Caracterul complex şi schimbător al rolurilor şi sarcinilor profesorilor impune studiu pe tot parcursul carierei lor profesionale; cu toate acestea, participarea în situaţiile de studiu formal nu este întotdeauna necesară, cum nici alegerea a ceea ce vor studia nu este întotdeauna făcută de alţii. Ei trebuie, de asemenea, să înveţe cum să înveţe. Trebuie să fie capabili să-şi evalueze propria muncă şi să identifice aspectele ce necesită îmbunătăţire.
În plus, este necesar ca ei să fie capabili să dezvolte, din practica lor, o bază de cunoştinţe profesionale, pe cât posibil cunoştinţe bazate pe cercetare.
Ce înseamnă învăţarea centrată pe elev ?
Se referă la învăţare şi nu la predare;
Rolul profesorului este de a coordona învăţarea
Are rolul de ai învăţa pe elevi să înţeleagă modul în care învaţă
Oferă indivizilor oportunităţi de a învăţa într-un mod care-i ajută să înveţe cel mai bine
Îi determină pe elevi să-şi asume responsabilitatea propriei lor educaţii.
Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe elev, implică elevul în procesul de învăţare, în evaluarea eficacităţii acestuia, învăţându-l totodată aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile fundamentale ale muncii alături de alţii şi ale rezolvării de probleme. Metodele centrate pe elev au o contribuţie importantă în stabilirea de către elev a obiectivelor dezvoltării lui viitoare.
Principiile care stau la baza învăţării eficiente centrate pe elev:
Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor.
Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor pe care îi are în grijă.
Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este de faţă.
Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor.
Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât în sala de clasă, cât şi în mediul on-line.
Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.
Exemple de învăţare centrată pe elev
Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări sau activităţi care să îi implice pe elevi.
Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor.
Elevii pot beneficia de consiliere, în cadrul căreia pot discuta despre preocupările lor individuale cu privire la învăţare şi pot cere îndrumări.
Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată – nu li se oferă informaţii standardizate.
Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţa reală, cum ar fi studiile de caz şi simulările.
Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii le preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic / kinetic)
Lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită participarea activă a elevilor la învăţare.
Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe marginea celor învăţate, a modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de învăţare în cazul lor
Este evident că multe cadre didactice (din România şi din alte ţări) sunt preocupate de predarea programei şi sunt tributare metodelor tradiţionale de predare. Aceste persoane nu consideră că au predat un anumit subiect din programă dacă nu l-au rostit în faţa elevilor şi nu au cerut acestora să copieze fragmente din manual sau să le scrie după dictare. Cu toate acestea, în cazul acestor două metode de predare, elevii sunt nişte receptori pasivi ai învăţării; lor nu li se cere să gândească sau să pună sub semnul întrebării ceea ce li se oferă. Lor li se cere pur şi simplu să asculte şi să scrie, fără să se implice în conţinutul materiei predate.
Probabil că, în accepţiunea profesorilor, cunoaşterea este un lucru care se transmite şi se învaţă, înţelegerea apare mai târziu, iar claritatea expunerii, însoţită de răsplata pentru recepţia răbdătoare, reprezintă cerinţele esenţiale ale unei predări de calitate. Totuşi, un elev pasiv nu face decât să recepţioneze predarea; lui nu i se cere să participe la procesul de învăţare.
Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe elev, implică elevul în procesul de învăţare şi îl învaţă aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile fundamentale ale muncii alături de alţii şi ale rezolvării de probleme. Metodele centrate pe elev implică individul în evaluarea eficacităţii procesului lor de învăţare şi în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare. Aceste avantaje ale metodelor centrate pe elev ajută la pregătirea individului atât pentru o tranziţie mai uşoară spre locul de muncă, cât şi spre învăţarea continuă.
Din păcate, majoritatea elevilor şi mulţi dintre profesori au convingerea că învăţarea este un proces prin care se transmit cunoştinţe şi nu o perspectivă a învăţării active, iar acest lucru este foarte dificil de schimbat. Această convingere presupune că:
scoarţa cerebrală este un recipient gol pe care profesorii trebuie să îl umple cu cunoştinţe.
dobândirea cunoştinţelor necesită doar ascultarea cu un grad rezonabil de atenţie, sau chiar şi numai prezenţa fizică.
evaluarea reprezintă verificarea gradului în care s-a umplut scoarţa cerebrală
analogiile în vederea învăţării presupun transferul şi nu învăţarea activă:
Învăţarea face necesară o etapă în care elevilor li se cere să prelucreze informaţia care li se oferă. Ei au nevoie de activităţi care le impun să interpreteze personal materia şi astfel să îşi creeze propriile semnificaţii.
Studiile arată că activităţile de învăţare care impun elevului prelucrarea activă duc la o fixare a cunoştinţelor de până la zece ori mai bună, sunt mai îndrăgite şi duc la o învăţare mai profundă.
Semnificaţia este un lucru personal şi unic; ea se construieşte pe baza învăţării şi experienţei anterioare, care diferă de la elev la elev. Nu există un mod unic, adecvat tuturor elevilor, de a învăţa ceva; este nevoie de o multitudine de sarcini şi experienţe pentru a satisface necesităţile individuale.
Scoarţa cerebrală nu prelucrează informaţia secvenţial. De aceea, persoanele care învaţă trebuie să se gândească la părţi şi la întreg în acelaşi timp şi să integreze subiectele.
Aptitudinile cum ar fi raţionamentul de rang superior trebuie predate împreună cu conţinutul programei şi nu separat de acesta.
Provocările stimulează învăţarea, dar ameninţările o subminează. Ameninţările provoacă eliberarea de hidrocortizon în organism, ceea ce face ca aptitudinile de gândire de rang superior să treacă în plan secundar.
Învăţarea inclusivă este cea mai bună armonizare între nevoile individuale ale persoanei care învaţă şi prevederile/modul în care se răspunde acestor nevoi.
Strategii de predare în vederea învăţării active
Învăţarea trebuie să cuprindă activităţi de prelucrare a noii materii învăţate, care trebuie legată de ceea ce elevul ştie deja. Sarcinile trebuie să fie autentice, stabilite în context semnificativ şi legate de viaţa reală. Ele nu trebuie să implice doar repetarea unor lucruri, deoarece acest lucru duce la învăţarea “de suprafaţă” şi nu la învăţarea “de profunzime”.
Având în vedere faptul că învăţarea elevilor va implica erori, sarcinile trebuie să le ofere ocazia de a se autoevalua, de a corecta, de a discuta cu colegii, de a primi reacţia profesorului, precum şi de a face alte verificări de “conformitate cu realitatea”.
Strategiile care stimulează intelectul implică un aport suficient de apă, oxigen, proteine, alimentaţie sănătoasă, odihnă şi exerciţii fizice, pe lângă exerciţiile intelectului. Învăţarea scade cu 20% dacă se consumă carbohidraţi în exces, deoarece acest lucru provoacă eliberarea de cheratonină în sânge, lucru care duce la relaxare.
Concentrarea maximă se poate realiza numai pe perioade care au ca durată acelaşi număr de minute ca şi vârsta persoanei respective, până la maximum 20 sau 25 de minute. Sunt utile pauzele scurte şi schimbarea obiectului concentrării.
Învăţarea nu este acelaşi lucru cu luarea unui examen sau dobândirea unor calificări. Ambele sunt posibile fără o reală înţelegere, care stă la baza învăţării. Evaluarea cu scopul acreditării adaugă o altă etapă opţională în acest ciclu. Totuşi, această formă de evaluare nu reprezintă un substitut al evaluării progresului înregistrat în procesul de învăţare efectivă, care poate avea loc şi are loc fără acreditare.
BIBLIOGRAFIE
Baldwin J & Williams H (1988). Învăţarea activă: ghidul instructorului. Blackwell
Honey P & Mumford A (1986). Manual de stiluri de învăţare.
Proiectul FEDA (RP M132 H ) (1998). Dezvoltarea stilurilor eficiente de învăţare.
Proiectul FEDA CBD 204 (1999). Strategii de predare care satisfac stilurile individuale de învăţare.
Sparrow, L., Sparrow, H. şi Swan, P. (2000). Învăţarea centrată pe elev: este posibilă?