DIN CULISELE EVALUĂRII

PROF. PRICOP ELENA-LĂCRĂMIOARA ȘCOALA PROFESIONALA MOGOȘEȘTI-IAȘI

Sensul general al conceptului de strategie este acela de „modalitate de concepere, linie de orientare în viziune sistemică şi pe termen mediu sau scurt a proceselor educaţionale”(M. Ionescu, 2003). În sens pedagogic restrâns, se pot defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace şi forme de organizare a activităţii educaţionale, integrate sistemic şi operaţional, care vizează construirea experienţelor de învăţare, formarea de abilităţi, capacităţi etc.
 Componente importante ale strategiei sunt: metode si procedee, mijloacele de învăţământ, formele de organizare a activităţii.
Metoda (gr. metha = către, spre; gr. odos = cale, drum) reprezintă drumul, calea de urmat de către profesor şi elevi, în vederea atingerii obiectivelor. Metodele reprezintă modalităţi de acţiune prin intermediul cărora, elevii, sub tutela profesorului sau independent, îşi pot asimila cunoştinţe, forma şi dezvolta priceperi, deprinderi, atitudini.
 În vremurile dificile pe care le trăim, devine tot mai greu să facem ceea ce se numește școala online. Pentru că profesorii sunt inventivi, reușim să ne adaptăm. Problemele care intervin sunt de natură tehnica, însă. În funcție de clasă, de materia predată, de specificul vârstei elevilor, se pot folosi metode alternative de evaluare. Metodele alternative sau complementare nu le înlocuiesc pe cele tradiționale, ci au rolul de a se împleti cu acestea, astfel încât evaluarea rezultatelor să fie optimă. Dintre metodele complementare de evaluare fac parte:
· Observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor;
· Portofoliul;
· Proiectul;
· Referatul;
· Investigația;
· Autoevaluarea.
 Mijloacele de învăţământ se referă la ansamblul materialelor naturale (obiecte din realitatea înconjurătoare, în forma lor naturală – minerale, plante, animale, aparate, utilaje, instalaţii, maşini etc.) sau realizate intenţionat (modele, planşe, hărţi, chestionare, teste, portofolii, instalaţii pentru laboratoare, laboratoare fonice, jocuri didactice, simulatoare didactice, mijloace tehnice de instruire etc.) care sprijină atingerea obiectivelor activităţilor instructiv-educative (M. Ionescu, 2003, p. 249).
Proiectul este o metodă interactivă care constă într-o activitate mai amplă decât investigaţia. Poate fi individual sau de grup. Începe în clasă, se desfăşoară acasă şi se încheie în clasă (tema proiectului, planificarea activităţii, surse bibliografice, metodele de lucru, corectitudinea, acurateţea ştiinţifică, generalizarea problemei, precăutarea, căutarea, interpretarea, comunicarea, evaluarea).
Portofoliul reprezintă o colecţie de informaţii despre procesul şcolar al unui elev, obţinut printr-o varietate de metode şi tehnici de evaluare, selecţii de însemnări care exemplifică reflecţii, originalitate, înţelegere, produse care arată procesul de dezvoltare – început, planificare, revizuiri, produse elaborate – tip variate, produse care indică interesele, stilul elevului şi folosirea unei varietăţi de inteligenţă. La fiecare materie copiii realizează portofolii cu diverse teme date. Este o metodă foarte eficientă şi plăcută elevilor.
 În literatura română de specialitate, una dintre cele mai cunoscute clasificări ale metodelor este realizată de I. Cerghit (1997,2006):
* metode de comunicare:-orale: expozitive (descrierea, explicaţia, prelegerea, instructajul); -conversative (conversaţia, discuţia, problematizarea); -scrise (lectura, lucrul cu manualul, cartea); -oral vizuale (instruirea cu ajutorul filmelor, prin radio, TV, tehnicile video);- interioară (reflecţia personală);
* metoda de explorare: -directe (observaţia, lucrările experimentale, studiul de caz); -indirecte (demonstraţia, modelarea);
* metode de acţiune:-reală (exerciţiul, lucrările practice, aplicaţiile tehnice, elaborarea de proiecte, activităţi creative);-simulată (jocurile de simulare-asumarea de roluri, învăţarea pe simulatoare);
* metode de raţionalizare-metode algoritmice, instruirea programată, instruirea asistată de calculator.
 Elevul trebuie pus permanent în situaţia de a face, a judeca, a coopera, a da răspunsuri, a avea păreri, a analiza răspunsurile auzite, a ajunge la identificarea răspunsurilor corecte, din care apoi descoperă cunoştinţele noi. Nu este cazul să absolutizăm utilizarea metodelor moderne în detrimentul celor clasice. Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va trebui să ştie să adapteze demersul didactic.
 
BIBLIOGRAFIE:

Ghid de evaluare, Limba şi literatura română, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001
Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1973
Mihaela Secrieru, Didactica limbii române, Iaşi, 2003

 Internet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *