Evaluarea trebuie privită ca parte intrinsecă a demersului didactic, și nu așa cum fusese privită în didactica tradițională, independent de procesul de predare-învățare.
Conform autorilor cursului din cadrul programului național „Dezvoltarea Competențelor
de Evaluare ale cadrelor didactice”, funcțiile principale ale evaluării sunt de:
a) diagnosticare – identificarea nivelului de performanță, a ceea ce și-a însușit sau nu elevul;
b) prognosticare – stabilirea demersurilor didactice prin care elevul să își formeze și/sau dezvolte competențele propuse; este complementară celei dintâi;
c) reglare a procesului instructiv-educativ;
d) selecție – ierarhizare a elevilor ca urmare a rezultatelor obținute;
e) certificare – recunoașterea dobândirii sau dezvoltării unor competențe, în urma susținerii unui examen;
f) motivare a învățării; de activare a autocunoașterii, a metacogniției;
g) consiliere – orientare a deciziei elevului sau a părinților; orientare școlară și/sau profesională.
Dată fiind situația actuală, fiecare profesor trebuie să își personalizeze demersul didactic, astfel încât să formeze competențele-cheie necesare elevilor, prin altfel de metode, specifice învățământului online.
Astfel, evaluarea online se poate face prin diverse metode, dintre care cele mai potrivite ar fi eseul și testele de tip chestionar. Prin intermediul eseurilor, elevii își utilizează creativitatea, au mai mult timp la dispoziție pentru realizarea lor, însă, pe de altă parte, sunt dificil de evaluat cu obiectivitate de către profesor și nu pot fi evaluate automat.
Testele de tip chestionar sunt aplicabile în orice domeniu și necesită efort din partea dascălului în pregătirea întrebărilor și a răspunsurilor. Aceste teste nu pun accent pe creativitate, însă oferă o evaluare cu un nivel înalt de obiectivitate (răspunsuri „da/nu”, „adevărat/fals”, răspunsuri multiple).
Referitor la evaluarea formativă, C. Bryan și K. Clegg (2007) sunt de părere că evaluarea și învățarea trebuie să fie percepute în tandem, fiecare contribuind la dezvoltarea celeilalte. De asemenea, McInnis și Devlin (2002) precizează că: „o evaluare bine construită are conținuturi rezonabile (astfel încât elevul să nu fie nevoit să se bazeze pe reproducerea informațiilor) și oferă posibilitatea elevului de a se autoevalua, de a repeta, exersa, aplica și de a primi feedback. Evaluările concepute atent contribuie direct la modul în care elevul se raportează la studiu și indirect, dar major, la creșterea calității învățării.”
BIBLIOGRAFIE:
Bryan, Cordelia (Editor), Clegg, Karen, Innovative Assessment in Higher Education, Routledge, 2007.
James, R., McInnis, C., and Devlin, M., Assessing learning in Australian universities : ideas, strategies and resources for quality in student assessment, Melbourne : Centre for the Study of Higher Education ; Canberra : Australian Universities Teaching Committee, 2002.
Stoica, A., Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.