De când a fost anunțată închiderea școlilor, am știut că suntem într-un punct în care vor începe provocările. Derularea lecțiilor on-line este diferită, nu se mai desfășoară ca în clasă, deoarece nu se pot prezenta materialele didactice într-o manieră accesibilă, nu poți vedea elevii față în față în orice moment. De asemenea, aflându-se în mediul familial le este distrasă ușor atenția de diferite zgomote sau de frați mai mici, ceea ce face ca actul didactic să fie îngreunat. Orice schimbare ar apărea în viața noastră și indiferent de forma pe care o ia învăţământul românesc, calculatorul nu va înlocui niciodată acțiunea profesorului.
Trăim iată un experiment forțat în care încercăm să amplificăm avantajele școlii online, ale utilizării computerelor a platformelor de învățare și comunicare și să minimizăm pe cât posibil efectele negative, lipsa interacțiunii directe între profesori și elevi.
Sistemul de învățământ a fost luat prin surprindere și a încercat să facă față cu succes acestei încercări. Atât profesorii cât și elevii au trebuit să se descurce în această perioadă, apelând la tot felul de metode și formule inovative și creative.
Principala utilizare a evaluării online poate avea ca scop mai degrabă evaluarea formativă decât sumativă a elevilor. Tehnologiile informatice au pătruns din ce în ce mai mult în domeniul educaţiei, în predarea tututor disciplinelor, iar dezvoltarea exponenţială a internetului a determinat diversificarea ofertei educaţionale, apărând noi tipuri de cursuri, instituţii şi platforme online care vin în ajutorul elevilor.
Există un număr de beneficii percepute în utilizarea computerelor în procesul de evaluare care pot fi enumerate ca:
-posibilitatea de a nota cu rapiditate şi în mod adecvat un număr mare de răspunsuri.
-monitorizarea răspunsurilor elevilor.
-evaluarea poate avea loc într-un mediu cu acces deschis.
-evaluările pot fi păstrate şi reutilizate.
-furnizarea de feedback imediat.
Evaluarea online este susţinută de aceleaşi principii de valabilitate, fiabilitate, flexibilitate şi echidistanţă şi utilizează multe din strategiile folosite în predarea şi evaluarea tradiţionale faţă în faţă Învăţarea online, prin natura sa, necesită un grad de independenţă al elevilor şi abilitatea de a rezolva probleme (adică, abilitatea de a rezolva probleme de învăţare şi probleme tehnice). Lucrul în afara şcolii, departe de profesori şi colegi, înseamnă că elevii trebuie să-şi asume responsabilităţi mai mari dacă doresc să reuşească la cursurile online. În plus, există percepţia conform căreia elevii sunt încurajaţi să-şi asume şi mai multe responsabilităţi pentru propriul proces de învăţare pentru a face faţă aşteptărilor angajatorilor şi ale comunităţii. S-a incercat trecerea către abordări mai centrate pe elev în ceea ce priveşte predarea şi învăţarea care încurajează elevii să facă acest lucru. Se pare că acest principiu ar trebui extins şi la evaluare. Autoevaluarea, evaluarea de către colegi, învăţarea prin descoperire, reflecţia şi articularea sunt doar câteva metode prin care elevii sunt încurajaţi să-şi administreze propria învăţare şi evaluare. Alte metode includ opţiuni de discutare a activităţilor de evaluare, mod de prezentare, durată a evaluării şi decizii referitoare la punctaj sau notare. Provocarea care rămâne este aceea de a găsi rezultate măsurabile pentru a demonstra însuşirea competenţelor şi a abilităţilor dorite. Evaluarea online este o metodă a evaluării care poate răspunde eficient situaţiilor identificate, mai ales că poate fi aplicată pe oricare dintre cele trei forme ale evaluării tradiţionale: iniţială, continuă şi cumulativă. Cea mai frecventă punere în practică a evaluării online este reprezentată de testele tip chestionar. Acestea pot presupune răspunsuri de tip „da”/”nu” („adevărat”/”fals”) sau selectarea uneia sau mai multor variante corecte de răspuns din mai multe posibile, asociere de imagini, texte, sau întrebări cu răspuns deschis. Astfel, evaluarea online prin teste de tip chestionar este o metodă ce poate fi aplicată indiferent de materie, are un nivel înalt de obiectivitate şi provoacă elevii să aibă o atenţie sporită pentru a face alegerile sau completările corecte, în acelaşi timp creându-le o imagine de ansamblu asupra materiei.
PROF. ÎNV. PRIMAR – CARANDA GHEORGHIȚA ȘC. GIMN. ,,PROF.NICOLAE CARANDA ,,GLOGOVA
26
ian.