PROF. MĂNESCU EUGENIA MIRELA, GRADINIȚA JIROV, ȘCOALA GIMNAZIALA CORCOVA, MEHEDINȚI

Procesul de învăţământ reprezintă un ansamblu de acţiuni exercitate în mod conştient şi sistematic de către educatori asupra educaţilor, într-un cadru instituţional, şi care are drept scop formarea personalităţii educaţilor, în concordanţă cu idealul educaţional. Reprezintă cea mai înaltă formă de organizare şi desfăşurare a instruirii şi educaţiei. Activităţile de bază ale procesului de învăţământ sunt : predarea, ca aspect logic, învăţarea, ca aspect psihologic şi evaluarea.
A evalua înseamnă a determina măsura în care obiectivele propuse au fost atinse, eficienţa metodelor de predare – învăţare; pe baza informaţiilor obţinute activitatea fiind ameliorată la timp. Evaluarea preşcolară reprezintă un ansamblu de activităţii dependente de anumite intenţii. Acestea transcend datele imediate şi contingente, raportându-se la o serie de funcţii şi scopuri bine determinate. Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecţiona procesul educativ. Evaluarea, însă, nu vizează doar preşcolarul, ci şi educatoarea. Pentru educatoare, aceasta reprezintă un feed-back asupra eficienţei activităţii didactice desfăşurate; îi arată cât de eficient îşi dozează materialul, cât de bine comunică cu preşcolarii, cât de utile au fost metodele folosite în timpul predării. Deşi toate cadrele didactice se încred în onestitatea lor în ceea ce priveşte evaluarea, după cum observa G de Landsheere ( 1975), un profesor trebuie mereu să ştie ce succes a avut actul didactic pe care îl organizează. Astfel, prin intermediul evaluării, educatoarea poate afla ce au acumulat preşcolarii, ce lacune există în pregătirea acestora, care sunt posibilităţile şi ritmurile proprii de învăţare, interesele copiilor. În ceea ce îl priveşte pe copil, scopul principal al evaluării este de a supraveghea şi determina tendinţele acestuia de învăţare, ajutându-l să-şi cunoască şi să-şi dezvolte aptitudinile, formându-i deprinderi de muncă independentă.
Activitatea educativă în grădiniţă este complexă şi solicită forme de evaluare variate, multiple, adaptate la particularităţile preşcolarilor. Diversitatea situaţiilor didactice, precum şi multitudinea de obiective ale evaluării presupun conceperea şi aplicarea unor strategii diferite care să mijlocească procesul evaluativ. Astfel, în grădiniţă sunt utilizate următoarele strategii şi forme de evaluare. În grădiniţă putem vorbi de evaluare iniţială în momentul venirii copilului în instituţie şi evaluare finală, la părăsirea acesteia, când trebuie să i se completeze fişa psiho-pedagogică finală (profil de personalitate, inventar de cunoştinţe, interese şi posibilităţi de învăţare) pentru a se recomanda înscrierea la şcoală. Evaluarea inițială oferă educatoarei o reprezentare a potențialului de învățare, dar și a eventualelor lacune ce trebuie completate și a unor aspecte ce necesită corectare sau îmbunătățire. Ea nu își propune aprecierea performanțelor globale ale copiilor sau ierarhizarea lor și astfel se recomandă raportarea la bareme de evaluare (apreciere). Referitor la importanța evaluării inițiale, Ausubel preciza ”ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care elevul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință”. Ea oferă cadrului didactic posibilitatea de a avea o reprezentare cât mai exactă a situației existente și de a formula cerințele următoare. Pe baza informațiilor evaluării inițiale se planifică demersul pedagogic imediat următor și eventual a unor programe de recuperare.
Pentru ca evaluarea inițială să fie urmată de rezultatele scontate,e nevoie să se țină seama de următoarele: tratarea diferențiată a copiilor, selecția riguroasă a conținutului învățării, utilizarea a acelor metode și procedee didactice care să antreneze cel mai mult capacitățile intelectuale,care asigură învățarea activă și formativă, îmbinarea eficientă și alternarea formelor de activitate la clasă (frontală, individuală și pe grupe). Evaluarea predictivă poate fi considerată o strategie psiho-pedagogică distinctă, deoarece poate fi desfășurată nu numai la începutul anului școlar, ci și la mijlocul sau sfârșitul lui, atât înaintea unor teme, cât și în orice moment al ei. Pe de altă parte, această strategie nu se limitează la testarea cunoștințelor educabililor deoarece își propune, de cele mai multe ori,și evidențierea unor priceperi și aptitudini. Evaluarea inițială este utilă pentru refacerea sau remedierea unor stări de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperare sau de refacere a noțiunilor fundamentale ce vor fi implicate în susținerea învățării următoare, pentru a omogeniza, într-un fel, fondul de cunoștințe și abilități indispensabile unui nou proces. Pentru a crește impactul pozitiv al evaluării inițiale, se evidenţiază reușitele preşcolarilor până în acel moment. Aceste reacții au contribuit la creșterea încrederii în forțele proprii și au catalizat energii noi în direcția realizării planului individualizat de învățare. Atenția va fi concentrată întotdeauna pe aspecte care pot face obiectul schimbării,cu evitarea supraîncărcării copiilor cu excesiv de mult feedback transmis într-o singură sesiune. Se vor urmări căile de mers împreună înainte, prin împărtășirea ideilor și explorarea soluțiilor posibile și nu prin formularea excesivă de sugestii. Întotdeauna se aleg cu mare atenție itemii care au alcătuiesc evaluarea inițială,ținând seama de prevederile curriculumului pentru învățământul primar și pentru ca aceasta să reflecte cât mai obiectiv nivelul de pregătire al preşcolarilor,pe care să se plieze cât mai bine pregătirea următoare.
Evaluarea, în general,deci și cea inițială, are rolul de a regla permanent și a forma în spiritul unor decizii realiste atât cu privire la curriculum cât și la resursele umane implicate. Importanța ei este cu atât mai mare, cu cât este cunoscut faptul că” este mai ușor să previi decât să vindeci”. Astfel și în cadrul procesului de evaluare prevenirea și controlul sau monitorizarea permanentă a nivelului de reușită a elevilor pot contribui la intervenții și decizii pertinente și prompte din partea cadrului didactic.
O evaluare inițială, urmată de o evaluare continuă constituie un autentic instrument de lucru al dascălului, cu ajutorul căruia se perfecționează activitatea pusă în beneficiul educabilului. Aşadar, prin evaluare, educatoarea îşi îndeplineşte misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru o integrare fără disfuncţii în şcoală, de a urmări ce se întâmplă cu el şi după terminarea grădiniţei, furnizând învăţătorilor datele necesare continuării acţiunii instructiv-educative pe diferite trepte. Urmând paşii unei evaluări eficiente şi respectând cerinţele acesteia, constituie o modalitate de a moderniza procesul de învăţământ, precum şi de a spori rolul educaţiei în formarea personalităţii.
 
BIBLIOGRAFIE:
1. Ausubel, P. D., Robinson, R. F.( 1981) – „ Pedagogia secolului XX. Învăţarea în şcoală”, București, EDP.;
2. Voiculescu, E., (2001) – „ Pedagogie preşcolară”, Editura Aramis ;
 3. Ionescu, M., (2003) – „Cartea educatoarei” Ghid practic-aplicativ, Târgu Mureş
4. Cucoş, C., (2006) – „Teoria şi practica instruirii şi evaluării”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, Pedagogie, Editura Polirom;
5. Radu, I. T. ( 1999) – „Evaluarea în procesul didactic”, Bucureşti, EDP.