Începând cu 11 martie 2020, ca urmare a deciziei Ministerului Educației și Cercetării de a suspenda cursurile față-în-față, sistemul de învățământ se reorientează către practici noi de comunicare și de cooperare prin care să asigure continuitatea învățării și funcționarea organizațională. Măsurile instituite prin starea de urgență ne relevă maniere diferite, câteodată inedite, de a fi și a acționa. Adulți și copii deopotrivă sunt în situația de a descoperi noi moduri de conectare socială și de continuare a activităților profesionale, sociale, culturale, ludice și de petrecere a timpului liber; în acest sens, utilizarea noilor tehnologii a luat o amploare de neimaginat în urmă cu câteva luni. Toate aceste elemente au, cu siguranță, o zonă de evoluție și dezvoltare socială importantă, dar faptul că totul s-a întâmplat brusc „peste noapte” a pus societatea în fața unei provocări de o magnitudine pe care nu am mai întâlnit-o până în prezent. Ca urmare, instituții guvernamentale, școli, ONG-uri și companii private, profesioniști ai educației și din zona tech s-au trezit la o masă rotundă a dezbaterilor (de cele mai multe ori online, la distanță) pentru a găsi soluții, punând la dispoziție expertiză, idei, resurse, portaluri, instrumente și platforme de elearning. Trebuie să recunoaștem din capul locului că: • sistemul de învățământ este doar parțial pregătit, o parte din cadrele didactice nu posedă în acest moment suficiente informații și competențe specifice instruirii asistate de calculator; • curriculumul permite într-o măsură variabilă/ secvențială/ revizuită transpunerea în activități la distanță; • companiile edtech nu au fost stimulate pentru a construi soluții interoperabile, mulate pe nevoile de sistem ale educației.
În aceste circumstanțe au apărut, inevitabil, o serie de impedimente de natură logistică, pedagogică, tehnică și de conținut în domeniul multor discipline școlare. Toate acestea pot să fie văzute fie ca bariere fie drept provocări cărora profesorii, elevii, părinții și decidenții educației încearcă să le facă față în ritmul rapid în care apar, manifestând, în proporții variabile, disponibilitate, interes, măiestrie pedagogică, inventivitate.
În absența unei infrastructuri tehnologice decente la nivelul cadrelor didactice, dar mai ales la nivelul elevilor, fără abilitare consistentă în zona competențelor digitale a profesorilor, fără acces la platforme online dedicate, de tipul Virtual Learning Environment sau Virtual Classroom, cu resurse didactice digitale și multimedia precare, fără un orizont de timp care să fie destinat activității online, cadrele didactice au fost nevoite să susțină activități didactice într-un regim cu totul special. Experiențele, pozitive sau negative, dobândite în acest răstimp reprezintă resurse valoroase nu doar pentru cei direct implicați în activitate, ci mai cu seamă pentru specialiștii din științele educației, pentru că decantarea acestor experiențe poate fi valorificată epistemologic prin sugestiile de optimizare a politicilor educaționale, a conținuturilor curriculare, a formării inițiale și continue a cadrelor didactice.
Printre dificultățile în realizarea activităților didactice la distanță, cadrele didactice semnalează, în ordine: lipsa instrumentelor pentru gestionarea clasei, pentru feedback și evaluare, dificultăți de ordin tehnic – platforme care trebuie instalate, care nu funcționează, lipsa suportului pedagogic pentru realizarea de activități de învățare suficient de eficiente și/ sau atractive pentru toți elevii: lipsa instrumentelor potrivite pentru predare-învățare evaluare la disciplina lor.
Evaluarea online urmareste cuantificarea masurii in care :
au fost atinse obiectivele programului de instruire
au fost eficiente metodele de predare/învăţare
Ca si forme de evaluare intalnim urmatoarele : evaluare iniţială, evaluare formativă (continuă), evaluare sumativă (cumulativă).
Scopul evaluarii sunt: auto-evaluare si metoda automata de examinare.
Metode de evaluare :
Eseuri : prein care se urmareste utilizarea creativitatii , sunt dificil de evaluat cu obiectivitate , potrivite pentru discipline umaniste , greu de implementat intr-un sistem online in vederea evaluarii automate.
Teste – Teste de tip chestionar care au un nivel inalt de obiectivitate in procesul de evaluare , nu se pune accent pe creativitate, necesita efort in pregatirea intrebarilor/raspunsurilor in care raspunsurile pot fi ,,da/nu,, sau raspunsuri multiple si sunt aplicabile in orice domeniu .
Testele de tip chestionar au ca strategii : prezenţa răspunsurilor greşite ce par corecte, un număr de minim 3 răspunsuri/întrebare, foarte uşor de automatizat şi de procesat.
Teste propunand probleme spre solutionare : implica nudoar memorare ci si intelegerea si abilitatea de a utiliza cunostintele dobandite , sunt dificil de evaluat in mod automat , obiectivitatea evaluarii fiind relativa.
Cerintele in ceea ce priveste metodele de evaluare ar fi: susţinerea simultană de examene multiple ,prezentarea imediată a rezultatelor , identificarea elevilor, evaluarea exclusiv electronică, fără a implica utilizarea de hârtie , alegerea aleatoare a întrebărilor de test ,restricţionarea automată a perioadei de timp disponibile pentru examen ,securizarea aplicaţiei.
BIBLIOGRAFIE:
Dr. Petre Botnariuc cu teza „Învățarea în comunități virtuale. Cercetări asupra elevilor din învățământul liceal”
Prof. Mihaela Brut – 2005/2006 ;
Dr. Simona Velea cu teza „Metaevaluarea. Standarde calitative. Aplicații în domeniul programelor educaționale”.