Dezvoltarea gândirii critice constituie un important obiectiv de tip formativ şi se realizează prin folosirea cu precădere a unor strategii activ-participative. Acesta strategii nu trebuie rupte de cele tradiţionale, ele marchează un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice. Prin metode activ-participative înţelegem toate situaţiile şi nu numai metodele active propriu-zise în care elevii sunt puşi şi care-i scot pe aceştia din ipostaza de obiect al formării şi-i transformă în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. A activiza înseamnă, deci, a mobiliza/ a angaja intens toate forţele psihice de cunoaştere ale elevului, pentru a obţine în procesul didactic performanţe maxime, însoţite constant de efecte instructiv-educative, optimale în toate componentele personalităţii.
Puşi în ipostaza unor mici cercetători, elevilor le face plăcere să redescopere adevăruri ale ştiinţei, confirmând sugestia pe care o făcea Rousseau în lucrarea ”Emil sau despre educaţie”.
În concepţia lui Rousseau, pentru a reforma societatea este necesară întâi şi întâi reformarea sistemului educativ. Sistemul educativ al lui Jean-Jacques Rousseau porneşte de la un principiu de bază, conform căruia omul se naşte bun, iar societatea este cea care îl corupe.
Învăţământul românesc se confruntă şi cu nota sa predominant teoretizantă, chiar cu tendinţe de supraîncărcare informaţională. De aceea, efortul educatorilor trebuie canalizat în direcţia operaţionalizării cunoştinţelor, ceea ce va conduce la o creştere a interesului şi motivaţiei elevilor pentru diferitele domenii ale cunoaşterii, îi va pregăti mai bine pe aceştia în perspectiva integrării în viaţa socială. Învăţarea asistată de calculator şi multimedia, îmbinarea activităţii frontale cu cea individuală şi pe grupe, realizarea diferenţierii şi personalizării activităţii de instruire constituie alte direcţii importante ale modernizării strategiilor didactice.
COMUNICARE, PERSUASIUNE ȘI MANIPULARE – FORME ALE ÎNVĂȚĂRII ACTIVE
Comunicarea este în esenţă un comportament orientat spre modificarea comportamentului interlocutorului.
Persuasiunea şi manipularea sunt două forme ale comunicării.
Prin persuasiune se înţelege acţiunea de a convinge pe cineva să acţioneze într-un anumit mod, folosind raţionamente corecte. Un rol important în persuasiune este deţinut de procesul raţional de argumentare.
Manipularea este acţiunea de influenţare prin mijloace neviolente a opţiunii unor persoane individuale şi grupuri de persoane, astfel încât acestea să creadă că acţionează pe baza realităţii şi pornind de la premise corecte, conform ideilor şi intereselor proprii.
Diferenţa dintre persuasiune şi argumentarea de tip manipulativ este că ultima imită logica şi, teoretic, se adresează raţiunii, dar abuzând de relaţia logică şi forţând silogismul, denaturează raţionamentul.
Metodele de evaluare sunt multiple, precum metoda orală, metoda scrisă, metoda practică, evaluarea asistată de calculator.
Numeroase discuţii s-au purtat de-a lungul timpului şi continuă să se poarte şi astăzi în legătură cu gradul de obiectivitate şi de precizie al metodelor de evaluare. Sunt numeroase argumente „pro” şi „contra” utilizării exclusive a uneia sau alteia dintre metodele cunoscute. În realitate, îmbinarea lor constituie soluţia cea mai potrivită.
Evaluarea cu ajutorul calculatorului
Noile tehnologii ale informării şi comunicării, cu largi aplicaţii în toate domeniile, au pătruns – e adevărat, destul de greu – şi în învăţământ.
Învăţământul asistat de calculator – marea „minune” a tehnicii actuale care zdruncină din temelii învăţământul tradiţional fundamentat de Comenius în celebra sa lucrare Didactica Magna, acum mai bine de trei secole – îşi propune obiective ambiţioase, cum sunt: „dezvoltarea raţionamentului, imaginaţiei şi creativităţii, precum şi a capacităţii de a emite o apreciere critică asupra rezultatului dialogului om – maşină” (O.I.D.I, 1990).
Experţii remarcă, pe bună dreptate, că „Informatica are un potenţial educativ foarte mare faţă de ceea ce ar putea oferi alte tehnologii. Informatica permite adaptarea învăţământului la cerinţele fiecărui elev, la ritmul de muncă, la aptitudinile intelectuale şi la nivelul său de cunoştinţe, deci, diversificarea modalităţilor pedagogice şi personalizarea învăţământului”.
Utilizat în evaluare, calculatorul le oferă, atât profesorilor, cât şi elevilor, o mare diversitate de modalităţi. Spre deosebire de metodele de evaluare tradiţionale, evaluarea cu ajutorul calculatorului este debarasată de orice elemente de subiectivism, ca şi de emoţiile care-i însoţesc pe cei mai mulţi dintre elevi la verificările curente şi la examene.
Ea economiseşte timpul şi efortul evaluatorilor care, astfel, pot fi utilizate în alte domenii. Se schimbă, deci, însuşi raportul profesor-elev, prin creşterea încrederii elevilor în obiectivitatea profesorilor. Mai mult, elevii înşişi se pot autoevalua pe parcursul muncii independente pe care o depun zilnic, beneficiind de feed-back-ul atât de necesar unei învăţări eficiente şi performante.
Deşi metoda de evaluare cu ajutorul calculatorului este folosită, încă prea puţin, în şcoala românească de toate gradele, începuturile sunt promiţătoare, iar numărul adepţilor utilizării ei în evaluarea curentă şi la examene creşte.
Integrată procesului de instruire, evaluarea asistată de calculator ar trebui să capete o mai mare extindere în rezolvarea de probleme (mai dificile pentru elevi).
Acest proces permite studiul pe bază de experienţă (diferit de cel static) care, asociat cu utilizarea materialului imprimat pe calculator, îi oferă elevului un mod interactiv de construire şi asimilare a noilor cunoştinţe, concomitent cu posibilitatea de a verifica dacă ceea ce a învăţat este corect sau nu.
BIBLIOGRAFIE:
www.proeducation.md/dw.php3?f=/files/Evaluare/Evaluarea%20performantelor%20scolare/Cabac.doc
Geissler, 1981, Psihologie socială, E.D.P