Dictonul „Deşi pare că ne jucăm – învăţăm” ne dovedeşte importanţa deosebită instructiv – educativă a jocurilor, precum si marea lor valoare pedagogică, cunoscută şi apreciată din cele mai vechi timpuri ale umanităţii. Jocurile ne oferă posibilitatea de:
a folosi pe scară largă mişcările de bază;
a le putea organiza şi aplica în formele cele mai variate şi potrivite pentru diferite verigi ale învăţământului;
a încadra copilul într-un colectiv de joc, cu subordonarea intereselor sale personale, celor colective, pregătindu-l prin colectiv pentru colectivitate;
a transmite copiilor prin intermediul jocurilor nenumărate cunoştinţe, deprinderi şi priceperi motrice şi igienice, precum şi diferite calităţi psihice pentru conturarea personalităţii lor;
a asigura jocului o înaltă valoare pedagogică şi social-educativă.
Jocul este un element vital al copilăriei, care acompaniază evoluţia umană. În legătură cu valoarea jocului, există, în general, două opinii radicale. Astfel, specialiştii care studiază dezvoltarea copilului, pedagogii, care se ocupă de educaţia preşcolarilor şi a şcolarilor mici, unii părinţi consideră joaca… jocurile, cel mai bun mod de însuşire a unor concepte, deprinderi, cerinţe care vor fundamenta ulterior pregătirea în şcoală şi pentru viaţă.
Analizat prin prisma biologică, psihologică, socială, jocul este o metodă şi un mijloc de formare, de dezvoltare a personalităţii copilului, un exerciţiu de viaţă, de pregătire pentru intrarea în lumea reală. Oricine poate să observe cât de „serios” se joacă copii, şi o fac pentru că le place, pentru că se bucură, provocaţi la întrecere în joacă, spiritul ludic al copiilor se transformă într-o adevărată activitatea de muncă.
Vă propun câteva jocuri ce pot fi utilizate în cadrul orelor de Educație fizică și sport sau Joc și mișcare.
1. „PIATRĂ, FOARFECĂ, HÂRTIE” – Materiale necesare sunt cercurile sau copetele.
Colectivul de elevi va fi împărțit în două echipe egale ca număr de elevi. Se va forma un traseu din cercuri ca și cel din imagine.
Elevii vor efectua sărituri, alergare cu genunchii la piept sau alte forme de deplasare în cercuri. În momentul când elevii se întâlnesc vor juca jocul „Piatră, foarfecă hârtie”, elevul care câștigă duelul continuă traseul, elevul care a pierdut duelul iese din zona cercurilor și se așează la coada echipei proprii.
În momentul când un elev pierde un duel următorul elev din echipa lui începe traseul încercând să îl blocheze pe elevul advers ca să nu termine traseul.
Când un elev din echipa albastră ajunge la echipa roșie fără să fie blocat de către cineva din echipa roșie atunci echipa albastră primește un punct.
Cine câștigă când elevii ajung la duel?
foarfeca bate hârtia;
hârtia bate piatra;
piatra bate foarfeca.
Dacă nu sunt cercuri suficiente ca și număr, acest joc se poate realiza și cu ajutorul copetelor.
2. Vulpea și iepurele
Obiective: consolidarea alergării, dezvoltarea calităților motrice: viteză, rezistență și îndemânare.
Copiii stau în formație de cerc, iar unul dintre ei, care este ales să reprezinte vulpea, stă în mijlocul cercului. Vulpea trece pe la toți copiii, spunând versurile (ca la numărătoare):
”Eu sunt vulpea roșcată
Iepure păzește-ți blana
Am fugit eu după tine,
Dar și tu gonești prea bine.
Mi-ai scăpat odată-n drum,
Teafăr n-ai să scapi acum.”
Copilul la care se termină numărătoarea devine ”iepurele”, el fuge, iar ”vulpea” caută să-l prindă. După ce ”vulpea” l-a prins, conducătorul jocului elege o altă ”vulpe” și jocul reîncepe.
3. Rulează mingea (acomodarea cu mingea)
Varianta 1 – Mingea în tunel. Colectivul este organizat pe două șiruri, cu interval de 3 m între ele, iar jucătorii la 1 m distanţă faţă de celălalt, stând cu piciorele depărtate. La semnal, primul jucători transmite mingea printre picioare la jucătorul din spatele lui, care o transmite în continuare până când mingea ajunge la ultimul jucător. Acesta aleargă în poziţia de primul jucător și continuă jocul până când redevine ultimul. Echipa care termină prima câștigă jocul.
Varianta 2 – Mingea peste cap – Se execută din aceeași formaţie și poziţie a jucătorilor. Mingea se transmite la jucătorul din spate pe deasupra capului, prin oferire și primire cu ţinerea mingii prin apucat. Jucătorii nu au voie să privească înapoi în timpul transmiterii mingii. Câștigă șirul care a executat mai repede transmiterea mingii folosind toţi jucătorii.
Varianta 3 – Același lucru se poate face transmiţând mingea pe lângă șold. Se poate folosi o minge sau mai multe .
Pentru copii jocul este cel mai eficient, agreabil şi activ mod de asimilare a informaţiilor, deprinderilor şi comportamentelor. Trecând prin diverse tipuri şi niveluri ale jocului, copiii progresează, joaca repetată determină însuşirea unor concepte şi acţiuni noi, deoarece copiii se plictisesc repede şi primesc provocările inedite, ei practic investighează singuri, ceea ce vor să ştie, ceea ce pot să înveţe. Este bine cunoscută insistenţa, perseverenţa copiilor în a învăţa să pedaleze pe bicicletă, în a duce la capăt o construcţie, în a desfăşura o activitate de joacă alături de alţi copii. Prin joacă, interacţionând cu materiale naturale, cu obiecte, cu parteneri, repetând unele deprinderi şi răspunzând unor anumite sarcini, copii evoluează, dobândind înţelegere şi control asupra mediului înconjurător, se realizează astfel, o „integrare naturală între funcţiile sistemului nervos central şi unele domenii de învăţare, se crează un tip de integrare foarte important în dezvoltarea personalităţii”, Shore (1997).
Iată câteva dintre argumentele, care susţin acordarea dreptului la joacă, activitate consacrată copiilor cu multiple influenţe în planul formării personalităţii autonome şi creatoare. Reţinând afirmaţia lui Claparede, E (1975) „jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci”, societatea trebuie să respecte la rang de drept, activitatea cu cele mai eficiente valenţe formative, pentru cei mici, respectiv, joaca… jocul… jocurile.
BIBLIOGRAFIE:
Barabaş, N, Barabaş, L, (1995) – „Jocuri pregătitoare pentru jocul de handbal”, Cluj-Napoca;
Chirilă, I., (1995) – „Educaţia prin jocuri de mişcare”, E. D.P., Bucureşti;
Sabău, Elena, (2003) – „Jocuri de mişcare”, Editura Arvin Press, Bucureşti;
Uţiu, I., Almăşan, D., (1993) – „Jocuri dinamice”, Cluj-Napoca;
Taiaban Maria, Gheorghiu, E., (1978) – „Metodica jocului şi a altor activităţi cu copii preşcolari”, E.D.P., Bucureşti;
Todea, F. (2002) – „Jocuri de mişcare”, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti;