport de obiectivele generale și de procesul sau regresul realizat individual și colectiv); d) calitatea procesului de învățământ, identificată în raport de factorii de stoc (care exprimă calitatea procesului de învățământ într-un anumit proces al evoluției) și de flux (care exprimă calitatea procesului de învățământ, într-o perspectiva dinamică, prin intermediul unor indicatori mobili, referitor la: comportamentul profesorilor și elevilor; reușita școlară cu evoluțiile sale în timp și spațiu).
BIBLIOGRAFIE:
Cristea, G. – Pedagogie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2002 ;
Cucoş, C. – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi 1998;
Gilbert de Landsheere – Evaluarea continuă a elevilor şi examenele, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1975 ;
Ioan Jinga, Elena Istrate – Manual de pedagogie, Editura All, Bucureşti 2006.