PROFESOR RĂZVAN CABA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV PIATRA-NEAMȚ

O problemă stringentă și permanentă a cadrului didactic de astăzi o reprezintă calitatea educației şi succesul scolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relațiilor de colaborare între școli, familii și comunități. Avem în vedere că școlile de toate gradele sunt organizații responsabile pentru educația formală a copiilor și adolescenților. Experiența acumulată la catedra m-au învățat că mijloacele noi de formare și instruire au o valoare deosebită deoarece reprezintă o schimbare fundamentală a modului în care interacționăm. Domeniul practicării exercițiilor fizice a constituit în ultimele decenii obiect de reflexie pentru numeroși specialiști care nu s-au oprit în a repeta teoria demonstrată la începutul acestui secol, ci au considerat oportun să-și etaleze și să-și sustină propriile analize și exigente conceptuale. Învățarea mișcărilor se înscrie în problematica generală a învățării, abordată multidisciplinar, catalogată, dezbatută și clasificată în vederea explicării sale ca fenomen si proces. Datorită complexității sale, învățarea și implicit învățarea motrică, a determinat puncte de vedere dintre cele mai diferite, pornind de la definiție, la explicare și sfârșind cu metodologii de realizare. O putem analiza pedagogic și psihologic. Pedagogia consideră învățarea ca proces de asimilare a cunoștințelor și de formare a deprinderilor și priceperilor necesare activității viitoare. Psihologia definește învățarea ca fenomen psiho-comportamental, motiv pentru care simte nevoia să explice mecanismele care o caracterizează, cât și legitațile generale și specifice ale acestora. Deci: învățarea reprezintă fenomenul prin care un individ dobândește noi forme de comportament (conduite), ca urmare a exersării. Astfel învățarea poate fi privită ca rezultat (priceperi, deprinderi, obișnuinte ), ca proces ( mecanisme de asimilare, restructurare ), ca acțiune operațională ( instruire, exersare, examinare ). Importanța educației fizice în procesul general de pregătire și formare a elevilor este relevată și de faptul că ea reprezintă singurul obiect al planului de învățământ căruia îi revine, în principal, rolul de a acționa în domeniul dezvoltării și pregătirii fizice, de a stabili și realiza un echilibru corespunzător între efortul intelectual și cel fizic – element de mare importantă în creșterea normală a copiilor. Procesul de învățare de tip instituțional este o activitate ce se desfășoară în mod organizat, planificat care are la bază principii și metode având ca finalitate schimbările comportamentale. El poate fi considerat un sistem cu o structură unitară și dinamică, fondată pe o mulțime de componente și relații. Din punct de vedere psihologic învățarea poate fi înțeleasă ca o modificare relativ durabilă a comportamentelor rezultate din experiențele trăite și înțelese. Procesul de învățare propriu-zis nu poate fi observat direct, ci cunoscut printr-un comparativ al comportamentelor inițiale și finale ale subiecților. Modificările comportamentelor umane sunt perfectibile în funcție de baza genetică experiențele trăite, gradul de maturizare, stare de odihnă sau oboseală, boli, traumatisme, etc. Ele se realizează în funcție de ritmul propriu al fiecărui elev și putem spune că aproximativ 95% din subiecți pot învăța pe deplin ceea ce li se predă în școală. Durata învățării respectiv a realizării modificărilor comportamentale este greu de precizat, ea există și depinde de baza genetică, de interesul și motivația elevilor și într-o mică măsură de măiestria profesorilor/educatorilor. Învățarea propriu-zisă are loc numai atunci când există o confruntare activă, directă cu materia de învățat și numai printr-o exersare repetată pe un fond genetic. In educația fizică termenul de învățare presupune dobândirea deprinderilor de mișcare, formarea priceperilor, creșterea capacității de efort, acumularea cunoștințelor prin depunerea unui efort (fizic și intelectual) mai mare sau mai mic, de către un elev/sportiv. Practicarea exercițiilor fizice în ziua de astăzi a capatat o orientare deosebită care vizează în primul rând perfecționarea indicilor de dezvoltare fizică a omului, care este în continuă mișcare și care se preocupă în primul rând de menținerea sănătății sale, eliminând astfel stresul și agresivitatea societății în care trăiește.Lecţiile de educaţie fizică on line au devenit o prioritate în viaţa cotidiană iar pentru profesor o provocare reală. Documentarea continuă, informarea şi modul de comunicare prin intermediul internetului sunt mijloace de bază folosite la ora actuală în lectia de educaţie fizică. În continuare vă voi prezenta câteva mijloace de acţionare pentru dezvoltarea forţei generale atunci când lecţia de educaţie fizică se desfăşoară din faţa calculatorului atât pentru profesor cât şi pentru elev.
 
 
 
Exerciţii pentru dezvoltarea forţei generale folosind greutatea proprie
-alergare ,,pe loc” timp de 5 minute
-alergare cu joc de glezne ,,pe loc” timp de 1 minut
– alergare cu pendularea gambei înapoi ,,pe loc” timp de 1 minut
– alergare cu genunchii sus ,,pe loc” timp de 1 minut
– săritură uşoară cu desprindere de la sol aproximativ 10 centimetri pe piciorul stâng timp de 30 secunde
– săritură uşoară cu desprindere de la sol aproximativ 10 centimetri pe piciorul drept timp de 30 secunde
– săritură uşoară cu desprindere de la sol aproximativ 10 centimetri pe ambele picioare cu ridicarea braţelor deasupra capului timp de 30 secunde.
Exerciţiul 1
Poziţia iniţială –Culcat facial cu braţele îndoite din articulaţia cotului şi palmele aşezate pe sol la nivelul umerilor
5 flotări, pauză 5 secunde între repetări X 5 serii pauză 30 secunde, frecvenţă maximă
Exerciţiul 2
Poziţia iniţială –Culcat dorsal cu mâinile pe lângă corp.
Ridicarea trunchiului la 90 grade(abdomene)
5 abdomene, pauză 5 secunde între repetări X 5 serii pauză 30 secunde frecvenţă maximă
Exerciţiul 3
Poziţia iniţială –Stând cu mâinile pe lângă corp.
5 genoflexiuni, pauză 5 secunde între repetări X 5 serii pauză 30 secunde.
Pentru a mări dificultatea se poate mări numărul de repetări prin procedeul ,,halterofilului ”
5-10-15-10-5 în funcţie de vârsta subiecţilor iar pauza rămâne aceeaşi.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
BIBLIOGRAFIE:
1. Urzeală C., (2005). Jocul de mişcare metodă şi mijloc de formare a deprinderilor motrice fundamentale, Editura Cartea Universitară, Bucureşti;
2. Vinţanu N., (2008). Teoria instruirii şcolare, Editura Zerana Flores, Bucureşti;
3. Voger J., (2000). Evaluarea în învăţământul preuniversitar, Editura POLIROM, Iaşi.