Misiunea noastră ca dascăli este de a pregăti elevul pentru „a fi” şi „a deveni”, pentru autonomie, pentru autoeducaţie şi autoevaluare.
În condiţiile învăţământului românesc de astăzi, se impune o altă manieră de abordare a evaluării rezultatelor şcolare, un model de proiectare / realizare a procesului integrat de predare – învăţare – evaluare mai eficient, centrat, cu adevărat, pe elev. Activităţile de evaluare trebuie proiectate din perspectiva nevoilor de formare ale celui educat. Este necesar ca evaluarea să fie centrată pe aspectele ei formative, astfel încât să cultive şi să susţină interesul elevilor pentru studiu, să-i îndrume în activitatea de învăţare.
Învăţătorul trebuie să stăpânească toate metodele şi instrumentele de evaluare, şi să le aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi. Utilizarea eficientă a strategiilor, metodelor şi instrumentelor de evaluare va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii critice, al manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final vizat fiind formarea, la nivelul individului, a culturii generale, formarea de abilităţi, atitudini, competenţe, priceperi şi deprinderi necesare integrării sociale a acestuia.
Opţiunea pentru una sau alta dintre metodele de evaluare cunoscute (metodele tradiţionale şi metodele complementare) constituie rezultanta mai multor factori: scopul şi obiectivele evaluării, tipul acesteia, specificul conţinuturilor supuse aprecierii, particularităţile populaţiei şcolare vizate, achiziţiile cadrelor didactice privind exersarea / practicarea / experimentarea diverselor modalităţi de procedare.
Metodele de evaluare au frecvenţe de utilizare variabile; aceasta nu presupune faptul că cele care se întâlnesc mai des în programul şcolar sunt şi cele mai folositoare motivării şi susţinerii învăţării educaţilor. Se pune aşadar problema modului în care cadrele didactice aleg una sau alta dintre metodele/tehnicile de evaluare.
Procesul de evaluare necesită demersuri şi atitudini metodologice concretizate în: parcurgerea unor etape definite, înregistrarea exactă şi conservarea datelor, utilizarea de instrumente diverse (fişe, rapoarte, documente rubricate etc.), asigurarea validităţii, a relevanţei, a fidelităţii demersului evaluativ.
În efortul de determinare a calităţii rezultatelor şcolare şi a progresului şcolar, cadrele didactice au la dispoziţie un arsenal de metode şi instrumente de evaluare.
Evaluarea este o componentă a procesului instructiv-educativ.
Evaluarea reprezintă totalitatea activităților prin care se colectează, organizează și interpretează datele obținute în urma aplicării unor tehnici, metode și instrumente de măsurare, elaborate în confomitate cu obiectivele și timpul evaluării, în funcție de conținutul și grupul de lucru vizat, în scopul emiterii unei judecăți de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educațional.
Principalele operații ale evaluării sunt: verificarea, măsurarea, aprecierea și deczia.
Evaluarea realizează următoarele funcții generale: constatarea, diagnoza și prognoza produselor și rezultatelor realizate și viitoare. În raport cu elevii, evaluarea are funcții de: informare, motivațională, control, selecție și certificare.
Evaluarea poate îmbrăca diverse forme – în funcție de criterii precise de realizare:
După cantitatea de informații și experiențe propuse elevilor se poate realiza:
Evaluări parțiale;
Evaluări globale.
După modalitatea de integrare a evaluării în cadrul procesului instructiv-educativ, distingem:
Evaulare inițială;
Evaluare continuă/formativă;
Evaluare finală/ cumultativă sau sumativă.
Pentru elev, evaluarea este mijlocul prin care se realizează cum este perceput de profesor și cum îi apreciază acesta pregătirea.
Metodele de evaluare se referă la căile, modalitățile alese pentru evaluare, în timp ce tehnicile reprezintă moduri concrete de execuție a acțiunilor evaluative. Fiecare metodă de evaluare dispune de procedee variate de realizare. Termenul generic de metode și tehnici de evaluare cuprinde:
metode utilizate în verificarea propriu- zisă;
metode utilizate în interpretare- apreciere;
metode care declanșează autoevaluarea la elevi.
În cadrul metodeleor de evaluare propriu-zisă distingem:
metode clasice de evaluare:
probe orale;
probe scrise;
probe practice.
intrumente/tehnici de evaluare:
testul;
chestionarul.
metode auxiliare:
observația, dezbateri, convorbiri, autoevaluări ale elevilor.
metode moderne, alternative de evaluare:
alcătuirea unor portofolii;
susținerea de referate, proiecte, comunicări, scurte expuneri;
realizarea unor eseuri;
rezolvarea unor sarcini în grupri;
verificarea asistată de calculator.
Pe langă metodele de verificare propriu-zisă, întâlnim metode utilizate în măsurare (notarea prin calificative, culori, litere, note, puncte); metode de interpretare și apreiciere (scale de aprecieri, pontaje, valori reprezentative, indicatori ai variației, corelarea unor indicatori, metode de interpretare calitativă)și metode de autoevaluare.
Combinarea instrumentelor de evaluare scrisă cu cele de evaluare orală, cu metodele complementare de evaluare vor asigura realizarea unei imagini globale a capacităţilor elevilor.
Problematica modalităţilor de evaluare rămâne deschisă, putând fi continuu îmbunătăţită şi diversificată. Scopul comun, de care trebuie să se ţină cont, este cel de dezvoltare a capacităţii de autoevaluare la elevi, concomitent cu schimbarea viziunii asupra rolului evaluării, cel de ameliorare şi corectare mai mult decât de sancţionare.
Evaluarea nu este un scop în sine, ci trebuie să conducă la optimizarea întregului proces desfăşurat în şcoală. Ea trebuie să fie formativă, situativă şi să dezvolte un proces de autoevaluare. Calitatea presupune mişcare şi de aceea evaluarea nu trebuie să se rezume doar la un singur instrument, ci să se refere la o serie de tehnici cât mai diverse.
Cunoaşterea rezultatelor, a criteriilor de evaluare, îi face pe indivizi mai conştienţi şi îi motivează să se implice în sarcină.
Evaluarea eficientă este urmată de dezvoltare. O posibilitate de a spori eficienţa evaluărilor şcolare este de a muta accentul de pe măsurarea produselor pe constatarea efectelor acţiunilor valorizatoare şi pe stimularea capacităţii de autoevaluare.
BIBLIOGRAFIE:
Jinga, I., Petrecu, A., Savotă, M. Ștefănescu, V. Evaluarea performanțelor școlare, București, Editura Afeliu, 1996, pag. 13.
C. Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași, Polirom, 1998, pag. 175.
Elena Joița, V. Ilie, M. Vlad, E. Frăsineanu, Pedagogie și elemente de psihologie școlară pentru examenele de definitivare și obținerea gradului didactic II, Editura Arves, 2003
Stoica, A. Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.