În fața unei situații noi, a unui context ce ne-a privat și încă ne privează de contactul fizic cu elevii noștrii, de mângâierea blândă pe cap sau de mișcarea aprobatoare din cap, ne rămâne, totuși, zâmbetul. Zâmbetul pe care elevii îl pot vedea online. Chiar dacă la început a fost mai greu, am cercetat, ne-am documentat, am descoperit, am participat la cursuri (tot online) și am reușit să facem activitatea noastră plăcută și online.
Astfel, din martie și până acum, am experimentat diverse metode, tehnici, aplicații, platforme care să mă ajute în predarea online.
Având elevi mici (clasa a II-a), pentru evaluarea formativă, foarte util a fost pentru mine Jamboardul, pe care elevii îl utilizează acum cu mare ușurință, fie scriind, fie lipind postit-uri, inclusive lucrând în perechi (3-4 elevi pe o foaie). De altfel, le place să scrie și în chat, să spună acolo păreri, idei, soluții.
Pentru evaluările sumative am folosit mai ales Google Forms și liveworksheets.
Am apelat, mai des decât înainte, la proiecte pe care elevii și le-au prezentat unii altora, exersând în același timp și comptetențe ca vorbitul în public, structurarea ideilor, competențe digitale (word, powerpoint, paint, ChatterKid).
Bineînțeles că evaluarea orală rămâne de bază în acest context, întrucât implicarea este absolut esențială și trebuie să creăm o interacțiune umană mai profundă și mai semnificativă, să îi lăsăm să comunice deschis, să capete curaj și încredere.
Există un număr de beneficii percepute în utilizarea computerelor în procesul de evaluare care pot fi enumerate ca: posibilitatea de a nota cu rapiditate şi în mod adecvat un număr mare de răspunsuri, monitorizarea răspunsurilor elevilor, evaluarea poate avea loc într-un mediu cu acces deschis, evaluările pot fi păstrate şi reutilizate, furnizarea de feedback imediat.
Nu se poate spune, în acest context, care instrument/ aplicație/ platform este cea mai bună. Important este să căutăm în continuare, să nu ne fie teamă să aplicăm mereu lucruri noi, să îi lăsăm pe elevi să exploreze, să învățăm de la ei.
PROFESOR ÎNV. PRIMAR OANCE GEORGIANA
26
ian.