În contexul actual, procesul instructiv educativ a experimentat o trecere de la aplicarea parţială sau integrarea mijloacelor şi a facilităţilor puse la dispoziţie de noile tehnologii în demersul didactic la utilizarea acestora în mod exclusiv. Acest lucru a necesitat un efort susţinut atât din partea educatorilor, cât şi din partea educabililor, la fel şi adaptarea la noile cerinţe. Deci toate cele trei funcţii ale acestui proces: predarea, învăţarea şi evaluarea au fost prezentat modificări şi reconsiderări.
Evaluarea, în accepţiune modernă, reprezintă o activitate care însoţeşte pas cu pas procesul de predare-învăţare. Centrarea procesului instructiv-educativ pe competenţe, reorientează şi perspectiva evaluării, care se centrează pe activitatea de învăţare a elevului şi mai puţin pe rezultate şi care tinde să se realizeze prin intermediul unei metodologii complexe şi a unui instrumentar diversificat.
Coroborând criteriile: cantitatea şi calitatea informaţiei sau a experienţei evaluate, axa temporală la care aceasta se raportează, sistemul de referinţă pentru emiterea judecăţilor de valoare asupra rezultatelor evaluate avem trei forme de evaluare care sunt prezente în activitatea fiecărui cadru didactic: evaluarea iniţială, evaluarea formativă şi evaluarea sumativă.
Înainte de începerea unei acţiuni de formare se realizează evaluarea iniţială. Aceasta are o funcţie diagnostică, de a stabili achiziţiile elevului şi eventualele dificultăţi şi o funcţie prognostică sau predictivă, care orientează viitorul demers educativ în funcţie de aceste rezultate.
În timpul activităţii de formare avem evaluarea de tip formativ, care permite reglarea procesului instructiv-educativ pe parcurs, ajută la remedierea dificultăţilor în momentul în care acestea apar, fiind considerate momente în rezolvarea unor probleme, facilitând astfel învăţarea. Aceasta se doreşte a deveni o evaluare „formatoare”, elevul fiind acela care devine conştient de importanţa scopurilor de atins şi convingerea acestuia ca numai el este capabil să–şi regleze / autoregleze/ corijeze acest proces.
Evaluarea sumativă se realizează la finalul unui ansamblu de sarcini de învăţare ce contituie un tot unitar, fiind centrată pe rezultatele globale, de bilanţ ale învăţării. Se atribuie o notă, un calificativ şi intervine prea tâziu pentru a ameliora rezultatele şi a reface procesul deja parcurs.
Indiferent de ce formă de evaluare vorbim avem de a face cu o serie de metode şi tehnici specifice. Totodată acestea necesită adaptarea lor la sistemul online. O evaluare eficientă presupune îmbinarea metodelor tradiţionale cu cele alternative de evaluare.
Astfel, metodele tradiţionale sunt: evaluarea prin probe orale (pe bază de întrebări), prin probe scrise (prin teste, fişe) sau prin probe practice (activităţi experimentale, analiza produselor activităţii).
Metodele alternative şi complemetare de evaluare pot fi utilizate cu succes chiar şi în activitatea online. Acestea sunt: observarea sistematică a comportamentului (aceasta se realizează prin fişe de evaluare sau caracterizare psihopedagogică, caiet de observaţii, grile de apreciere), portofoliul, proiectul, investigaţia, autoevaluarea (exersarea autoevaluării responsabilizează şi motivează pe cel care învaţă).
Instrumentele şi tehnicile utilizate pentru realizarea evaluării presupun utilizarea de itemilor de evaluare. Itemii de evaluare pot fi clasificaţi din punctul de vedere al obiectivităţii, astfel:
Itemi obiectivi: cu alegere duală; de tip pereche; cu alegere multiplă;
Itemi semiobiectivi: cu răspuns scurt (cu variantele: întrebarea clasică, exerciţiul, chestionarul cu întrebări scurte, textul indus); itemii de completare cu variantele (textul lacunar, textul „perforat”) şi întrebarea structurată;
Itemii subiectivi: cu răspuns scurt, puţin eleborat; de tip rezolvare de problemă; de tip eseu; cu răspuns elaborat.
Varietarea de metode şi instrumente de evaluare poate fi utilizată şi în învăţământul online, cu menţiunea că necesită adaptarea în funcţie de disciplină şi nivelul de vârstă.
În învăţământul preşcolar adaptarea acestora reprezintă o şi mai mare provocare şi presupune abordarea acestei etape din procesul didactic, sub forma jocului, ca activitate dominantă şi ca demers mai degrabă formativ şi mai puţin de bilanţ.
Bibliografie: Manolescu M. (2010). Teoria şi metodologia evaluării. Editura Universitară. Bucureşti