Din punct de vedere etimologic cuvântul tehnologie provine din cuvintele grecești technë (artă, meșteșug, știință) și logos (concept, predare).
Tehnologia pedagogică presupune „proiectarea strict științifică și reproducerea exactă a proceselor pedagogice care garantează succesul” V. P. Bespalk. Semnele care determină specificul tehnologiei pedagogice sunt garanția succesului, adică realizarea obiectivului, proiectarea științifică, exactitatea reproducerii procesului pedagogic proiectat.
Problema dezvoltării tehnologice a procesului pedagogic devine din ce în ce mai relevantă în legătură cu necesitatea creșterii eficienței acestuia.
Tehnologia poate fi reprezentată ca un proces de interacțiune mai mult sau mai puțin rigid programat între profesor și elevi, garantând atingerea scopului. Tehnologia este înțeleasă ca un algoritm în formare, ca un program specific al procesului de învățare, a cărui aplicare duce la atingerea scopului – formarea anumitor calități de personalitate, abilități cognitive, moduri de gândire.
Trebuie menționat că tehnologia pedagogică nu este o didactică sau o tehnică privată, precum un sistem didactic-metodic, este concretă și aplicabilă oricărui subiect.
Caracteristicile importante ale tehnologiei educaționale sunt:
Stabilirea diagnosticului, a obiectivelor sau competențelor urmărite, eficacitatea – adică realizarea garantată a obiectivelor sau competențelor urmărite și asigurarea eficacității procesului de instruire;
Rentabilitate – căutarea unei rezerve de timp de studiu, optimizarea activității pedagogice, realizarea rezultatelor maxime posibile pentru perioade de timp mai comprimate;
Algoritmizabilitate, proiectabilitate, integritate – capacitatea de a aplica tehnologia descrisă la profesori diferiți cu diferite grupuri de elevi în anumite condiții;
Adaptabilitate – capacitatea de a efectua o comunicare operațională, orientată în mod constant către obiectivele, competențele clar definite;
Vizualizare – utilizarea unei varietăți de tehnologii informatice audiovizuale și electronice, precum și dezvoltarea și utilizarea instrumentelor didactice originale.
Nucleul oricărei tehnologii este metodologia, dar metodele tradiționale sunt slab bazate pe diagnosticul oportunităților reale de învățare ale elevilor, nu țin cont de gradul de influență a diferitor factori asupra rezultatelor învățării. Ei nu iau în considerare utilizarea diverselor instrumente de formare, nu iau în considerare necesitatea de a optimiza procesele de interacțiune ale tuturor componentelor și participanților la formare. Dimpotrivă, tehnologiile pedagogice includ diagnostice, metode adresate special și mijloace de intensificare a antrenamentului. Metodologia este axată pe profesor, tehnologia se concentrează pe interacțiunea profesorului cu elevul, prezice rezultatul, optimizează munca. Atât tehnica, cât și diagnosticul sunt practic orientate și algoritmizate.
Potrivit M.I. Makhmutov, criteriile de selecție a tehnologiei de predare sunt: orientarea către țintă, luând în considerare specificul conținutului, individualizarea și diferențierea instruirii, dorința profesorului de a implementa tehnologia, rentabilitatea acesteia, anticiparea în plan teoretic a gradului de eficiență practică. Criteriile selectate au o natură didactică generală și sunt aplicabile atunci când alegem în orice tip de instituție de învățământ, însă tehnologiile educaționale dobândesc o anumită specificitate în funcție de tipul instituției de învățământ în care sunt implementate, precum și de particularitățile de vârstă ale educabililor.
Știința și practica pedagogică au acumulat un fond vizibil al diferitelor tehnologii pedagogice: modulare, contextuale, cu probleme, computer, învățare concentrată etc. Toate acestea sunt caracterizate prin obiective specifice, focalizare, o combinație dominantă de forme, metode și mijloace de formare și educare, sistem de evaluare și control. Eficiența acestor tehnologii este determinată de conținutul materialului studiat, de nivelul de pregătire al elevilor și al profesorului, dar și de alți factori.
În contextul reformelor educaționale contemporane, activitatea inovatoare care vizează introducerea diverselor inovații pedagogice a dobândit o semnificație specială în cadrul procesului de învățământ. S-au avut în vedere toate aspectele procesului didactic în ansamblul său: formele organizării, conținutul și tehnologia de instruire, activitatea educativă și cognitivă.
Tehnologiile de învățare inovatoare includ: tehnologii de învățare interactivă, tehnologie de învățare bazată pe proiect și tehnologie computerizată.
Tehnologii de învățare interactivă
În teoria psihologică a învățării, învățarea interactivă se bazează pe psihologia relațiilor umane. Tehnologiile de învățare interactivă sunt considerate ca modalități de asimilare a cunoștințelor, formând abilități în procesul relațiilor și interacțiunilor dintre profesor și elev ca subiecți ai propriei formări. Esența lor constă în faptul că se bazează nu numai pe procesele de percepție, memorie, atenție, ci, în primul rând, pe gândirea creativă, productivă, comportamentul, comunicarea. În același timp, procesul de învățare este organizat astfel încât elevii să învețe să comunice, să interacționeze între ei și cu ceilalți oameni, să învețe să gândească critic, să rezolve probleme complexe pe baza analizei situațiilor de producție, a sarcinilor profesionale situaționale și a informațiilor relevante.
Tehnologii de învățare a proiectelor
Acest tip de tehnologie este considerată un model flexibil pentru organizarea procesului educațional într-o școală axată pe autorealizarea creatoare a personalității elevului prin dezvoltarea abilităților sale intelectuale și fizice, a calităților puternice și a abilităților creative în procesul de autoformare.
Tehnologia de formare a proiectelor contribuie la crearea condițiilor pedagogice pentru dezvoltarea abilităților creative și a trăsăturilor de personalitate ale unui student, de care are nevoie pentru activitate creativă, indiferent de viitoarea profesie specifică.
Tehnologii informatice
Tehnologiile de învățare asistate de computer sunt procesele de colectare, prelucrare, stocare și transmitere a informațiilor către un elev cu ajutorul computerului.
Având în vedere contextul actual, multe instituții de învățământ dezvoltă și utilizează atât produse software educaționale individuale, cât și sisteme de învățare automatizate pentru diverse discipline. Acestea din urmă includ un set de materiale didactice (demonstrative, teoretice, practice, supraveghere), programe de calculator care controlează procesul de învățare.
Performanța crescută a computerelor personale a făcut posibilă utilizarea pe scară largă a tehnologiilor multimedia. Este deja dificil să ne imaginăm procesul instructiv-educativ fără aceste tehnologii, care permit extinderea sferei de impact în procesul educațional.
Utilizarea tehnologiei computerizate în sistemul de învățământ vine ca un răspuns la problematica lumii contemporane, conturată de ritmul accelerant al schimbărilor care aduc în fața educației și a procesului de învățământ în ansamblul său provocări imposibil de anticipat, uneori.
Dezvoltarea personalității elevului trebuie realizată având în vedere schimbările actuale și de perspectivă cu accent pe cele opt domenii de competențe cheie prevăzute în art. 68 din Legea Educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare:
a) competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi.
A învăţa să înveţi este una din competențele cheie esențiale în societatea de astăzi, care este o societate bazată pe cunoaştere și totodată aflată într-un ritm accelerant al schimbării, ceea ce aduce elevul în postura de actor social în care trebuie să învețe a învăța, a se adapta schimbărilor prezente și de perspectivă.
Competenţa a învăţa să înveţi reprezintă abilitatea de a se implica şi de a persevera în învăţare, de a organiza propria învăţare, gestionând eficient timpul şi informaţia, atât individual, cât şi în grup. Aceasta include conştientizarea propriilor cunoștințe, capacități și comportamente de care elevul dispune și pe care totodată pe poate antrena în noile situații de învățare pentru rezolvarea sarcinilor primite și în același timp extinderea sferei de dezvoltare a propriilor competențe, prin autoformare.
Societatea informațională modernă provoacă toate tipurile de instituții de învățământ pentru a pregăti absolvenții să fie capabili să se adapteze flexibil la schimbare, dobândind în mod independent cunoștințele necesare, aplicându-le cu îndemânare în practică pentru a rezolva o varietate de probleme emergente, astfel încât să gândească independent în mod critic, să poată vedea problemele care apar în realitate și să caute modalități de a le rezolva rațional folosind tehnologii moderne.
Ce condiții sunt necesare pentru asta? În primul rând, posibilitatea implicării fiecărui elev într-un proces cognitiv activ. Mai mult, nu este procesul de stăpânire pasivă a cunoștințelor, ci activitatea cognitivă activă a fiecărui elev, aplicarea lor practică a acestor cunoștințe și o înțelegere clară a locului în care, cum și în ce scopuri pot fi aplicate aceste cunoștințe, aceasta este o oportunitate de a lucra împreună, în cooperare în rezolvarea diverselor probleme.
Inovațiile pedagogice pot fi realizate atât în detrimentul resurselor proprii ale sistemului educațional (cale de dezvoltare intensivă), cât și prin atragerea de capacități suplimentare (investiții) – mijloace noi, echipamente, tehnologii, investiții de capital etc. (cale de dezvoltare extinsă). Combinația de căi intensive și extinse de dezvoltare a sistemelor pedagogice permite implementarea așa-numitelor „inovații integrate”, care sunt construite la intersecția diverselor subsisteme pedagogice multietajate și a componentelor acestora. Inovațiile integrate, de regulă, nu arată măsuri îndepărtate, pur „externe”, ci sunt transformări deliberate care provin din nevoile profunde și cunoștințele sistemului.
Odată cu introducerea procesului educațional tehologizat inovativ profesorul asimilează din ce în ce mai mult funcțiile de consultant, consilier, educator. Acest lucru necesită o pregătire psihologică și pedagogică specială din partea lui, deoarece în activitatea profesională a unui profesor nu se realizează doar cunoștințe speciale, subiecte, ci și cunoștințe moderne în domeniul pedagogiei și psihologiei, tehnologiei informației. Pe această bază, se formează o pregătire pentru percepția, evaluarea și implementarea inovațiilor pedagogice.
BIBLIOGRAFIE:
Baglaev G.P. Fundații pedagogice ale managementului inovației instituție educaționale, 2000 p. 23
Kalyuzhny E.A., Mikhailova S.V., Zhulin N.V. Caracteristica dezvoltării fizice a școlarilor moderni -Cercetare științifică modernă și inovație. 2014. No. 2 (34). C.3.
Guzeev V.V, Teoria și practica tehnologiei educaționale integrate – M.: Nar. educație, 2001. p. 223,
Inovații în tehnologiile socio-pedagogice: teorie și practică [bazat pe materiale din Rep. științifico-practice Conf., 19 nov 2009] [Resp. ed. S. G. Grigoriev. Z. M. Belyaeva]. – p. 118;
Kashlev S. S. Tehnologia învățării interactive. – Minsk: Belarus. Verasen, 2005 .— p. 196;