Spre deosebire de educaţia formală care este sistemul de educaţie structurat ierarhic şi gradat cronologic pornind de la şcoala primară până la terminarea universităţii, incluzând diverse programe specializate de formare cursuri, activităţi de formare organizate de instituţii de învăţământ, educaţia nonformală reprezintă orice activitate educaţională organizată în afara sistemului formal existent, care este menită să răspundă nevoilor educaţionale ale unui anumit grup şi care urmăreşte obiective de învăţământ clare.
Este complementară educaţiei formale şi altor forme de educaţie pe tot parcursul vieţii. Aceasta acordă prioritate formării şi dezvoltării unor abilităţi de viaţă şi implicării active în însăşi procesul de învăţare a acestora, se bazează pe experienţă şi acţiune, poate fi acreditată şi se pot obţine certificate de competenţă, poate fi organizată atât de structuri ale educaţiei formale, cât şi de organizaţii, altele decât cele de învăţământ şi îmbracă forme precum: cursuri, excursii, vizite la muzee, programe structurate organizate de diverse fundaţii, asociaţii.
Este de asemenea elaborată corespunzător cerinţelor, nevoilor de viaţă, personalităţii şi curiozităţii epistemice ale participanţilor şi este structurată pe obiective, în timp şi logistic.
Asemenea educaţiei formale este necesară medierea în actul învăţării, rolul de profesor, însă este înlocuit cu cel de facilitator, antrenor, consilier.
Spre deosebire de educaţia formală, motivaţia învăţării este eminamente intrinsecă.
Rezultă că educaţia nonformală răspunde unor cerinţe concrete, este adaptată nevoilor imediate sau de durată a participanţilor. Prin aceasta educaţia nonfornală poate fi mai eficientă în scopurile ei decât cea formală, deoarece vine cu ofertă personalizată, în timp ce învăţământul formal face oferte globale în funcţie de grupe de vârstă şi orientate aproximativ.
De aceea în ultima vreme învăţământul formal tinde tot mai mult să împrumute din formele educaţiei nonformale în speranţa satisfacerii cerinţelor tot mai mari de concret, de competenţă. Fiecare formă de educaţie este necesară şi firească în anumite momente ale vieţii. În prezent există şi funcţionează într-un fel sau altul toate formele de educaţie.
Important pentru prezent şi viitor este ca sistemul educaţiei formale să poată absorbi şi de la celelalte forme de educaţie motivaţia intrinsecă, intenţionalitatea, activismul, flexibilitatea, orientarea pragmatică şi satisfacerea la toate nivelurile.
Sunt în cadrul educaţiei nonformale metode ce pot fi inserate în cadrul formal şi în lecţie.
Pornind de la cele opt competenţe cheie se poate realiza o listă a metodelor şi activităţilor şi instrumentelor specifice educaţiei nonformale care pot fi introduse şi utilizate în cadrul educaţiei formale. Unele din acestea pot fi utilizate la toate disciplinele, sau o activitate poate fi realizată în formulă pluridisciplinară, interdisciplinară sau chiar transdisciplinară.
1. tehnoredactare de lucrări utilizând diferite programe (Word, Excel, PPT);
2. utilizarea emisiunii TV, înregistrări DVD, emisiuni online;
3. elaborarea de reviste, broşuri, pliante, postere, jurnale, fişe de observaţie;
4. realizarea de filme, poze, benzi desenate, tablouri, schiţe, planşe, chestionare, machete, etc.;
5. realizarea de produse de artizanat (origami, modelaje, traforaje, sculpturi din diferita materiale);
6. realizarea de portofolii cu forme de exprimare personalizate;
7. prezentarea lucrărilor în cadrul formal, informal;
8. realizarea diferitelor jocuri;
9. dezbateri;
10. alcătuirea unui traseu didactic (turistic);
11. realizări de teste pentru aptitudini, de personalitate, pentru cunoaştere de sine şi a celorlalţi;
12. organizarea şi participarea la manifestări civice, artistice, ecologice;
13. elaborarea unor planuri de proiecte şi implementarea proiectelor;
14. vizite, excursii cu părinţii, prietenii, grup;
15. participarea la concursuri, competiţii, întreceri, expoziţii, concerte, spectacole, tabere;
16. schimburi de experienţă;
17. activităţi de îngrijire a plantelor şi animalelor,
18. organizarea de cluburi, cercuri, echipe de proiect;
19. realizarea de reviste, bloguri online;
20. organizarea de trupe de teatru, ansambluri de dans, muzică, cor, echipe sportive.
Lista nu este epuizată, dar este uşor de constatat că mare parte a activităţilor sunt demult preluate în educaţia formală şi au ocupat un loc permanent sau ocazional în programa şcolară.
Adevărul este că întotdeauna educaţia formală a preferat să se bazeze pe transmiterea unui bagaj de informaţii în scopul însuşirii de cunoştinţe şi formarea unor deprinderi şi abilităţi de muncă cu acestea, şi doar sporadic, odată cu manifestarea unor crize sociale şi ocupaţionale a tins să se adapteze momentului, prin inserarea unor ore de practica, cerute de piaţa muncii.
PROF. ÎNV. PRESC. DIAC RALUCA-ONDINA ŞCOALA GIMNAZIALA „VICTOR JINGA” SIGHISOARA
26
ian.