METODE, TEHNICI ȘI STRATEGII APLICATE PENTRU REALIZAREA EVALUARII ON LINE LA PRESCOLARI

PROF. GRIGORE CECILIA TEODORA G.P.P. ,,MUGURASII” RM. SARAT, JUD.BUZAU

Aceasta perioada reprezinta o mare provocare si pentru cadrele didactice din invatamantul prescolar, care sunt obligate sa reconsidere modul in care abordeaza procesul de predare invatare evaluare, acestia fiind pusi in situatia de a se reinventa, de a crea situatii menite sa starneasca interesul si atentia prescolarilor si sa conduca la atingerea obiectivelor.
 Astfel ca, o data cu trecerea la invatamantul online am incercat sa creez mijloace de invatamant attractive care sa faciliteze cunoasterea sau sa-mi permita sa observa gradul in care prescolarii si-au insusit sau nu cunostintele predate.
Conţinuturile supuse evaluarii au fost abordate din perspectiva interdisciplinară mijloacele didactice folosite au fost în concordanță cu învățarea online – prezentări, filmulte, puzzeluri realizate in diferite programe.
Astfel că, pe lângă fișele de lucru am aplicat probe de evaluare interactive, care să permită preşcolarului să se manifeste liber și creativ. Evaluarea a fost orientată către punerea în evidenţă a progreselor realizate de preșcolari, capacitatea de a opera cu informaţiile, de a realiza transferuri și aplicaţii, fapt care conduce la îmbunătăţirea parametrilor generali ai dezvoltării psiho-fizice, în dobândirea unei autonomii acţionale şi funcţionale. De aceea obiectivele evaluării au urmărit comportamente stabilite pe domenii de dezvoltare. Au fost utilizate metode de evaluare cum ar fi: chestionarea orală, fişe de evaluare, analiză produselor activităţii.
Evaluarea s-a realizat în manieră interdisciplinară și integrată, în care granițele dintre discipline au dispărut și le-a oferit copiilor prilejul de a-şi exersa cunoștințele, deprinderile si abilitatile dobandite in grupa mare
In perioada de evaluare finala am folosit mai multe mijloace dintre care cel mai frecvent whatsapp si facebook messenger, precum si o serie de resurse educationale deschise, dar si o serie de instrumente și aplicații online pentru activități de învățare cum ar fi Wordwal
În cadrul activităţilor de educare a limbajului am cautat sa gasesc modalitati eficiente de abordare care sa faciliteze atingerea obiectivelor, astfel ca am folosit de pe wordall jocuri interactive sub forma de chestionare in care aveau sarcina de a alege raspunsul corect pentru a putea merge mai departe: ,,Din ce poveste este imaginea/personajul?” ,,Alege imaginea ce se potriveste anotimpului” sau sub forma de roata aleatoare in care trebuia sa recunoasca povestea/personajul la care s-a oprit roata, anotimpul . sa soreteze si sa aseze correct vecinii unui numar
În cadrul activității matematice, am elaborat un PPS prin intermediul căruia am evaluat cunoștințele matematice privind numeratia în limitele 1-10, preșcolarii demonstrând că sunt capabili să număre corect în limitele 1 – 10, să recunoască și să denumească corect cifrele în limitele 1-10, raportează corect numărul și cifra la cantitate, că pot preciza cifrele care lipsesc dintr – un șir dat, că pot preciza locul ocupat de un obiect intron șir dat, că pot rezolva probleme simple după ilustrații.
Din feed-backul primit de la preșcolari am constat că majoritatea preșcolarilor au fost capabili să rezolve sarcinile primate demonstrând că au asimilat cunoștințele care au fost supuse evaluării.
În urmă probei administrate am urmărit că precolarii să descopere comportamentele bune sau rele, astfel ca ei au avut sarcina de a asocia bulina de culoarea potrivită conform cerințelor din prezentare. Prin rezolvarea probelor preșcolarii au demonstrat că conştientizează consecinţele pozitive şi negative ale actelor de comportament in diferite situatii.
Lucrarile realizate la activitate practica demonstreaza ca prescolarii au deprinderi practice insuiste si sunt capabili sa realizeze lucrari practice si functionale respectand cerintele.
Consider că in perioada invatarii on line am dedicat mai mult timp decât în invatarea tradițională desfasurata și am reușit mult mai greu să motivez și să mențin treaz interesul prescolarilor chiar daca am cautat sa folosesc cele mai atractive mijloace si metode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *