În vasta literatură despre educație, pe bune se scrie atât de mult, în jurul acelorași concepte, încât dacă citești un articol sau o carte ai impresia că ai înțeles despre ce este. În continuare voi face un scurt rezumat.
Predarea este componenta prin care transmitem conținut către elev/student. De cele mai multe ori, predarea se rezumă la un proces unidirecțional, chiar dacă majoritatea autorilor de specialitate recomandă interacțiunea, care presupune o metodă de a testa (evalua) capacitatea elevului/studentului de a reține, înțelege și aplica ideile sau conceptele prezentate în procesul de predare.
Învățarea este componenta individuală, unilaterală, voită și foarte diversificată practicată de elev/student. Învățarea necesită pe lângă majoritatea teoriilor o puternică componentă de motivare. Motivația de a învăța, dincolo de teama unei note, este un factor social-cultural foarte complex, care cade atât în responsabilitatea profesorului dar mai ales a părintelui, indiferent de nivelul de studii.
Evaluarea… Offf evaluarea este cel mai mare chin, din punctul meu de vedere. Să predai e simplu. Poate fi chiar fun, dacă îți place ce faci. Poate fi challenging, sau poate fi o meserie pe care o faci, după care dormi liniștit. Învățarea nu e chiar treaba ta ca profesor. Ai un curriculum, ai livrat ce ai putut mai bine, să învețe elevul/studentul… că și tu ai făcut asta la rândul tău. Dar evaluarea e în responsabilitatea ta. Iar pentru asta atât profesorul cât și întreg sistemul educațional trebuie să asigure cele 3 caracteristici esențiale ale evaluării: să fie continuă, completă și corectă.
Dar de ce avem nevoie de evaluare?
O întrebare a cărei răspunsuri se găsesc în alte și multe alte întrebări, dar mai ales în funcțiile procesului de evaluare a mediului educațional în complexitatea sa. Alain Kerland consideră că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebări cheie:
Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?
În raport cu ce se (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?
Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?
Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea?
Structura procesului de evaluare, analizat în viziune sistemică de mai mulți autori cuprinde următoarele trei etape: verificarea, măsurarea și notarea.
Verificarea presupune colectarea de informații referitoare la nivelul performanțelor școlare ale evaluaților, respectiv la cunoștințele, abilitățile, capacitățile, competențele, comportamentele și atitudinile acestora, prin aplicarea unui ansamblu de strategii, metode, tehnici, procedee și instrumente.
Măsurarea reprezintă acțiunea de interpretare și aprecierea performanțelor evaluaților prin raportarea lor la indicatori de performanță, la sisteme de referință, la standarde de performanță, la sisteme de criterii de evaluare.
Notarea sau decizia de ameliorare, presupune precizarea și mai exactă, rafinarea semnificației atribuite prin măsurare, grație emiterii unor judecăți de valoare asupra rezultatelor și adoptării deciziei. În mare parte în literatura de specialitate formele de evaluare sunt structurate în:
metode tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice;
metode complementare (moderne): observarea sistematică a comportamentului, referatul/eseul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
Instrumente de evaluare
Pentru probele orale putem folosi fără nici o problemă comunicarea video-audio unu la unu, sau pur și simplu camerele web în grupurile de Skype sau Zoom, în care evaluatul să poată expune răspunsul la o întrebare sau o lecție învățată. Se poate.
După opinia mea probele scrise ies din discuție pentru instrumentele on-line. Inclusiv partea de teze scrise nu mai este aplicabilă.
Probele practice… doar dacă au aplicabilitate în mediul electronic.
Instrumentele de evaluare on-line ne pun la dispoziție o gamă largă de posibilități de evaluare, uneori tehnica fiind mult mai pregătită decât suntem noi dispuși să explorăm. Pe lângă recomandările descrise mai sus pentru elaborarea testelor, on-line-ul pune la dispoziția evaluatorilor un set de standarde și specificații dedicate instruirii asistate de calculator:
Oricât de performant sau prietenos ar fi o aplicație de evaluare on-line, aceasta nu poate înlocui pe deplin multiplele acțiuni ale feedback-ului învățării, acțiuni inițiate prin microdeciziile educatorului. Așadar, facem evaluare doar pentru că trebuie? Sau în aceste momente grele o facem pentru continuitate. O facem pentru a avea un scop. Pentru a nu ne izola de educație și de tot ceea ce înseamnă ea.
REFERINȚE:
Cucoș, C., Teoria și metodologia predării, Editura Polirom, Iași, 2010, ISBN: 978-973-46-0936-9
Florea, N.M., Valorificarea evaluărilor privind rezultatele școlare pentru ameliorarea procesului didactic, Editura ArsAcademica, March 2010, ISBN: 978-606-8017-47-1, https://www.researchgate.net/publication/230608787_Valorificarea_evaluarilor_privind_rezultatele_scolare_pentru_ameliorarea_procesului_didactic/citations
Tănase, M., Evaluarea – componentă esențială a procesului instructiv-educativ, Brașov, 2011, ISBN 978-973-0-11834-6, https://tanaseexpert.files.wordpress.com/2011/11/evaluarea-componenta-esentiala-a-procesului-instructiv-educativ1.pdf