Prin platformele și aplicațiile disponibile online, drumul este larg deschis pentru diverse tehnologii utile în predare și evaluare, dar ceea ce trebuie să conteze este modul în care tehnologia va îmbunătăți pedagogia folosită.
Experiența actuală ne ajută să înțelegem că tehnologiile sunt instrumente de aplicat cu atenție și în mod adecvat. Provocarea pentru profesori este să se îndepărteze de noțiunea de evaluare ca document Word- adică de la simpla înlocuire a unei bucăți de hârtie cu un document electronic- și să folosească tehnologia pentru a-i ajuta pe elevi să devină autonomi în învățare.
Tehnologia digitală a pătruns în clase cu mult timp în urmă, dar mulți profesori și elevi nu i-au acordat atenția cuvenită. Integrând și aplicând tehnologia digitală în predare și evaluare presupune și apariția câtorva probleme cum ar fi: conexiunea la internet, actualizări de software, compatibilitatea dispozitivelor folosite cu anumite programe, etc.
Pentru elevi, tehnologia digitală poate fi de mare ajutor dacă este folosită așa cum trebuie. De exemplu, un portofoliu digital poate fi folosit pentru a evalua munca elevilor, este ușor să creezi text și imagini iar comunicarea între elevi și profesori este mai bună.
Este important ca în procesul de evaluare elevii să participe activ și să învețe din propriile greșeli. Iată câteva programe ce pot fi folosite în acest scop.
Padlet: această aplicație ne permite să creăm pagini în care putem reprezenta procese, mesaje, căsuțe, etc. Elevii pot posta propriile opinii sau lucrări realizate și pot interacționa între ei.
Whiteboard.fi: este foarte ușor de folosit. Elevii pot desena sau scrie pe această tablă online ceea ce le permite să-și folosească creativitatea și să lucreze într-un mediu alternativ.
Kahoot: este o platformă de învățare prin joc care ne permite să creăm, să distribuim și să jucăm jocuri pentru a învăța. Poate fi folosit și în evaluare deoarece ne oferă posibilitatea de a crea chestionare pe diferite teme.
Symbaloo: este o aplicație care permite profesorului să creeze propriul mediu de învățare. Cu ajutorul interfeței web, profesorul poate centraliza și organiza toate linkurile către aplicația pe care o folosește clasa, creând un ecran de lucru personalizat ce poate fi accesat de orice dispozitiv conectat la internet.
Sutori: este un program ce permite predarea interactivă dar poate fi folosit și în evaluare. Poate fi conceput sub formă de jurnal de învățare sau poate înlocui cu succes clasicul portofoliu. Elevii au posibilitatea să posteze teme, imagini, desene, filmulețe realizate de ei, etc. Stimulează creativitatea, colaborarea și comunicarea între elevi.
În activitatea desfășurată online, implicarea este absolut esențială și aceste instrumente trebuie să creeze o interacțiune umană mai profundă și mai semnificativă.
Rezultatele elevilor sunt cea mai bună dovadă a calității educaționale, iar creativitatea pe care tehnologia ne permite să o exprimăm este ceva despre care profesorii din toate colțurile lumii vorbesc în mod constant într-un sens pozitiv.
PROF. CRISTEA VIOLETA LICEUL DE TURISM ȘI ALIMENTAȚIE “DUMITRU MOȚOC” GALAȚI
26
ian.