Săli de clasă inteligente, laboratoare de înaltă tehnologie și, cel mai important, sistemele de examinare a hârtiei online determină o transformare digitală în sectorul educațional. Școlile, colegiile, universitățile și centrele de excelență trec treptat de la evaluările tradiționale pe suport de hârtie la sistemele de evaluare online.
Unele dintre provocările cheie implicate în metodele tradiționale de examinare includ practici de evaluare corecte, fără erori și livrarea la timp a rezultatelor. Sistemele digitale de evaluare ajută la depășirea provocărilor cu care se confruntă examinatorii în cel mai eficient mod.
Pentru mulți, cuvântul „evaluare” înseamnă pur și simplu procesul prin care atribuim elevilor note. Cu toate acestea, evaluarea este mult mai mult decât acestea. Evaluarea este un mecanism care oferă profesorilor date pentru îmbunătățirea metodelor lor de predare și pentru îndrumarea și motivarea elevilor să se implice activ în propria lor învățare. Ca atare, evaluarea oferă feedback important atât profesorilor, cât și elevilor.
Evaluarea ne oferă informații esențiale despre ceea ce învață elevii noștri și despre măsura în care ne îndeplinim obiectivele didactice. Dar adevărata putere a evaluării vine și în utilizarea acesteia pentru a oferi feedback elevilor noștri. Îmbunătățirea calității învățării la cursuri implică nu doar determinarea măsurii în care studenții și-au însușit conținutul cursului, ci și determinarea măsurii în care elevii stăpânesc un conținut.Contextul social în care ne aflăm în acest moment a determinat profesorii din România să găsească noi metode de predare și evaluare a informațiilor, precum: examene pe platforme, proiecte, prezentări, experiențe de cooperare, portofolii(colecții de lucrări), teste interdisciplinare.
Testele sunt cel mai frecvent utilizate pentru evaluările sumative. Ele sunt urmate de proiecte și prezentări sau portofolii, dar foarte rar de experiențe de cooperare și teste interdisciplinare.
Deoarece este un proces ce implica o diversitate de acțiuni și procese, se pot identifica mai multe forme de evaluare:
Evaluarea iniţială sau predictivă se realizează la începutul unei activităţi de instruire în scopul cunoaşterii capacităţilor de învăţare ale şcolarilor, a nivelului de pregătire de la care se porneşte, a gradului în care sunt stăpânite cunoştinţele şi în scopul verificarii existenței capacităţilor necesare asimilării conţinutului etapei ce urmează.
Evaluarea continuă sau formativă se efectuează prin măsurarea şi aprecierea rezultatelor pe parcursul derulării unui proces, din momentul începerii şi până la încheierea acestuia. Evaluarea formativă răspunde funcţiilor și satisface cerinţele pe care trebuie să le aibă actul de evaluare: acela de ameliorare, de producere a unor schimbări imediate şi cu efecte pozitive în pregătirea şcolarilor. Evaluarea se realizează pe secvenţe mici, treptat şi se centrează pe elemente esenţiale, ceea ce face ca şcolarul să se afle în permanenţă „în priză”, fără să fie suprasolicitat prin acumularea de informatii fără valoare, pentru că pânâ la urmă ceea ce contează cu adevarat nu este stimularea concurenţei, ci a dorinţei de a învăţa în permanenţă, de a fii mai bun pentru tine, nu pentru a-l întrece pe cel de lângă tine.
Evaluarea cumulativă sau sumativă reprezintă modul tradiţional de evaluare a rezultatelor şcolare şi constă în verificarea şi aprecierea periodică, încheiate prin control final asupra întregului produs al actului pedagogic. Evaluarea sumativă se poate realiza în faza finală prin aprecierea rezultatelor la sfârşitul unui semestru sau an şcolar, la sfârşitul unui ciclu de învăţământ. Ea se realizează prin verificări punctuale pe parcursul programului şi o evaluare globală, de bilanţ la sfârşitul unor perioade de activitate. Prin evaluarea sumativă se verifică nivelul unor capacităţi şi subcapacităţi a căror formare şi dezvoltare necesită o perioadă de timp mai mare.Totodată metoda de evaluare orală este una din cele mai răspândite şi folosite metode, realizându-se printr-o alternanţă de întrebări şi răspunsuri, fiind folosită, cu precădere, ca verificare curentă, parţială şi pe parcursul procesului de instruire. Evaluarea orală este o acţiune proprie, particulară, specială situaţiilor în care performanţa trebuie manifestată, exprimată prin comunicare orală. Ea implică iscusinţa, priceperea de a transmite verbal mesajele, de a le recepta, de a formula întrebări şi răspunsuri, de a dialoga, de a identifica sensul cuvintelor prin raportare la context, de a integra cuvinte noi învăţate în enunţuri proprii, de a povesti, de a avea o pronunţie clară şi corectă.
Avantajul probelor orale constă în aceea că feed-back-ul se realizează imediat.
Metoda de evaluare practică pune la dispoziţia şcolarilor şansa de a opera cu cunoştinţele teoretice însuşite, de a le aplica în diverse activităţi practice, realizând în acelaşi timp şi o evaluare a gradului de însuşire a priceperilor şi a deprinderilor pe care le presupun activităţile respective. Şi această metodă se realizează printr-o mare varietate de forme:
-confecționarea unor obiecte
-executarea unor experiențe sau lucrări experimentale
-interpretarea unui anumit rol
-întocmirea unor schițe, grafice, desene.
Este clar că toate metodele şi tehnicile de verificare prezintă avantaje şi limite, plusuri şi minusuri şi că nu se poate vorbi de o verificare completă a realizării obiectivelor vizate decât printr-o îmbinare a diferitelor tehnici.
Dupa această prezentare, fără a avea pretenţia ca ar fi exhaustivă şi cu valoare ştiintifică, putem conchide că procesul evaluativ îşi îndeplineşte pe deplin funcţia majoră de feed-back numai atunci când, atât dascălul, cât şi şcolarii reuşesc să colaboreze nu pentru că trebuie, ci pentru că îşi doresc acest lucru, fiecare îmbunătăţindu-şi cunoștințele în funcţie de celălalt.
BIBLIOGRAFIE:
-Constantin Cucos, ”Pedagogie”, ED. POLIROM, București, 2006
-Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, București, 2004