PROF. MLADIN ADRIANA LICEUL TEORETIC ,,MIHAI VITEAZUL” BAILEȘTI

 Ȋn învățământul contemporan este evident că modul de evaluare influențează în mare măsură predarea. De aceea, excesele pot genera efecte negative, mai ales atunci când evaluarea devine un scop în sine ori când se reduce doar la o metodă sau la un numar redus de metode. Vom încerca, tocmai de aceea, să oferim cât mai multe sugestii și informații care să permită transformarea evaluării curente într-un instrument util pentru cunoașterea elevului și, implicit, pentru atingerea obiectivelor învățării. Există trei tipuri de evaluare: inițială, continuă și sumativă.
 Evaluarea initială testează cunoștințele la început de an școlar pentru a cunoște nivelul de la care se pornește.
 Evaluarea curentă este necesară în școala, pentru că oferă posibilitatea de a cuantifica actul învățării atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Nu este ușor să faci acest lucru și adesea auzim critici dure referitoare la evaluare, fie pentru că nu este suficient de exactă, fie pentru că pare a „încurca” procesul de predare-învățare, prin distorsionarea curriculei, fie pentru că, aparent, nu constituie o bază serioasă de anticipare a performanțelor celor evaluați și deci nu este validă. Cu toate acestea, nu numai sistemul de învățământ nu se poate lipsi de evaluare, dar nici societatea în general. Evaluarea folosită corect pe baza unor criterii prestabilite poate oferi un important feedback atât profesorului și cât elevului, devenind un element motivațional esențial.
 Evaluarea sumativă sau cumulativă se realizează la finalul unui ansamblu de activități de învățare corespunzatoare dobândirii rezultatelor învățării avute în vedere de o temă, un capitol, o unitate de învățare. Este asociată modulului tradițional de verificare a pregătirii elevilor, evidențiază achizițiile și sancționează lipsa acestora sau erorile constatate. Este în relație cu bilanțul periodic privind activitățile de învățare și evidențierea rezultatelor individuale ale elevilor exprimate în note prin care sunt realizate selecții, clasificări. Evaluarea sumativă certifică în ce masură elevii, la sfârșitul unei perioade de învățare, au dobândit rezultatele învățării așteptate.
 Autoevaluarea constituie un mijloc de formare a elevilor prin activitati in care sa fie familiarizati cu criteriile de apreciere pe care cadrul didactic le foloseste si ajutati sa inteleaga semnificatia notelor acordate. Tehnici folosite pentru formarea si educarea atitudinii de autoapreciere: ·„notarea in colaborare cu altii” (cu elevii); ·„autonotarea controlata” – elevul examinat propune nota care este apoi revizuita si definitivata de cadrul didactic, eventual cu consultarea celorlalti elevi; ·autocorectarea sau corectarea lucrarilor colegilor – (prin schimb de lucrari); ·„notarea reciproca” – un grup de elevi ,stabilit pentru o perioada limitata, face aprecieri sub indrumarea cadrului didactic; ·„metoda aprecierii obiective a personalitatii” (Gh. Zapan). Nu trebuie sa uitam insa ca focalizarea exagerata pe evaluare in procesul instructiv-educativ ne poate face sa ignoram aspecte sensibile ale acestuia, care nu se pot masura usor. Pentru inceput, ar fi poate util sa discernem intre diferite tipuri de evaluare: normativa, criteriala si auto-competitiva. Daca aplicam un test pentru a alege pe cei mai buni 10% dintre elevi, pe care apoi sa ii pregatim pentru, sa zicem, olimpiada, aceasta va fi o evaluare normativa, care compara elevii intre ei si ii recompenseaza pe cei mai buni (vor fi inclusi in lotul olimpic). Notele arata nivelul celor care concureaza, raportat la o norma prestabilita. Avantajul acestei evaluari este ca variatiile de dificultate a testului de la un an la altul nu afecteaza notele; este insa o evaluare nedreapta, deoarece competitorii pot fi mai buni de la un an la altul. Evaluarea criterială măsoară ce poate face un elev la un moment dat cu ceea ce știe. Este o metodă de evaluare foarte bună, dar este absolut necesar să fie definite cu rigurozitate criteriile, altfel evaluatori diferiti (sau chiar același evaluator) pot aplica standarde diferite. Tocmai de aceea, evaluarea criterială trebuie raportată la obiectivele de invatare. Aceste doua tipuri de evaluare au in mod evident avantaje, dar si limite. Un mod alternativ de abordare a evaluarii este cea auto-competitiva, care se raporteaza in modindividual la fiecare elev in parte. In acest caz, se va lua ca punct de reper nivelul fiecarui elev si se va evalua diferentiat progresul realizat de acesta. Acest tip de evaluarea implica informarea prealabila a elevului asupra criteriilor importante pe care trebuie sa le indeplineasca intr-un anumit interval de timp. Sună complicat si laborios, dar in fapt este mult mai usor decat pare. Elevului i se arată ce anume nu știe să facă (concret, unul/ două elemente), ce ar trebui să facă pentru a și le însuși și până când; se menționează totodată și „răsplata” pentru realizare. Evaluarea auto-competitivă este deci un feedback informal ce se dă elevului chiar in timp ce învață.
 
BIBLIOGRAFIE:
*Chis, V – Pedagogia contemporana. Pedagogia pentru competente, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj- Napoca, 2005
*Cucos, C. – Pedagogie, Ed. Polirom Iasi, 1999
*Ionescu, M., Radu, I. – Didactica moderna, Ed. Dacia Cluj- Napoca, 2001
*Joita, E. – Pedagogia, Ed. Polirom Iasi, 1999.