Strategia de evaluare denotă modul de integrare a acţiunii de evaluare (realizabilă prin operaţiile de măsurare-apreciere-decizie) în structura de funcţionare a activităţii didactice/ educative. Conceptul de strategie de evaluare reflectă tendinţa de extindere a acţiunilor evaluative: de la verificările tradiţionale la evaluarea proceselor şi condiţiilor de desfăşurare a activităţii didactice, a situaţiilor de instruire/învăţare.
Ea “desemneaza o realitate care, din perspective procesului care se desfasoara in clasa, este o component integranta, vitala prin functia sa determinant reglatoare, a procesului de instruire. Prin dimensiunile sale “tehnice”, specializate, orientate spre un scop de evaluare clar stabilit si facut transparent cu acuratete, strategia de evaluare adoptata dirijeaza procesul educational in directia dorita de cel care o proiecteaza si o aplica”.(A.Stoica, 2001, p.26)
Parent, J. si Nero, Ch.(1981) apreciaza ca in elaborarea unei strategii se parcurg doua faze:
Faza de analiza: identificarea si selectarea resurselor umane, materiale si metodologice;
Faza de sinteza/integrare: realizarea unui model de actiune, prin combinarea optima a componentelor unei strategii.
În sens larg, prin strategie se înţelege ansamblul de acţiuni întreprinse într-o organizaţie (militară, economică, educaţională etc.) pentru atingerea obiectivelor stabilite pe termen lung sau mediu. Strategia vizează asigurarea şi pregătirea resurselor umane şi materiale, probleme de planificare şi organizare a muncii, de cooperare în cadrul organizaţiei sau cu alte organizaţii etc., potrivit funcţiilor managementului modern, toate acestea având însă un caracter anticipativ, cu bătaie lungă, deci un pronunţat spirit de previziune.
Pentru atingerea finalităţilor, atât la nivelul instituţiei de învăţământ, cât şi la nivelul clasei, intră în joc resursele materiale (spaţii de învăţământ, mobilier, materiale didactice, mijloace tehnice etc.) dar şi cele umane (profesori, elevi, personal auxiliar etc.), au loc procese de planificare, organizare şi dirijare, de control şi evaluare, toate acestea, împreună, vizând atingerea obiectivelor pedagogice stabilite.
Aşadar, a stabili o strategie de evaluare în învăţământ echivalează cu a fixa când evaluezi, sub ce formă, cu ce metode şi mijloace, cum valorifici informaţiile obţinute etc. Desigur, în final, în funcţie de concluziile desprinse, elevul îşi va modifica strategia de învăţare, profesorul pe cea de predare, iar directorul strategia managerială.
Strategiile de evaluare includ un ansamblu de metode, tehnici, forme de evaluare integrate in structura activitatii de instruire in diferite perioade de timp si indeplinind functii specifice (Sorin Cristea, 2004, pag.121-124).
Strategiile de evaluare determinate pe perioada de studiu sunt: evaluarea initiala, evaluarea formativa si evaluarea sumativa.
Evaluarea initiala se efectueaza la inceputul unui ciclu de invatamant, an scolar, semestru, inceput de capitol si chiar al unei lectii. Obiectivul principal al acestei forme de evaluare este diagnosticarea nivelului de pregatire, pentru a se cunoaste de unde se porneste, ce se stie, care sunt lacunele, ce sunt capabili sa invete elevii pe baza capacitatilor anterioare, capacitatea de a lucra independent, dificultati de invatare. Evaluarea initiala are si functie prognostica pentru ca sugereaza profesorului conditiile prealabile ale noului program, continutul si rezultatele prealabile ale acestuia.
Evaluarea formativa care este cea mai importanta in viziunea paradigmei curriculumului inlatura aceste neajunsuri, deoarece ea presupune verificarea rezultatelor pe parcursul procesului didactic, realizate pe secvente mai mici. Verificandu-i pe toti din toata materia, evaluarea formativa permite cunoasterea, identificarea neajunsurilor, a punctelor slabe dupa fiecare secventa de instruire si luarea unor masuri de recuperare fata de unii elevi si de ameliorare a procesului, aprecierea rezultatelor facandu-se prin compararea lor cu obiectivele operationale concrete. Aceasta forma de evaluare este un mijloc eficient de prevenire a situatiilor de esec.
Evaluarea sumativa se realizeaza prin verificari partiale pe parcursul programului si o estimare globala, de bilant, a rezultatelor pe perioade lungi. Ea apreciaza rezultatele prin compararea lor cu scopurile generale ale disciplinei. Astfel ea nu poate oferi informatii complete cu privire la masura in care toti subiectii cunosc continutul ce trebuie asimilat. Aceasta evaluare nu insoteste procesul didactic secventa cu secventa si deci nu permite ameliorarea lui decat dupa perioade relativ indelungate.
BIBLIOGRAFIE:
Roman, A., Balaș, E., „Proiectarea situațiilor de învățare școlară”, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2015
Vasile, C., Ene, D., „Metodica și evaluarea”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2015
Stoica, A., „Evaluarea progresului școlar. De la teorie la practică”, Editura Humanitas Educațional, București, 2003