Evaluarea, urmăreşte, prin conţinutul său, să identifice modul în care obiectivele stabilite se înfăptuiesc în activitatea practică. Tehnologia digitala a facilitate, în bună măsură continuarea unor activități didactice la distanță, inclusiv a evaluarii, în perioada suspendării cursurilor. Cu toate acestea, o parte din activitatea didactică față-în-față nu se poate face online/ la distanță, având astfel un impact negativ asupra învățării temeinice. Exista dificultăți reale în derularea activităților didactice în mediul online din cauza absenței unor instrumente tehnice care sa inlocuiasca activitățile pe care profesorii le desfășoară la clasă. Lipsesc sau, oricum, sunt foarte putine cele destinate obținerii feedback-ului și realizării activităților de evaluare. De aceea, indicate ar fi platformele dedicate activităților didactice online, acele Virtual Learning Environment, nu cele destinate întâlnirilor de lucru în spațiul virtual sub forma videoconferințelor, cum ar fi: Skype, Meets, Zoom, Messenger.
Pentru a cunoaşte gradul de asimilare al cunoştinţelor, evoluţia si nivelul elevilor, dar şi pentru a stimula activitatea elevilor, si în mediul online, este necesară evaluarea la începutul, sfarşitul şi pe tot cuprinsul procesului didactic. Strategiile de evaluare sunt definite de modul în care este conceput actul de evaluare în raport cu desfăşurarea procesului tehnologic.
Aceste trei tipuri definesc trei strategii de evaluare care “se disting prin modul de integrare în procesul didactic”.
I.T. Radu defineşte strategiile ca fiind “definite de modul în care este conceput actul de evaluare în raport cu desfăşurarea procesului pedagogic”.
După modul în care se integreaza în desfăşurarea procesului didactic, identificăm trei ramuri principale ale evaluării: iniţială, formativă şi cumulativă.
1. Evaluarea iniţială, activitate strategică, orientativă care se realizează la început de an şcolar. “Angajează operaţii de măsurare, apreciere, decizie la începutul activităţilor de instruire, în vederea cunoaşterii nivelului psihopedagogic real al colectivului de elevi, exprimate în termeni de performanţă şi competenţe actuale sau potenţiale.” Evaluarea iniţială realizează două funcţii:
Diagnostică: – ilustrează măsura în care elevii stăpanesc cunoştinţele şi şansele pe care le au în cazul angajării lor într-un nou program.
Prognostică: – permite anticiparea rezultatelor în cazul angajării într-un nou program.
Evaluarea iniţială are o importanţă deosebită deoarece oferă posibilitatea cunoaşterii potenţialului de învăţare al elevilor la începutul unei activiţaţi, de a şti, aproximativ, posibilitatea pe care o are fiecare elev de a se integra în noul program de instruire, dacă vor înţelege ce va fi predat.
2. Evaluarea sumativă/cumulativă: “modul de evaluare dinamică a rezultatelor şcolare realizate predominant, prin verificări funcţionale, pe parcursul programului, încheiată cu o evaluare globală de bilanţ la sfarşitul unor segmente de activitate, relativ mari”.
Acest tip de evaluare oferă posibilitatea aprecierii modului în care au fost realizate obiectivele. Deci, evaluarea sumativă angajează operaţii de măsurare – apreciere – decizie, în timp sau la sfarşitul unei activităţi didactice, cu scopul conoaşterii nivelului de cunoştinţe a elevilor. Pe baza acestei evaluări, pe langă stabilirea gradului în care obiectivele eu fost atinse, se realizează şi clasificarea subiecţilor în cadrul grupului din care fac parte.
Din punct de vedere practic, evaluarea sumativă se realizează printr-o serie de verificări parţiale, încheiate cu o evaluare de bilanţ. Astfel îndeplineşte două funcţii principale: de “verificare” a rezultatelor finale şi de “comunicare” în exterior a rezultatelor. De asemenea, se realizează şi o “certificare” a competenţelor formate.
Exemple în ceea ce priveşte evaluarea sumativă pot fi tezele date la final de semestru, verificand o arie extinsă de cunoştinţe.
3. Evaluarea formativă/continuă care “se desfăşoară pe tot parcursul unui itinerar pedagogic sau la sfarşitul unei unităţi de studiu, e frecventă şi îi permite elevului să-şi remedieze erorile şi lacunele imediat după apariţia lor şi înainte de declanşarea unui proces cumulativ”.
Evaluarea formativă se bazează pe funcţionarea retroactivă şi constituie informaţia de care elevul şi profesirul au nevoie pentru a afla dacă obiectivele prevăzute au fost atinse şi permit continuarea procesului spre obiective mai complexe.
Utilizarea acestui tip de evaluare angajează operaţii de măsurare – apreciere – decizie pe tot parcursul unei activităţi de instruire. De asemenea, se stimulează participarea întregului colectiv al clasei prin proiectarea unor sarcini de învăţare diferenţiată.
Avănd un caracter permanent, pe măsură ce procesul didactic se derulează, profesorul are în vedere ambele operaţii (comanda şi controlul) prin informaţiile pe care le culege despre efectele acţiunii sale, intervenind cu modificările şi ameliorările care sunt necesare. “Evaluarea se realizează din mers, frecvenţa verificărilor fiind mai mare, informaţiile acumulate sunt verificate imediat, prin intervenţiile promte ale profesorului”.
Evaluarea formativă este o activitate laborioasă cu patru etape:
măsurarea rezultatelor şi constatarea greşelilor;
diagnosticarea procesului;
identificarea unor procedee prin care pot fi remediate greşelile;
măsurarea efectelor procedeelor utilizate.
De asemenea, evaluarea formativă trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fie continuă, analitică şi să se facă în raport cu obiectivele instruirii. Ea presupune o mai mare frecvenţă a verificărilor, deoarece se desfăşoară mai ales pe frecvenţe relativ mici de activitate. Caracterul de sondaj al evaluării este eliminat prin utilizarea acestui tip de evaluare deoarece ea îşi propune să-i verifice pe toţi elevii.
Exemple ale evaluării formative sunt toate extemporalele date, indiferent dacă acestea sunt date din lecţia de zi sau dintr-un set de lecţii, un capitol (de exemplu din capitolul “Poezia modernistă”).
4. Evaluarea predictivă este considerată de unii specialişti, o strategie psihopedagogică distinctă pentru că poate fi folosită atat la începutul anului, cat şi la mijlocul şi la sfarşitul lui, dar înaintea oricărei teme. Ea îşi propune evidenţierea unor priceperi, deprinderi şi aptitudini. Instrumentele specifice de lucru sunt testele care permit să se prevadă randamentul elevului într-un anumit domeniu.
BIBLIOGRAFIE:
Cristea, Sorin, “Dicţionar de pedagogie”, Grupul editorial Litera Internaţional, Chişinău, Bucureşti, 2000;
Muyer, Genevieve, “De ce şi cum evaluăm”, Ed. Polirom, 2000;
Nicola, Ioan, “Tratat de pedagogie şcolară”, EDP, R.A., Bucureşti, 1996;
Radu, Ioan, T – “Evaluarea în procesul didactic”, EDP, Bucureşti, 2000;
Stungci, Constantin, “Evaluarea şcolară”, Ed. de Vest, Timişoara, 1999