Evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează, organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor tehnici, metode şi instrumente de măsurare, elaborate în conformitate cu obiectivele şi tipul evaluării, în funcţie de conţinutul şi grupul de lucru vizat, în scopul emiterii unei judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educaţional.
În mod curent prin evaluare în învăţământ se înţelege actul didactic complex integrat întregului proces de învăţământ care asigură evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobândite şi valoarea, nivelul performanţelor şi eficienţa acestora la un moment dat oferind soluţii de perfecţionare a actului de predare-învăţare.
Evaluarea cu ajutorul calculatorului le oferă, atât profesorilor cât şi elevilor, o mare diversitate de modalităţi. Tehnologia stimulează interesului elevilor și astfel se folosește un mod interactiv de testare a cunoștințelor. Această metodă economiseşte timpul şi implică o evaluare obiectivă. Totodată, e necesară folosirea unor resurse de care nu orice școală dispune. În cadrul limbii engleze, acestă formă de evaluare se foloseşte la exemenele Cambridge în cadrul cărora elevii pot da acest examen prin intermediul calculatorului, obţinând astfel un certificat care atestă nivelul lor de cunoştinţe.
Metodele complementare de evaluare sunt proiectul, portofoliul, observarea, investigaţia, autoevaluarea, fişa de evaluare, chestionarun certificat care atestă nivelul lor de cunoştinţe.
Încep cu un citat dintr-un articol din referințele de mai jos: În cadrul instruirii asistate de calculator se impune regândirea materialului de învățământ, conceperea și scrierea mai multor versiune de soft educațional, testarea lor pe serii de subiecți și apoi desprinderea concluziilor privitoare la eficiența softului respectiv.
Cu ajutorul calculatorului, evaluarea este făcută instantaneu, evaluatul primind un punctaj pe loc. Este o evaluare brută, cu un feedback insuficient, deoarece comunicarea notei nu oferă nici un indiciu explicativ cu privire la natura greșelii sau a cauzei acesteia. Însă tocmai acest fapt poate declanșa noi eforturi de învățare/înțelegere. Perioada aceasta nu mai avem decât la a spera la ultima parte a frazei: auto-determinarea evaluatului de a învăța mai mult. De multe ori spun că: examenul este ultima lecție pe care o primește studentul înainte de a absolvi, fără a folosi lecție în sensul peiorativ
In ultima vreme fiind in scenariul rosu am folosit mai multe aplicatii de internet pentru a vedea cu care dintre ele ma descurc cel mai bine. Am folosit cu succes aplicația Skype într-o serie de întâlniri cu elevii. A fost interesant pentru toată lumea.
Precizez faptul că după mai multe ore în fața calculatorului m-am simțit mult mai obosita decât dacă aș fi fost în sala de curs.
Trebuie menționată și platforma Zoom pentru livrarea conținut și organizarea activităților. Zoom are o variantă gratuită care permite prezența simultană a până la 100 de participanți. La fel ca și Skype. Pentru gestionarea claselor rămân la aprecierea că cel mai util la ora actuală este Google Classroom.
După primele 5 zile de cursuri on-line, pot afirma că instrumentele gratuite folosite pentru predare sunt suficient de mature pentru a ne asigura continuitatea pe un termen scurt și mediu. Pentru învățare, conținutul on-line dar și filmulețele de pe Youtube pot fi îndeajuns pentru a oferi evaluatului șansa de a se pregăti.
Instrumente de evaluare
Nici unul din instrumentele de mai sus nu este în schimb dedicat metodelor complete de evaluare. Voi încerca o analiză a acestora pe metodele de evaluare:
Pentru probele orale putem folosi fără nici o problemă comunicarea video-audio unu la unu, sau pur și simplu camerele web în grupurile de Skype sau Zoom, în care evaluatul să poată expune răspunsul la o întrebare sau o lecție învățată.
În on-line marea problemă este verificarea identității. Mai ales în instrumentele gratuite care nu folosesc conturi instituționale. Trebuie să fie completă, continuă și corectă.
Închei cu un citat: Oricât de performant sau prietenos ar fi o aplicație de evaluare on-line, aceasta nu poate înlocui pe deplin multiplele acțiuni ale feedback-ului învățării, acțiuni inițiate prin microdeciziile educatorului.
PROF . INV. PRESCOLAR: DUTA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA MILCOVU DIN DEAL
26
ian.