Având în vedere măsurile luate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, activitățile didactice cu prezență fizică au fost suspendate, conform ordinului de ministru și au trecut în sistem on-line.
Lucrăm pe Classroom, am realizat o clasă virtuală, unde fiecare elev a fost invitat și învățat să utilizeze materialele postate și să iși încarce portofoliile și temele. Peste zi, activitățile le desfășurăm , după un orar stabilit , pe Meet.
Deoarece suntem un colectiv numeros, am împărțit clasa în două grupe, pentru a putea să lucrez eficient, cu fiecare elev în parte. Activitățile didactice sunt completate , de fiecare dată, cu filmulețe, prezentări cu imagini, cântecele, jocuri interactive, pentru captarea atenției și pentru o mai bună înțelegere a lecțiilor.
Am încurajat elevii să se autoevalueze, astfel că în fiecare zi citim exercițiile de la temă și corectăm, fiecare exercițiu pe loc, apoi fac o proiecție a tuturor exercițiilor, pentru o verificare finală.
Pentru evaluarea sumativă am utilizat testul online, chestionarul și portofoliul. Cel mai recent portofoliu este la științe , în lucru încă, cu tema ”Micul ecologist” și cuprinde : activități de ecologizare, ce trebuie desenate, de realizat un ierbar cu 10 plante și de prezentat intr-o compunere cum îngrijim animalul preferat.
În clasa noastră cea mai preferată metodă de evaluare este chestionarul. Cele postate până în prezent au cuprins zece întrebări, cu punctaj și răspunsuri multiple, la română și ed. civică.
Am asigurat o flexibilitate în desfășurarea activităților online, promovând colaborarea și comunicarea dintre elevi, realizând un sentiment de grup unit, chiar dacă suntem la distanță și motivându-i să participe la activități cu plăcere și elan.
PROF. ÎNV. PRIMAR BACIU CAMELIA MARIANA LIC. TEHNOLOGIC DE TRANSPORT FEROVIAR ”ANGHEL SALIGNY” SIMERIA
26
ian.