Instruirea asistată de calculator reprezintă o metodă didactică ce valorifică principiile de modelare şi de analiză cibernetică a activităţii de instruire în contextul noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale, caracteristice societăţii de tip postindustrial.
Instruirea şi autoinstruirea asistată de calculator se referă la utilizarea calculatorului în procesul de învăţământ, în scopuri didactice. Introducerea calculatorului presupune: o linie didactică bine precizată, cu orientări pedagogice, psihologice şi metodice; cadre didactice cu pregătirea necesară
Această metodă valorifică următoarele operaţii didactice integrate la nivelul unei acţiuni de dirijare euristică şi individualizată a activităţii de predare/învăţare/evaluare (Văideanu):
organizarea informaţiei conform cerinţelor programei adaptabile la capacităţile fiecărui elev;
provocarea cognitivă a elevului prin secvenţe didactice şi întrebări care vizează depistarea unor lacune, probleme, situaţii-problemă;
rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior prin reactivarea sau dobândirea informaţiilor necesare de la nivelul resurselor tehnologice activate de/prin calculator;
asigurarea (auto)evaluării rezultatelor elevului prin medierea resurselor autoreglatorii existente la nivelul calculatorului;
realizarea unor sinteze recapitulative după parcurgerea unor teme, module de studiu; lecţii, grupuri de lecţii, subcapitole, capitole, discipline şcolare;
asigurarea unor exerciţii suplimentare de stimulare a creativităţii elevului.
Tipuri de programe
În aplicarea practică a instruirii programate se cunosc diverse tipuri de programe. Din punctul de vedere al formei răspunsului la temele de control, acestea pot fi:
a) programe cu răspuns construit, la care elevului i se cere să formuleze răspunsul la tema cuprinsă în secvenţa studiată, să-l compare cu răspunsul corect scris în manualul programat sau care apare pe ecranul maşinii de învăţat (în ambele cazuri, elevul este ajutat să dea răspunsuri corecte, dar, odată formulat un răspuns, acesta nu mai poate fi modificat, urmând a fi utilizat de profesor pentru lămuriri suplimentare şi notare);
b) programe cu răspuns la alegere, în care elevului i se prezintă mai multe răspunsuri şi i se cere să aleagă răspunsul cerut, fiind condus, în cazul unui răspuns eronat, spre răspunsul corect şi arătându-se natura erorii.
Din punctul de vedere al înlănţuirii secvenţelor şi temelor, se deosebesc:
1) programe liniare, la care nu se prezintă explicaţii şi nu există subprograme care folosesc greşelile pentru a elimina lacunele din pregătirea elevilor;
2) programe ramificate, la care răspunsul corect duce la secvenţa următoare, iar răspunsurile eronate la subprograme având rolul de a corecta greşelile sau lacunele în pregătire cu explicaţii suplimentare şi care îl conduc pe elev fie la secvenţa de la care a plecat, fie la secvenţa următoare (astfel de programe sunt întotdeauna cu răspunsuri la alegere).
Programarea liniară – varianta B. F. Skinner – propune următoarea structură de proiectare a secvenţelor de instruire:
a) informarea elevului;
b) prezentarea sarcinii didactice: întrebare, exerciţiu, problemă;
c) rezervarea spaţiului şi a timpului necesar pentru îndeplinirea sarcinii;
d) oferirea variantei de răspuns corect, necesar pentru evaluarea fiecărui „pas”.
Parcurgerea unui „pas” implică parcurgerea uneia sau a mai multor secvenţe de instruire. Reuşita elevului presupune întărirea pozitivă a răspunsului, care, în varianta programării liniare, susţine trecerea la un nou pas de instruire.
Programarea ramificată – varianta N. A. Crowder – „solicită un efort intelectual mai mare” necesar elevului pentru „recunoaşterea răspunsului corect din câteva răspunsuri date, pe baza testului alegerii repetate”.
Acest tip de programare nu urmăreşte numai preîntâmpinarea greşelilor – ca în cazul variantei liniare – ci tratarea acestora în diferite modalităţi de întărire negativă, care reorientează activitatea elevului în direcţia recuperării, reselecţionării, reinterpretării, reaplicării informaţiei necesare pentru parcurgerea „pasului” respectiv.
Secvenţa de instruire, proiectată în cazul instruirii ramificate are următoarea structură de organizare:
a) informarea elevului;
b) prezentarea sarcinii didactice: temă, întrebare, exerciţiu, problemă;
c) rezervarea spaţiului şi timpului pentru alegerea răspunsului;
d) întărirea pozitivă, în cazul răspunsului corect, care asigură trecerea la informaţia necesară pentru parcurgerea secvenţei următoare /„pasului” următor;
e) întărirea negativă, în cazul alegerii răspunsului incorect
Teoria şi metodologia instruirii care orientează elevul spre o „programă secundară”, obligatorie pentru corectarea răspunsului, după care urmează trecerea la informaţia necesară pentru parcurgerea secvenţei următoare „pasului” următor;
f) confirmarea răspunsului în varianta de întărire pozitivă, respectiv în cea de întărire negativă;
g) informarea din secvenţa următoare .
Reuşita acestei metode, în varianta sa liniară, ramificată sau combinată, depinde de calitatea mijloacelor didactice necesare pentru proiectarea şi realizarea activităţii de predare-învăţare-evaluare în spiritul principiilor cibernetice şi pedagogice evocate anterior:
– manualele programate
– maşinile de instruire.
În toate situaţiile, însă, rolul profesorului rămâne determinant.
Avantajele şi dezavantajele instruirii asistate de calculator
Această metodă depinde nu numai de calitatea calculatorului, ci şi de condiţia pedagogică asumată la nivelul programelor elaborate special pentru:
conştientizarea valorii interactive a informaţiei alese;
sistematizarea rapidă a unui volum mare de informaţii;
difuzarea eficientă a unor informaţii esenţiale solicitate de un număr ridicat de participanţi la actul didactic;
individualizarea reală şi completă a învăţării, adaptabilă la ritmul fiecărui elev prin „asistenţă pedagogică” imediată, realizată/realizabilă de/prin calculator;
stimularea capacităţii profesorului de „a deveni un adevărat educator:
ghid şi animator, evaluator şi îndeosebi formator preocupat de cultivarea atitudinilor superioare”.
Facilităţi oferite de utilizarea calculatorului:
simularea unor procese şi fenomene în mişcare prin imagini animate;
crearea de situaţii – problemă cu valoare stimulativă şi motivaţională pentru elevi;
îmbunătăţirea procesului de conexiune inversă;
desfăşurarea de activităţi diferenţiate pe grupe de nivel;
desfăşurarea de activităţi de autoinstruire;
desfăşurarea de activităţi de autotestare;
desfăşurarea de activităţi recapitulative;
organizarea de jocuri didactice în scopul aprofundării cunoştinţelor şi abilităţilor.
Meritul deosebit al instruirii asistate de calculator constă în faptul că presupune participarea activă a elevilor în procesul de predare – învăţare şi că permite dezvoltarea intelectuală a acestora, adecvată ritmului lor de lucru.
În instruirea asistată de calculator rolul esenţial revine conducatorului activitatii.
Totodată, instruirea programată nu poate cuprinde întregul proces instructiv-educativ şi nu poate constitui o metodă generală şi universală în pedagogie, în primul rând din cauză că modelul cibernetic al procesului de învăţământ pe care se bazează îl reprezintă, ca orice model, numai din anumite puncte de vedere şi nu cuprinde toate reacţiile elevului la perturbaţiile interne şi externe, dar şi pentru că nu toate obiectele de învăţământ sau disciplinele ştiinţifice pot fi programate, pentru că accentuează verbalismul (în scris) fără a dezvolta suficient intuiţia, pentru că elevul nu are imaginea conturată a obiectului în ansamblu şi pentru că, dificultăţile fiind fragmentate, se limitează formarea unor motivaţii superioare, spiritul critic şi gândirea independentă. De asemenea, instruirea programată prezintă, datorită formalizării procesului de instruire, şi pericolul formalismului şi al standardizării cunoştinţelor.
BIBLIOGRAFIE:
Cucos. C., (2006), Informatizarea in educatie, Editura Polirom, Iasi.
www.examentitularizare.ro – pedagogie gr.II.