PROF. INV. PRIMAR, DOBRE AURELIA-GEORGETA ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COM. MĂGURELE

Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup. În practica şcolară sunt folosite şi alte metode de evaluare a nivelului de pregătire al elevilor, atât pe parcursul instruirii cât şi la sfârşitul ei, metode ce pot fi folosite și în online.
Menţionăm câteva, întâlnite mai des, în activitatea profesorilor:
• observarea;
• referatul;
• eseul;
• fişa de evaluare;
• chestionarul;
• investigaţia;
• proiectul;
• portofoliul;
Multe dintre ele, cum este cazul eseului, referatului, fişei de evaluare, chestionarului, proiectului şi disertaţiei/lucrării de diplomă, pot fi incluse în categoria metodelor de evaluare scrisă.
-OBSERVAREA (înţeleasă aici ca metodă de cunoaştere a elevului sub diverse aspecte) poate fi folosită şi ca metodă de evaluare, cu condiţia să respecte aceleaşi cerinţe psihopedagogice, ca şi în cazul unei cercetări (investigaţii) pe o temă dată: să aibă obiective clare (exemplu: stimularea interesului elevilor pentru o anumită disciplină; ameliorarea rezultatelor şcolare; creşterea caracterului aplicativ al predării şi învăţării); să se efectueze sistemtic, pe o perioada mai îndelungată (semestru sau an şcolar); să se înregistreze operativ, într-o fişă specială sau într-un caiet, rezultatele observării.
-REFERATUL (folosit ca bază de discuţie în legătură cu o temă dată fiind menit să contribuie la formarea sau dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă ale elevilor din clasele mari sau ale studenţilor), este şi o posibilă probă de evaluare a gradului în care elevii sau studenţii şi-au însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă.
Când referatul se întocmeşte în urma studierii anumitor surse de informare, el trebuie să cuprindă atât opiniile autorilor studiaţi în problema analizată, cât şi propriile opinii ale autorului.
-ESEUL, preluat din literatură (unde este folosit pentru a exprima liber şi cât mai incitant, anumite opinii, sentimente şi atitudini, referitoare la diverse aspecte ale vieţii oamenilor, într-un număr de pagini cât mai mic), poate fi folosit şi ca metodă de evaluare.
El este o alternativă la testul grilă, bazat pe itemi stereotipi, cu alegere duală sau multiplă, care tind să monopolizeze evaluările sumative în ultimii ani.
Şi eseul însă, ca şi referatul, poate oferi informaţii limitate despre nivelul de pregătire al unui elev sau student, informaţiile lui urmând a fi corelate cu informaţiile obţinute cu ajutorul altor metode de evaluare.
-CHESTIONARUL, folosit pe scară largă în anchetele de teren de către sociologi, precum şi ca metodă de cercetare psihopedagogică, poate fi folosit şi ca instrument de evaluare, mai ales atunci când profesorul doreşte să obţină informaţii despre felul în care elevii percep disciplina predată sau stilul lui de predare şi de evaluare.
Pe baza răspunsurilor primite de la elevi, el poate face nu doar aprecieri privind gradul de însuşire a unor cunoştinţe, ci şi precizări, completări, dezvoltări etc., care să conducă la o mai bună cunoaştere a unei anumite părţi din materia parcursă.
 
BIBLIOGRAFIE:
CUCOŞ, CONSTANTIN, Pedagogie, Ediţia a II-a. Editura Polirom, Iaşi, 2002.
MANOLESCU, MARIN, Evaluarea şcolară. Metode, tehnici, instrumente. Editura Meteor Press, Bucureşti, 2005.
STOICA, ADRIAN, Evaluarea progresului şcolar: de la teorie la practică. Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.