Evaluarea didactică este un procedeu psihopedagogic complex de stabilire a valorii unor procese, comportamente, performanţe, prin raportarea acestora la un set de criterii prestabilite, cu valoare de ,,etalon”. În funcţie de aplicabilitate, la nivelul activităţii instructive-educative, evaluarea este concepută sub forma următoarelor ipostaze: evaluarea randamentului şcolar al elevilor, evaluarea activităţii didactice a profesorilor, evaluarea programelor educaţionale, evaluarea instituţilor de învăţământ şi evaluarea sistemului de învăţământ.
Dintre cele trei componente ale spiralei educaţiei, predare-învăţare-evaluare, cea din urmă este considerate,, un subiect sensibil în orice sistem de învăţământ” deoarece efectele acţiunilor evaluative se fac simţite nu numai în interiorul sistemului educaţional, ci şi in afara lui, respective în plan cultural, social şi chial politic.
Pe de alta parte, între instruire-învaţare-evaluare există o relaţie de intercondiţionare reciprocă, fiecare dintre ele realizându-se prin raportare la celelalte. Nu este corect să evaluăm ce nu s-a predat, respective învăţat, dar nici nu are sens să se predea, respective învăţa, ceea ce nu se evaluează.
Încercând o definire a evaluării în sensul ei larg, se poate spune că evaluarea este o activitate care are în vedere toate acele procese şi produse ce reflectă atât natura cât si nivelul performanţelor atinse de elevi în învăţare; evidenţiază gradul de concordanţă a rezultatelor învăţării cu obiectivele educaţionale propuse; oferă informaţiile necesare adoptării deciziilor educaţionale optime.
Evaluarea îşi dovedeşte necesitatea din cel puţin trei perspective: a cadrului didactic responsabil de formarea elevilor, a elevului şi a societăţii ca beneficiară a “produselor” sistemului educaţional.
Din perspective profesorului, evaluarea se impune ca o necesitate deoarece prin intermediul ei cadrul didactic obţine informaţii privind calitatea prestaţiei sale didactice şi are posibilitatea de a adopta măsuri care să eficientizeze stilul de învăţământ pe care-l promovează.
Din perspective elevului, evaluarea exercită un impact considerabil în mai multe planuri. Astfel, ea orientează şi dirijează activitatea de învăţare a acestuia ajutându-l să-şi formeze un stil de învăţare; oferă posibilitatea cunoaşterii gradului de îneplinire a sarcinilor şcolare contribuind la formarea unei imagini de sine cât mai corecte; determină efecte pozitive în planul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor prin repetarea, sistematizarea pe care le prilejuieşte; produce efecte în planul relaţionării elevului cu ceilalţi membrii ai grupului şcolar din care face parte; influenţează dezvoltarea psihică a elevilor în multiple planuri ale personalităţii lor.
Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoştinţelor sau ca mijloc de măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecţionare, ce presupune o strategie globală a formării. Operaţia de evaluare nu este o etapă supraadăugată ori suprapusă procesului de învăţare, ci constituie un act integrat activităţii pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeţei secvenţelor educative, a componentelor procesului didactic şi un mijloc de fixare, delimitare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.
Din cele enumerate mai sus se poate desprinde cu uşurinţă concluzia că evaluarea joacă în procesul de învăţământ un rol informativ, dar mai ales formativ, că nu se poate realiza instruire şi educare fără evaluare, fără autoevaluare. Prin noile metode de evaluare (referatul, investigaţia, proiectul, portofoliul, observarea sistematică a comportamentului şi activităţii elevului, autoevaluarea) se urmăreşte diversificarea controlului activităţii şcolare având ca finalitate formarea unor competenţe şi capacităţi operaţionale în mai multe domenii. Evaluarea trebuie să stimuleze elevii pentru a-şi ameliora rezultatele, să evidenţieze progresul şi nu incapacitatea lor de a realiza anumite cerinţe şcolare. Finalitatea evaluării trebuie să ofere o oglindă a nivelului de pregătire a elevului de-a lungul unei perioade de şcolaritate.
BIBLIOGRAFIE:
Constantin Cucoş – Pedagogie, editura Polirom, 2006
Cristian Stan – Teoria evaluării didactice, curs, 2003-2004
Gheorghe Tomşa – Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Bucureşti, 2005