Nu este o noutate faptul că evaluarea, ca și componentă a procesului instructiv –educativ, ar trebui să fie continuă, completă și corectă, iar acest lucru consider că poate deveni destul de dificil într-o perioadă în care apar noi aspecte la orizont, iar întregul demers didactic se desfășoară în mediul on- line .
Dacă până acum, fiecare cadru didactic știa ce mijloace și ce metode de evaluare sunt recomandate conform pedagogiei în funcție de anumite particularități, iată că intervin alte răspunsuri ce ar putea fi formulate la întrebările pe care Alain Kerland le identifica și anume:
Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?
În raport cu ce se (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?
Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?
Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea?
În ceea ce privește etapele evaluării, este evident că din punct de vedere al verificării și măsurării, apare incertitudinea că cel care este evaluat într-adevăr este beneficiarul direct al învățării din moment ce profesorul nu are posibilitatea supravegherii elevilor așa cum s-ar fi întâmplat în cazul desfășurării cursurilor ” face to face ”. Tocmai de aceea, atât profesorii cât și elevii se văd nevoiți să utilizeze doar mijloacele tehnologice pe care le au la dispoziție cu scopul eficientizării procesului de evaluare . Recomandări pentru a lucra pe diferite platforme educaționale sunt multe, însă consider că fiecare cadru didactic are libertatea de a alege modalitatea care i se pare cea mai potrivită, în funcție de nivelul de cunoștințe al elevilor sau ținând cont de interesele copiilor .
Așadar, cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, este ca toți cei implicați în procesul de evaluare, să dea dovadă de ingeniozitate / creativitate, astfel încât prin instrumenetele folosite în acest scop, evaluarea să fie continuă, completă și corectă . Evident, procesul evaluativ îşi poate îndeplini în totalitate funcţia fundamentală de feed-back doar atunci când, atât dascălul, cât şi şcolarii reuşesc să colaboreze nu pentru că trebuie, ci pentru că îşi doresc acest lucru, fiecare îmbunătăţindu-şi comportamentul în funcţie de reacţiile celuilalt.
BIBLIOGRAFIE:
*CERGHIT, I, Metode de învăţământ, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom, 2006;
*CUCOŞ, C., Pedagogie, Iaşi, Polirom, 2000;
*MANOLESCU, M., Evaluarea şcolară. Metode, tehnici, instrumente, Bucureşti, Editura Meteor Press, 2006.