A fi profesor în vremea pandemiei reprezintă provocarea secolului XXI! Cum dealtfel, și a fi elev în acest context este tot o provocare!
Alain Kerland consideră că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebări cheie:
Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?
În raport cu ce se (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?
Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?
Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea?
Structura procesului de evaluare cuprinde următoarele trei etape: verificarea, măsurarea și notarea.
Verificarea presupune colectarea de informații referitoare la nivelul performanțelor școlare ale evaluaților, respectiv la cunoștințele, abilitățile, capacitățile, competențele, comportamentele și atitudinile acestora, prin aplicarea unui ansamblu de strategii, metode, tehnici, procedee și instrumente.
Măsurarea reprezintă acțiunea de interpretare și aprecierea performanțelor evaluaților prin raportarea lor la indicatori de performanță, la sisteme de referință, la standarde de performanță, la sisteme de criterii de evaluare. În general, evaluarea se referă la acordarea unei semnificații cantitative caracteristicilor calitative, măsurarea, în calitate de componentă a evaluării se referă la acordarea unor semnificații.
Notarea sau decizia de ameliorare, presupune precizarea și mai exactă, rafinarea semnificației atribuite prin măsurare, grație emiterii unor judecăți de valoare asupra rezultatelor și adoptării deciziei. În actul evaluativ decizia este luată ca urmare a asocierii rezultatelor cu scări de notare și acordării de note sau calificative școlare. Notarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de apreciere prin note școlare a progresului școlar realizat de elevi, respectiv cuantificarea nivelului lor de cunoștințe, abilități, capacități, atitudini, aptitudini, etc.
În mare parte, în literatura de specialitate formele de evaluare sunt structurate în:
metode tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice;
metode complementare (moderne): observarea sistematică a comportamentului, referatul/eseul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
Pornind de la etapele și formele evaluării în general, aplicabile în învățarea în sistemul clasic de învățământ, cel de tip față în față cu elevii, voi face aprecieri și în particularitatea materiei mele, educația vizual-plastică, această materie punând în aplicare directă, practică, cunoștințele dobândite prin predarea la clasă.
Provocarea cea mai mare a fost atunci când a început pandemia, deoarece mentalitatea tuturor celor trei factori educaționali, elevi-părinți-profesori, era ca elevii să stea cât mai departe de tehnologia modernă, aici incluzând telefoane mobile, calculatoare, laptopuri, tablete considerându-se nocive prin efectul radiațiilor de tot felul asupra mai multor organe vitale, ducându-se chiar o politică la nivel național în acest sens, părinții fiind cooptați de către cadrele didactice pentru a se interzice utilizarea lor în spațiul școlii prin implementarea unui regulament de ordine interioară prin care li se interzicea să vină la școală cu acestea. Dacă veneau totuși cu ele, erau strânse și depozitate până la sfârșitul programului școlar. În metodele moderne de învățare, profesorul folosea calculatorul în anumite situații, tabla inteligentă, ca o metodă rapidă de prezentare a unor materiale care puteau fi explicate frontal cu clasa, iar informațiile însoțite de imagini sugestive ajungeau rapid în memoria vizuală a elevilor, apoi corelau cu explicațiile profesorului, astfel încât se eficientiza învățarea și era și un mod plăcut de a atrage elevii într-o discuție cu rol educativ-formativ/informativ și ajungeau la judecăți de valoare. Lecția de acest tip interactiv era preferată de elevi și eficientă. În plus, timpul alocat era mai mic decât cel în care se foloseau metode tradiționale de predare-evaluare.
Am făcut aceste precizări deoarece este o diferență mare între aceste metode folosite anterior pandemiei și cele perioadei din timpul pandemiei. Așadar, până s-au pus la punct platformele de învățare de tip online nici nu s-a pus problema unei evaluări reale, concrete! În altă ordine de idei, când platforma a fost gata, a fost o perioadă mai dificilă a noastră, a profesorilor, deoarece nu mai lucrasem cu așa ceva, iar pașii de lucru cu platforma ne-au pus în dificultate din dublă perspectivă: nu aveam mijloace specifice pe care să ne conectăm, nici cunoștințe temeinice în acest scenariu online. Totul era nou. Fiind învățați cu perfecționările și având capacitatea de a învăța ca o deprindere, deși a fost greu începutul, ne-am adaptat din mers, din dorința de a fi alături de elevi și de a comunica cu ei, de a transmite cunoștințe, emoții, de a evalua chiar dacă acest început a fost destul de ,,timid”
Trecând de acest blocaj, fiecare ne-am adaptat metodele de predare, dar, mai ales de evaluare. Predarea se face empatic, eforturile noastre sunt răsplătite de interacțiunea cu elevii, de felul în care asimilează informațiile în timpul orei, dar și de modalitatea în care operează cu ele în timpul orei, concret. Evaluare sub observare concretă, directă, prin participarea la oră. Fiind o materie practică, elevii lucrează sub atenta mea observare urmând pașii de lucru. Practic, evaluarea finală este doar o formalitate. Este doar momentul când se apreciază și se notează munca parcursă în decursul mai multor ore/etape de lucru.
Voi încheia optimist, totul va fi bine!