În mare parte în literatura de specialitate formele de evaluare sunt structurate în:
metode tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice;
metode complementare (moderne): observarea sistematică a comportamentului, referatul/eseul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
Scopul principal al evaluarii este reprezentat de cuantificarea măsurii în care au fost atinse obiectivele unui program de instruire şi a eficienţei metodelor de predare/învăţare. Dacă ne referim la sistemul de învăţământ atunci activităţile de evaluare trebuie să fie realizate în concordanţă cu perspectiva nevoilor de formare ale celui educat.
Este necesar ca evaluarea să fie centrată pe aspectele ei formative, astfel încât să întărească şi să susţină interesul elevilor pentru studiu, să-i îndrume spre acumularea de cât mai multe cunoștinte şi spre activitatea de învăţare.
Evaluarea online este o metodă a evaluării care poate răspunde eficient situaţiilor identificate, mai ales că poate fi aplicată pe oricare dintre cele trei forme ale evaluării tradiţionale: iniţială, continuă şi cumulativă.
Prin platformele și aplicațiile disponibile online, drumul este larg deschis pentru diverse tehnologii utile în predare și evaluare, dar ceea ce trebuie să vină întâi este modul în care tehnologia va îmbunătăți pedagogia folosită.
Facilitarea accesului din faţa calculatorului la anumite instrumente software dedicate instruirii, la manuale electronice, la o multitudine de teste online, a determinat ca alte noi metode de predare, învăţare, dar şi evaluare să fie adoptate în diverse instituţii educaţionale.
Evaluarea online este o metodă a evaluării care poate răspunde eficient situaţiilor identificate, mai ales că poate fi aplicată pe oricare dintre cele trei forme ale evaluării tradiţionale: iniţială, continuă şi cumulativă.
În continuare, voi prezenta câteva astfel de instrumente/ aplicații ce pot fi utilizate în evaluarea elevilor.
– Google Classroom: aici puteți discuta cu elevii – Meet video chat e inclus gratuit acum; pot fi corectate temele și poate fi oferit feedback direct fiecărui elev, se poate crea o bancă de comentarii pentru feedback mai facil pe baza celor mai frecvente comentarii pe care le oferiți elevilor etc.
– Google Jamboard este un mod de vizualizare foarte facil al unor răspunsuri scurte – toți elevii pot vedea toate răspunsurile date pe post-it-uri virtuale.
– Google Forms (permite conceperea unor formulare care pot fi utilizate pentru a obține feedback, pentru a trimite confirmări de participare la un eveniment, dar și pentru a crea teste scrise. Serviciul permite profesorului să includă imagini sau video pentru interpretare sau ca material de reflecție pentru elev. Elevii pot primi atât întrebări deschise, cât și închise, cu mai multe variante de răspuns, sau nu.) Funcția Quiz permite, pe mai departe, oferirea de feedback prompt. Elevii pot afla imediat dacă la un test cu răspunsuri la alegere au răspuns corect sau nu. Aici măiestria profesorului este să construiască distractori (răspunsuri greșite, care rezultă dintr-un proces de gândire eronat, dar frecvent la elevi) cât mai buni. Mai mult, putem să includem explicații pentru răspunsul greșit, explicații pe care elevul să le primească de îndată ce a terminat testul. În plus, elevii pot relua testul.
– Kahoot – baza pedagogică a acestei aplicații este că elevii devin „profesori”, construind ei înșiși itemi de teste.
– Wordwall – mai multe tipuri de activități potrivite pentru evaluare, mai ales la învățământul primar.
– Quizlet este o altă aplicație cu ajutorul căreia putem crea teste și pentru aceasta se accesează adresa următoare quizlet.com . Aici se pot crea în mod gratuit 8 teste.
– LearningApps este o platformă cu ajutorul căreia se pot crea fișe de lucru, activități interactive, teste etc. Se accesează adresa learningapps.org și se crează cont. Aplicația ne permite să setăm limba în română.
Pentru a crea aplicații noi, vom accesa „Alcătuiește exerciții”, apoi o să alegem tipul care se potrivește conținutului dorit de noi.
– Hot Potatoes . Suita de aplicații Hot Potatoes include cinci aplicații care pot crea exerciții pentru World Wide Web. Aplicațiile sunt JCloze (crează exerciţii de completare a spaţiilor libere), JCross (crează cuvinte încrucişate care pot fi completate online), JMatch (crează exerciţii de împerechere sau de ordonare), JMix (crează exerciţii de rearanjare a cuvintelor în propoziţie) și JQuiz(crează exerciţii bazate pe întrebări). Există, de asemenea, o a șasea aplicație numită The Masher, care va compila toate exercițiile Hot Potatoes într-o singură unitate.
Hot Potatoes poate fi descărcat gratuit de la adresa: hotpot.uvic.ca
Quizizz este o aplicație de evaluare a cunoștințelor ce presupune prezența unor avatare amuzante, tabele, teme, muzică, meme-uri. Aplicația poate fi accesată de pe telefon, laptop, tabletă sau computer.
Pentru accesare folosim adresa quizizz.com care ne va conduce la interfața aplicației.
WEBOGRAFIE
quizizz.com/
wordwall.net/ro
hotpot.uvic.ca
learningapps.org