Într-o lume în care utilizarea device-urilor mobile (telefoane, calculatoare, tablete etc.) a devenit indispensabilă; lume în care elevii percep aceste tipuri de instrumente ca o necesitate a vieții de zi cu zi, de care nu se pot despărți nici atunci când sunt în clasă, lume în care părinții și cadrele didactice reclamă utilizarea acestora în mod intensiv de către cei mici, tot nouă, adulților, ne revine misiunea de a-i deprinde pe elevi să folosească eficient aceste mijloace, să ne apropiem mai mult de lumea lor și să adaptăm aplicarea multiplă a noilor realități tehnologice ale zilelor noastre. În acest sens, instrumentele Web 2.0 devin, deopotrivă, un adevărat aliat al cadrelor didactice.
Padlet este o aplicaţie online care permite utilizatorilor să-și exprime cu ușurinţă opiniile pe un subiect comun pe un „avizier” virtual (wall). Peretele este, de fapt, o pagină web unde utilizatorii publică scurte mesaje conţinând text, imagini, clipuri video şi/sau legături. Poate fi folosit pentru sesiuni de brainstorming, a posta adrese de internet utile, teste de evaluare, cuvinte noi, termeni sau comentarii pe o temă dată. Colaboratorii pot fi invitaţi prin e-mail sau cu ajutorul URL–ului.
Learning Apps este o aplicaţie Web 2.0 concepută pentru a sprijini procesul de instruire prin metode interactive. Modulele/exerciţiile (denumite Apps) existente pot fi integrate direct în conţinuturile de învăţare corespunzătoare, sau redactate/ajustate la necesitate, dar pot fi şi elaborate online de utilizatorii.
Aplicaţia dispune de o variantă a site-ului în limba română, o interfaţă românească este în lucru. Categoriile încorporează majoritatea disciplinelor de studiu, se poate opta pentru mai multe limbi, iar tipurile de exerciţii care pot fi alcătuite sunt diverse pornind de la: Cuvinte încrucişate; Jocul Milionarii; Marchează în text; Quiz cu alegere; Quiz cu alegere; Completează tabel; Quiz cu introducere; Grilă ordonare; Joc-Perechi (Perechi imagini); Joc-Perechi (Text/Imagine); Ordonare cu hartă; Ordonare grupe; Ordonare pe imagini; Ordonează perechi; Puzzle-Grupe; Tabel ordonare; Rebus; Spânzurătoarea; Text spaţii goale; Completează tabel; Quiz cu introducere; Audio/Video cu inserări; Avizier; Caiet; Calendar; Chat; Mindmap; Scrieţi împreună.
LIVRESQ este un editor de resurse educaționale în format digital. Acesta facilitează crearea de lecții interactive și teste online, ce conțin texte, galerii de poze, animații, audio, video, diverși itemi de evaluare, quiz-uri și alte elemente, fără a fi necesare cunoștințe de programare. Lecțiile rezultate din LIVRESQ pot fi descărcate pentru a fi folosite offline sau pot fi partajate pe internet foarte ușor prin Biblioteca LIVRESQ, elevii putând avea acces la ele de pe orice tip de dispozitiv smart (telefon, tabletă, PC). De asemenea, pachetele de lecții și teste digitale unt compatibile cu soluțiile de tip Learning Management System, respectând SCORM, standardul consacrat în e-Learning la nivel internațional.
În ceea ce privește importanța introducerii instrumentelor de tip Web 2.0 în activitatea didactică, se cuvine să facem următoarele precizări: ele au rolul de a eficientiza procesul de predare-învățare-evaluare, de a stimula comunicarea între partenerii educaționali (cadre didactice, elevi, părinți) și de a facilita asimilarea conținuturilor științifice, de a forma competențe digitale reale, dar și de a evalua o serie de competențe definite la nivelul disciplinelor de studiu, dar și interdisciplinar.
Dimensiunea interactivă a acestor instrumente Web 2.0 este adaptată așteptărilor elevilor secolului XXI, care sunt alfabetizați pe cale digitală de la vârste foarte fragede. Astfel, aceste instrumente contribuie în mod semnificativ la eficientizarea procesului didactic.