PROF. ÎNV. PREȘCOLAR: MATEI ANCA IONELA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NUMĂRUL 1

Evaluarea ne permite să ne pronunţăm “asupra stării unui fapt, proces la un anumit moment, din perspectiva informaţiilor pe care la culegem cu ajutorul unui instrument care ne permite să măsurăm în raport cu o anumită normă la care ne raportăm” (Etienne Brunswic).
O întrebare a cărei răspunsuri se găsesc în alte și multe alte întrebări, dar mai ales în funcțiile procesului de evaluare a mediului educațional în complexitatea sa: ”De ce avem nevoie de evaluare?” Alain Kerland consideră că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebări cheie:
Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?
În raport cu ce se (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?
Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?
Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea?
Structura procesului de evaluare, analizat în viziune sistemică de mai mulți autori cuprinde următoarele trei etape: verificarea, măsurarea și notarea.
Verificarea presupune colectarea de informații referitoare la nivelul performanțelor școlare ale evaluaților, respectiv la cunoștințele, abilitățile, capacitățile, competențele, comportamentele și atitudinile acestora, prin aplicarea unui ansamblu de strategii, metode, tehnici, procedee și instrumente.
Măsurarea reprezintă acțiunea de interpretare și aprecierea performanțelor evaluaților prin raportarea lor la indicatori de performanță, la sisteme de referință, la standarde de performanță, la sisteme de criterii de evaluare. În general, evaluarea se referă la acordarea unei semnificații cantitative caracteristicilor calitative, măsurarea, în calitate de componentă a evaluării se referă la acordarea unor semnificații.
Notarea sau decizia de ameliorare, presupune precizarea și mai exactă, rafinarea semnificației atribuite prin măsurare, grație emiterii unor judecăți de valoare asupra rezultatelor și adoptării deciziei. În actul evaluativ decizia este luată ca urmare a asocierii rezultatelor cu scări de notare și acordării de note sau calificative școlare. Notarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de apreciere prin note școlare a progresului școlar realizat de elevi, respectiv cuantificarea nivelului lor de cunoștințe, abilități, capacități, atitudini, aptitudini, etc.
Formele de evaluare sunt și ele foarte importante. În mare parte în literatura de specialitate formele de evaluare sunt structurate în:
 -metode tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice;
 -metode complementare (moderne): observarea sistematică a comportamentului, referatul/eseul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
În oricare din formele de evaluare prezentate, în momentul realizării structurii testului de verificare trebuie să avem în vedere corelarea conținutului cu obiectivele învățării: cunoaștere, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare, aptitudini și deprinderi.
În ceea ce privește metodele și tehnicile de evaluare în învățământul online un loc foarte important îl ocupă INSTRUIREA ASISTATĂ DE CALCULATOR,calculatorul fiind un instrument de bază din momentul modernizării învățământului. În cadrul instruirii asistate de calculator se impune regândirea materialului de învățământ, conceperea și scrierea mai multor versiune de soft educațional, testarea lor pe serii de subiecți și apoi desprinderea concluziilor privitoare la eficiența softului respectiv. Instrumentele de evaluare on-line ne pun la dispoziție o gamă largă de posibilități de evaluare, uneori tehnica fiind mult mai pregătită decât suntem noi dispuși să explorăm.
Interacţiunea elev-calculator permite diversificarea strategiei didactice, facilitând accesul elevului la informaţii mai ample, mai logic organizate, structurate variat, prezentate în modalităţi diferite de vizualizare. De fapt, nu calculatorul în sine ca obiect fizic, înglobând chiar configuraţie multimedia, produce efecte pedagogice imediate, ci calitatea programelor create și vehiculate corespunzător, a produselor informatice, integrate după criterii de eficiența metodică în activităţile de instruire.Instituţiile de învăţământ trebuie să-şi adapteze metodele şi practicile clasice şi să găsească metode şi procedee didactice noi care să permită a „produce” elevi cu noi aptitudini: autonomie, flexibilitate, capacitate de cooperare şi dialog. Trebuie să găsească mijloace de a stimula şi favoriza autoinstruirea şi de a păstra echilibrul între”individualism” şi „socializare”.Metodele învăţământului tradiţional nu pot face faţă avalanşei de cunoştinţe şi acestei dispersii accentuate a calificărilor, meseriilor şi domeniilor de activitate, care devin tot mai specializate, dar în mod paradoxal tot mai interconectate. Utilizarea calculatoarelor trebuie să-l conducă pe om la accentuarea calităţilor sale unice, la implicarea şi cointeresarea lui socială prin cunoaşterea nemijlocită a realităţii socio-economice, care să-l facă mai ataşat de societate, mai uman. Educaţia trebuie regândită în raport cu evoluţia tehnologiilor pe de o parte, şi în funcţie de cerinţele societăţii, pe de alta. Sarcina cercetării în domeniul practicilor educaţionale este de a devansa momentul de impas şi de a intui şi formula problemele care se conturează la orizontul socio-economic, de a construi ipoteze plauzibile, de a le verifica experimental şi de a găsi soluţii viabile pentru stadiul prezent şi viitor al dezvoltării societăţii.
 
BIBLIOGRAFIE:
1.Tănase, M., Evaluarea – componentă esențială a procesului instructiv-educativ, Brașov, 2011, ISBN 978-973-0-11834-6, https://tanaseexpert.files.wordpress.com/2011/11/evaluarea-componenta-esentiala-a-procesului-instructiv-educativ1.pdf;
2.https://www.researchgate.net/publication/230608787_Valorificarea_evaluar…