Nu mai putem spune că ne uimește situația în care se regăsește școala românească în anul 2020. Cred că ar trebui să trecem deja de orice stare precum revolta, neputința, epuizarea sau frustrarea față de tot ceea ce se întâmplă astăzi. Spun că trebuie să trecem de aceste stări, nu pentru că nu ar fi valide, nu pentru că n-am fi îndreptățiți să le avem sau pentru că nu ne copleșesc zilnic, ci pentru că trebuie să găsim soluții reale pentru a salva ce se mai poate din ceea ce înseamnă educația copiilor noștri.
Avem la dispoziție numeroase resurse educaționale moderne ce se pretează pentru educarea online și în același timp ne oferă posibilitatea să ne desfășurăm activitatea cât mai aproape de ceea ce ne propunem. Problema apare în momentul în care ne dorim să realizăm evaluarea cât mai obiectivă a activității elevilor noștri și a nivelului de cunoștințe dobândit. În acest sens am aplicat câteva metode/tehnici pe care le-am considerat potrivite.
Platforma asq.ro oferă posibilitatea cadrelor didactice să realizeze evaluarea în mediul online într-un mod pe care eu îl consider benefic atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice. Există avantaje pentru profesori deoarece:
Activitate în timp real: în timp ce elevii dintr-o clasă au aplicația deschisă, profesorul poate vedea de pe telefonul său la ce lucrează fiecare, și detaliat, unde greșește fiecare;
Teste: testează elevii direct din aplicație și nu trebuie să mai corecteze pentru că nota este calculată automat pe baza baremului;
Lucrează diferențiat, în timpul unei ore pot da sarcini diferite elevilor, ajutându-i astfel pe cei cu lipsuri să recupereze ritmul;
Varietatea de materiale: pe lângă materialele deja existente în aplicație, pot crea propriul conținut, exerciții și teste, disponibile doar elevilor săi;
Teme: se dau teme elevilor direct din aplicație. Aceștia vor primi notificare în contul lor cu sarcinile ce trebuie rezolvate și timpul limită.
Avantajele pentru elevi:
Recompense: învățând, își cresc nivelul, obțin medalii, puncte și premii virtuale;
Colegialitate: își pot vedea colegii din clasă în aplicație;
Studiu interactiv: lucrează de unul singur, în ritmul său, la orice lecție, are la dispoziție explicații video, exerciții, jocuri, exemple, teste;
Jocuri: intră în competiții cu mai mulți utilizatori, câștigând puncte și avansând în nivel;
Progres: urmărește-ți evoluția și află cât la sută mai are până stăpânește o noțiune, un capitol sau o întreagă materie.
Teme: rezolvă pe aplicație temele primite de la profesorii săi
De asemenea, și părinții pot fi implicați în activitatea școlară online cu ajutorul aceste aplicații având posibilitatea să:
Urmărească în timp real pe aplicație evoluția, sarcinile și activitatea copilului său;
Primească instant notificări pe SMS sau email cu notele obținute în aplicație, cu temele nou adăugate sau nerezolvate;
Citească observațiile notate de profesori și să comunice cu aceștia;
Consider că mi-a fost un real folos accesarea acestui tip de aplicație pentru realizarea testelor de tip grilă în vederea aplicării testelor formative în perioada în care ne-am desfășurat activitatea online. Cel mai mare impediment a reprezentat, și încă mai reprezintă la ora actuală, lipsa mijloacelor tehnice necesare școlii online. Mulți dintre elevi nu au avut dispozitive la începutul perioadei și ulterior ne-am confruntat cu încă o problemă: necesitatea mai multor dispozitive simultan în aceeași familie. La acest aspect se pare că încă nu s-au gândit cei care ne solicită să lucrăm și online conform orarului. Cu ajutorul acestei aplicații am reușit să realizez evaluarea elevilor care au putut rezolva grilele nefiind presați de problema conectării la un anumit interval orar.
Vă atașez câteva imagini pentru a observa modalitatea prin care aplicația vine în sprijinul profesorilor, elevilor și părinților.