O întrebare a cărei răspunsuri se găsesc în alte și multe alte întrebări, dar mai ales în funcțiile procesului de evaluare a mediului educațional în complexitatea sa. Alain Kerland consideră că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebări cheie:
Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?
În raport cu ce se (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?
Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?
Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea?
Personal nu am reușit să parcurg prea multe materiale de docimologie (disciplina care studiază sistematic examenele și concursurile, în scopul îmbunătățirii condițiilor și structurii lor), docimantică (tehnica examenelor) sau doxologia (studiul sistematic al rolului pe care îl joacă evaluarea în educația școlară), dar presupun că o mare parte din răspunsurile pe care le căutăm sunt bine descrise acolo.
Etapele evaluării
Structura procesului de evaluare, analizat în viziune sistemică de mai mulți autori cuprinde următoarele trei etape: verificarea, măsurarea și notarea.
Verificarea presupune colectarea de informații referitoare la nivelul performanțelor școlare ale evaluaților, respectiv la cunoștințele, abilitățile, capacitățile, competențele, comportamentele și atitudinile acestora, prin aplicarea unui ansamblu de strategii, metode, tehnici, procedee și instrumente.
Măsurarea reprezintă acțiunea de interpretare și aprecierea performanțelor evaluaților prin raportarea lor la indicatori de performanță, la sisteme de referință, la standarde de performanță, la sisteme de criterii de evaluare. În general, evaluarea se referă la acordarea unei semnificații cantitative caracteristicilor calitative, măsurarea, în calitate de componentă a evaluării se referă la acordarea unor semnificații.
Notarea sau decizia de ameliorare, presupune precizarea și mai exactă, rafinarea semnificației atribuite prin măsurare, grație emiterii unor judecăți de valoare asupra rezultatelor și adoptării deciziei. În actul evaluativ decizia este luată ca urmare a asocierii rezultatelor cu scări de notare și acordării de note sau calificative școlare. Notarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de apreciere prin note școlare a progresului școlar realizat de elevi, respectiv cuantificarea nivelului lor de cunoștințe, abilități, capacități, atitudini, aptitudini, etc.
Forme de evaluare
În mare parte în literatura de specialitate formele de evaluare sunt structurate în:
*metode tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice;
*metode complementare (moderne): observarea sistematică a comportamentului, referatul/eseul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
A se preciza că nu am identificat în literatura românească o metodă modernă de evaluare cu ajutorul calculatoarelor, chiar dacă aceasta este tratată de multe ori ca suport al evaluării în multe articole. În continuare voi încerca să fac abstracție de la electronic.
În oricare din formele de evaluare prezentate, în momentul realizării structurii testului de verificare trebuie să avem în vedere corelarea conținutului cu obiectivele învățării: cunoaștere, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare, aptitudini și deprinderi.
După elaborarea testului acesta trebuie validat. Validitatea testului recunoaște dacă acesta măsoară ceea ce este destinat să măsoare.
Conținut: cunoașterea conținutului;
Construct: inteligența, creativitatea, capacitatea de a rezolva probleme;
Concurență: verifică dacă are cunoștințe și din alte domenii conexe concurente;
Predictivă: dacă va putea folosi acele cunoștințe în materii viitoare;
Fidelitatea testului – obținerea de rezultate constante în cazul aplicărilor succesive;
Obiectivitatea – gradul de apreciere între diferiți evaluatori independenți;
Aplicabilitatea – concordanța dintre forma și conținutul testului.
Menționez că validitatea testului este un proces care poate produce rezultate corecte abia după mai multe cicluri de examinare. În istoria evaluărilor mele on-line, am încercat de multe ori să asigur că testul a fost obiectiv și fidel prin compararea graficelor de tip Gauss aplicate pe rezultate obținute de diferite generații de elevi, de studenți.
BIBLIOGRAFIE :
Cucoș, C., Teoria și metodologia predării, Editura Polirom, Iași, 2010, ISBN: 978-973-46-0936-9
Florea, N.M., Valorificarea evaluărilor privind rezultatele școlare pentru ameliorarea procesului didactic, Editura ArsAcademica, March 2010, ISBN: 978-606-8017-47-1, https://www.researchgate.net/publication/230608787_Valorificarea_evaluarilor_privind_rezultatele_scolare_pentru_ameliorarea_procesului_didactic/citations
Tănase, M., Evaluarea – componentă esențială a procesului instructiv-educativ, Brașov, 2011, ISBN 978-973-0-11834-6, https://tanaseexpert.files.wordpress.com/2011/11/evaluarea-componenta-esentiala-a-procesului-instructiv-educativ1.pdf